Această postare stă sub semnul prezumţiei failibile conform căreia prezenţa la proteste va creşte în următoarele 5-10 zile. Dacă USL nu a creat protestele şi/sau nu le „acaparează”, toată clasa politică din România, aşa cum o ştim, va avea probleme serioase şi democraţia românească se va schimba radical. Pentru că în condiţiile în care USL […]
I. Leca (Ziare.com): 7 ani cu Traian Basescu. De la dezbinare la reevaluare
Daca tot a venit timpul bilanturilor, daca tot ar trebui sa ne fie rusine ca nu am iesit in strada sa aniversam cinci ani de la intrarea in Uniunea Europeana, sa ne amintim cel putin ca s-au implinit sapte ani de cand Traian Basescu este presedintele Romaniei. Nu e nici mult, nici putin. Despre Ceausescu, […]
Discursul lui Crin Antonescu, la dezbaterile asupra motiunii de cenzura “Dupa 22 de ani, democratia este in pericol”
“Domnule președinte al Senatului, Doamnă președinte al Camerei Deputaților, Domnule prim-ministru, Domnilor miniștri, Domnilor colegi parlamentari, De obicei, la o moțiune de cenzură, mai ales declanșată de o angajare de răspundere, se discută deosebiri între opțiuni politice punctuale, între politici pe diferite teme. Nu suntem astăzi într-o asemenea situație pentru că, dincolo de ceea ce […]
C. Parvulescu (RL): Calendarul electoral şi legitimitatea clasei politice
Acum mai bine de un deceniu, spre sfârşitul guvernării CDR, se discuta despre schimbarea calendarului electoral. Pe atunci se examina posibilitatea decalării alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare, ceea ce oferea prilejul unei dezbateri privind virtuţile şi limitele democraţiei electorale. Astăzi tot calendarul electoral se discută, doar că acum nu decalarea, ci cumularea alegerilor este prioritatea. […]








Comentarii recente