Funcția intelectualului nu trebuie să fie aceea de agitator, propagandist sau demascator. Intelectualul nu mobilizează mase, nu produce sloganuri și nu demască sau „dezvăluie” dușmani.
Produsul intelectualului arată cu totul altfel: este analitic, nu mobilizator, este nuanțat, nu simplificator, invită la judecată, nu la aliniere, este documentat, echilibrat și, mai ales, încearcă o formulă de conștientizare și detașare analitică și critică, nu una de implicare emoțională și agitatorică.
Când aceste distincții se pierd, spațiul public se transformă dintr-un loc al înțelegerii într-un loc al confuziei intelectuale, ideologice, politice și morale.
PD Aligică – Criza discursului public
PD Aligică – Propaganda și cenzura
Criza imensă în care a fost adusă România—economic, constituțional, politic, intelectual, cultural și educațional—nu s-a întâmplat pur și simplu prin hazard, printr-un „accident statistic combinatorial” sau din cauza „ghinionului”.
Avem obligația să înțelegem ceea ce s-a întâmplat, iar această înțelegere nu poate face abstracție de o analiză detașată, echilibrată și științifică—adică bine ancorată teoretic și empiric—a celor trei factori discutați în această intervenție publică: propaganda, cenzura și măsurile active puse in slujba…
PD Aligică – Capcana „ONG-ul binelui”
Într-o societate funcțională, opiniile sunt dispersate, pozițiile sunt diverse, iar conflictele sunt vizibile și asumate. Consensul larg este rar și apare, de regulă, doar pe teme cu adevărat fundamentale. Pluralismul, fricțiunea și dezacordul nu sunt disfuncții, ci expresii firești ale unei structuri sociale sănătoase.
Semnalul de alarmă apare atunci când sectorul autodeclarat „civic” devine anormal de omogen ideologic, narativ perfect aliniat și reflex sincronizat în momente de criză. Când aceleași teme, aceleași formulări și aceleași poziții apar simultan, indiferent de context, pe linii de propaganda predeterminate.
P.D. Aligică – De ce nu avem politică externă?
ficțiunea construită de o clasă politică dirigentă și de statul paralel pentru a-și conserva controlul asupra puterii si apara legitimitatea serios afectata, în condițiile unei subperformanțe dramatice în ultimele cicluri electorale, a devenit principalul obstacol în formularea și implementarea unei politici externe coerente și conforme cu interesul național.
PD Aligică: Nimic despre Venezuela
Să notăm că nici acum, după decenii de occidentalizare și parteneriat strategic, România nu a fost în stare să producă un specialist jurnalist, expert și analist pe SUA. Fie el și „acoperit”. Nimic. Zero.
DP Aligică: EXPANSIONISM versus EXTINCȚIONISM.
Una dintre aceste filosofii construiește civilizații, își asumă riscul viitorului și mizează pe viață. Cealaltă asistă, nihilist, resemnat sau tâmp, la contracție și colaps. Așadar, provocarea Expansionismului: întrebarea nu este ce discurs ne place mai mult, ci în ce direcție alegem să ne înscriem existența colectivă.
P.D. Aligică: DE CE PROPAGANDA OFICIALĂ ESTE UN PERICOL NAȚIONAL
avem o mișcare propagandistică-intelectuală, un conglomerat de ONG-uri, platforme media sub acoperire, agenți externi și structuri para-statale care își prezintă propaganda drept „avangarda progresului” și „culmea iluminismului”, dar care, în realitate, acționează împotriva naturii și împotriva dezvoltării firești a societății românești. Este o mișcare profund retrogradă, orientată spre menținerea populației pe cale de propaganda la nivelurile de gandire si perceptie inferioare ale piramidei lui Maslow, dependente de frică, insecuritate și confuzie.
P. D. Aligică – Politica externă a României
Situația politicii externe, a geopoliticii operaționale și a poziționării istorice a României în acest moment NU este una dezastruoasă. „Dezastru” NU este cuvântul adecvat. Situația este “suprarealistă”. Ne uităm în jur, dincolo de barajul de propagandă și diversiune al statului paralel, al rețelei de mass-media, formatori, intelectuali și ONG-iști angrenați în „marea lucrare” a aplicării […]








Comentarii recente