Aflat vineri, 11 octombrie a.c., la o conferință de presă la Târgu Mureș, președintele Consiliului Județean Mureș, Ciprian Dobre, președinte al PNL Mureș, întrebat despre declarațiile senatorului PNL Cristian Bodea, a precizat: ”Afirmațiile senatorului PNL Cristian Bodea reprezintă manifestări de pamfletar, nicidecum de politician. Faptul că senatorul liberal pune în acest fel problemele nu mă impresionează. Mai degrabă, […]
Comunicat de presă Ciprian Dobre privind declarațiile senatorului Cristian Bodea
prin Radu Zlati pe 11 octombrie 2013 în PNL
Agerpres – Programul USL pentru sprijinirea familiilor din România, dezbătut la Târgu Mureş
prin Radu Zlati pe 10 noiembrie 2011 în Uniunea Social Liberala
Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL), Lucia Varga, au prezentat spre dezbatere, joi, la Târgu Mureş ‘Măsurile din Programul USL pentru sprijinirea familiilor din România’ pe domeniile economic, buget-finanţe, educaţie, politici sociale şi protecţia mediului. Preşedinta OFL, Lucia Varga, a declarat într-o conferinţă de presă că această iniţiativă face parte dintr-un turneu prin ţară în cadrul căruia […]
Alătură-te celorlalți 144 de abonați.
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
- J. Mearsheimer — Liderii europeni vor să lupte pînă la ultimul ucrainean
- C. Hendrick — Ar trebui să renunțăm la tehnologiile didactice digitale?
- BT Iacob — Acel moment în care Nicușor Dan nu este ascultat de Servicii
- G. Șerban — Bugetul, o manipulare contabilă grosolană
- Sayyed Mojtaba Khamenei — Primul mesaj public
Cele mai bune articole și pagini
Aprilie
Flickr - Fotografile mele
VoxPublica
- A început Evaluarea Națională. Ce trebuie să știe elevii
- Medicul Virgil Musta, vești proaste pentru români: Vor fi impuse din nou restricții împotriva COVID-19
- Culisele statului paralel | Cine deține astăzi marca Gerovital – Rețeta Anei Aslan, vândută cu 1 milion de euro
- Culisele statului paralel | Povestea neștiută a Anei Aslan – De ce o ura Elena Ceaușescu. Personalități internaționale, tratate de cercetătoarea umilită de comuniști
- ROMÂNIA ÎN REALITATE, invitat IULIAN CRISTACHE
- Doar 26 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 în ultimele 24 de ore
- Avertizare hidro! Risc mare de inundaţii pentru mai multe bazine hidrografice
- Emil Boc, repetentul emisiunii Culisele Puterii
- Avertizarea meteo, actualizată: cod PORTOCALIU de fenomene PERICULOASE
- EVALUARE NAȚIONALĂ 2021
Curs de guvernare
- Calendarul adoptării Bugetului pe 2026
- Protest al feroviarilor: ”A ajuns cuțitul la os: Guvernul împinge industria feroviară spre colaps și șomaj în masă”
- „Drumul Polar al Mătăsii” – coridorul strategic care va influența balanța de putere globală. Presiunea geopolitică încălzește relațiile dintre China și Rusia în Arctica
- Marius Lazurca: E o eroare ipoteza că România a devenit o ţintă în urma deciziei de dislocare a unor echipamente și soldați SUA pe teritoriul său
- Ministrul Transporturilor – discuții cu ambasadorul SUA despre rolul strategic al Portului Constanța și despre investiții
- Consiliul General a decis că bucureştenii vor plăti facturi mai mici, dacă energia termică nu se încadrează în parametrii contractuali
- Bursa zvonurilor printre marii traderi: Administrația Trump ar fi intervenit direct pe piețe să scadă prețul țițeiului – Șeful celei mai mari burse de mărfuri: ”Ar fi un dezastru de proporții biblice”
- Serbia deține rachete de croazieră supersonice chinezești – Declarația președintelui Vucic, după fotografiile apărute în mediul online
- Friedrich Merz, critică la adresa SUA privind derogarea la petrolul rusesc: ”Orice măsură de relaxare a sancțiunilor împotriva Rusiei e o greșeală”
- Abuzarea programelor de subvenționare a ocupării / Principalii beneficiari – firmele de pază, care au jonglat cu angajările, pentru a-și acoperi cât mai mult din costul cu forța de muncă
New Europe
- Deka Immobilien Europa: Ausschüttungen erklärt
- Freizeit und Karriere: Warum Hobbys im Berufsleben wichtiger sind, als viele denken
- Air Europa Vuelos: Ihre Verbindungen
- Grundbesitz Europa: Kursentwicklung verfolgen
- Silvester im Europa Park: Feiern ohne Limits
- Europa Asien Karte: Grenzen ohne Grenzen
- Malta Karte Europa: Inselparadies
- Nationalflaggen Europa: Symbolik im Fokus
- Ihre Europa Reise: So wird sie perfekt
- Die europäische Flagge: Ein Überblick
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- Inteligența artificială ar putea deveni o „utilitate” ca apa sau curentul electric. Cum ar urma să fie plătită
