Cam așa a evoluat averea românilor, conform BNR. Dacă ajustăm cu rata inflației valorile nominale, vedem că revenirea din ultimii ani este mai mult pe hârtie. Practic, românii au cam aceeași avere pe care o aveau în anul 2005. Motivul? Din 2008 încoace dinamica avuției a fost în fiecare an surclasată de dinamica inflației. Noroc […]
Curs de Guvernare: Sarkozy trasează poziţia Franţei – Alături de Germania, pentru un nou tratat european
Viziunea lui Nicolas Sarkozy despre viitorul Franţei şi al Europei include eforturi, muncă, reducerea cheltuielilor, integrare aprofundată în zona euro şi o regândire a Europei, un parteneriat strâns cu Germania, dar şi o recâştigare a controlului asupra destinului ţării. Într-un discurs major susţinut joi seară la Toulon – la trei ani după primul discurs referitor […]
S. Negoita: Nouriel Roubini: Grecia să intre în default şi să iasă din eurozonă
Grecia este prinsă într-un cerc vicios al insolvenţei, slabei competitivităţi şi depresiei tot mai adânci. Exacerbată de o austeritate fiscală draconică, datoria sa publică se îndreaptă spre 200% din PIB. Pentru a scăpa de acest cerc, Grecia trebuie să înceapă acum un default ordonat, o ieşire în mod voluntar din zona euro şi o revenire […]
A. Enculescu: Inflaţie sau deflaţie? Ce ar trebui să ne sperie mai tare?
După 20 de ani în care marea frică a românilor a fost inflaţia, cu majorările de preţuri pe care le aduce, evoluţiile din luna iunie au surprins pe toată lumea. Într-un moment în care analiştii pariau pe o creştere a inflaţiei până la cel puţin 8,6%, inversarea neaşteptată a trendului ne duce cu gândul la […]
Voinea: Vom avea în continuare cea mai mare inflaţie din Europa
Directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată, Liviu Voinea, consideră că scăderea inflaţiei înregistrată în luna iunie nu reprezintă o evoluţie semnificativă întrucât din toamnă se va vedea efectul creşterii preţurilor la gaze şi cel al majorării accizelor. „Nu cred că aceasta scădere a inflaţie reprezintă o evoluţie semnificativă. Va urma şi în iulie o […]
R. Soviani: Deflatie: Mugur Isarescu si Vergil Voineagu au inceput sa castige luptele cu inflatia!
Pe mine chiar nu mă mai surprind major datele venite dinspre Institutul Național de Statistică. Poate că îi surpind pe cei de la Eurostat, care, din câte cunosc, au eliminat rezervele exprimate în cazul deficitelor calculate de către Marea Britanie, dar le păstrează încă în ceea ce privește cifrele comunicate de România. Dar nici chiar […]








Comentarii recente