Radu Zlati

Suveranismul (și implicit identitarianismul) a fost împins în centrul atenției. El devine „problema”: ce e, cum îl definim, e legitim, nu e, cum îl interpretăm? Între timp, post-identitarianismul — adevăratul fenomen care pune lucrurile în mișcare — dispare în umbră. Nu e analizat, nu e numit, nu e chestionat. Lucrează implicit, ca un sistem de operare invizibil. Nimeni nu întreabă: Dar ce vor oamenii aceștia? Ce curent reprezintă? ce e, cum îl definim, e legitim, nu e, cum îl interpretăm? Post-identitarianismul este luat de bun, ca și cum ar fi un dat natural. Identitarianismul clasic — forma esențială și tradițională de articulare a identităților colective — este pus sub semnul întrebării.