- România, în vizorul tensiunilor dintre Iran și SUA? Teheranul avertizează că bazele folosite împotriva sa devin „ținte legitime”
- Delegație din Republica Moldova, primită de Hubert Thuma. Discuții despre proiecte și colaborare între comunități
- Criză la cel mai mare producător de îngrășăminte din România: 2.500 de oameni în pericol de concediere
- Dacia, Ford și Mercedes pierd teren. Ce mașini preferă acum românii
- Strâmtoarea Ormuz, punctul vulnerabil al agriculturii globale: experții avertizează asupra unei crize alimentare
- Revine armata obligatorie în România? Ce plan pregătește Guvernul pentru tineri
- Republica Moldova cere ajutorul UE pentru protecția civilă, după un atac al Rusiei în Ucraina
- NATO consolidează frontiera sudică: sistemul american Patriot, activat în Bulgaria
- Suspiciuni privind adaosurile din lanțul alimentar. Ministrul Agriculturii cere o investigație a Consiliului Concurenței
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- Vladimir Lipaev acuză că România furnizează Ucrainei tehnica militară sovietică din depozite
- SUA au atacat un important terminal petrolier al Iranului. Insula gestionează aproape 95% din exporturile de țiței ale Iranului
- Război în Orientul Mijlociu, ziua 15 | Rusia a propus SUA să mute uraniul îmbogățit al Iranului la Moscova / Qatarul evacuează locuitorii din mai multe zone / 5 avioane cisternă ale SUA, lovite în Arabia Saudită
- Petrolierul american atacat în Irak a fost lovit de ambarcațiuni fără pilot. Unul dintre marinari a murit în timpul atacului
- Ce conversații „nucleare” poartă Vladimir Putin cu Donald Trump la telefon: Rusia a propus SUA să mute uraniul îmbogățit al Iranului la Moscova. Ce a răspuns Trump
- Jurnaliștii de la Reuters au dezvăluit identitatea celebrului Banksy. Cum l-au „prins”
- Europarlamentarele însărcinate vor putea să voteze cu procură / Danemarca, Suedia și Olanda vor vota procura și pentru bărbați
- Război în Orientul Mijlociu, ziua 14 | Președintele SUA anunță noi lovituri „puternice” în Iran în zilele următoare
- ADR a lansat versiunea Beta a ROePAS, punctul unic de acces la serviciile publice digitale
- Prognoza Wall Street pentru războiul din Iran: ce spun JP Morgan și Goldman Sachs
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Ziarul Financiar
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Finacial Times
- Trump says US has ‘obliterated’ military assets on Iran’s Kharg Island
- Wall Street warns Iran war will trigger prolonged energy crisis
- How Iran’s fightback surprised the US
- The irrepressible Nigel Farage
- The oil price war
- Show me a leader who doesn’t love a crisis
- US judge throws out justice department subpoenas to Fed, citing ‘thin’ evidence
- Full text: judge says probe is attempt to ‘harass and pressure’ the central bank chief to cut rates
- Musk’s $134bn claim against OpenAI rests on ‘numbers out of the air’, judge says
- Musk pushes out more xAI founders as AI coding effort falters
NY Times – Economics
- Change in Data Sources Led to Lower Inflation Reading
- How This Oil Supply Shock Compares With the Embargo of 1973
- Consumer Prices Rose in January, Before Iran War Added Price Pressures
- ‘A Lot of Life Years Lost’: How NAFTA Shortened American Life Spans
- How the Iran War Threatens the Global Food, Energy and Other Supplies
- Trump Removes Sanctions on Russia to Help Oil Flow Amid Iran Conflict
- Trump Targets Forced Labor in Global Tariff Scheme
- Fallout From Iran War and Oil Shock Deliver Another Blow to World Economy
- U.S. Trade Deficit Falls in January
- Trump Targets Major Trading Partners With New Investigation
BBC News
- 'We're not profiteering on fuel. But my staff still face abuse'
- Ethics adviser rejects Tory call for inquiry into PM over Mandelson appointment
- F1 races in Middle East to be cancelled because of war in Iran
- Pink Floyd guitar sold for record-breaking $14.6m
- Doomed hereditary peers spy chance to stay in the Lords
- Xi's anti-corruption drive began 14 years ago. Why are the purges still going?
- Austrian glaciers disintegrating due to climate change, say scientists
- Los Angeles asks for investigation into LA28 Olympics chief over Epstein ties
- New Archbishop of Canterbury to walk 87 mile pilgrimage route ahead of installation
- Under drone fire, exiled Kurds wait to confront Iranian regime
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania








Comentarii recente