Olguta Vasilescu: Nu eu l-am trimis pe Berceanu la Parchet, ci Basescu!!!

Inteleg ca ieri, in nu stiu ce sedinta a PDL, la care s-au adunat niste insi sa se planga cat de cinstiti si incoruptibili sunt ei, Radu Berceanu a afirmat ca i-am facut 10-15 plangeri la DNA, iar Victor Ponta i-a instrumentat “politic” (bineinteles!) un dosar. Sper ca am inteles bine, de la binevoitori…Cunosc disperarea lui Radu Berceanu de a ma transforma, in ochii opiniei publice, unde stau mult mai bine la capitolul incredere, intr-o reclamagioaica, pentru a parea el victima. La Bucuresti s-ar putea sa-i mearga cu aura asta de ponosit printre posetele Vuitton Gold ale doamnei Udrea, dar la Craiova, unde stiu toti cate parale (dar mai ales hoteluri) face si are, altul mai bogat n-avem, desi vin puternic din urma copiii domniei sale si partenerii lor de afaceri, tot portocalii!

Dar, haideti sa vedem unde minte Radu Berceanu:

1. Eu nu am calcat niciodata in vreun sediu DNA si nici nu am depus vreodata vreo plangere impotriva cuiva, inclusiv a d-lui Radu Berceanu. Cu atat mai putin “vreo 10-15”. Daca nu sufera de mania persecutiei, minte grav si stupid!

2. In urma cu cativa ani, prin 2006 daca nu ma insel, am facut o interpelare parlamentara pe adresa ministrului Cristi David, prin care ii ceream sa imi comunice daca pe numele Radu Berceanu exista vreun dosar penal. Surpriza! Exista unul ratacit pe la Judecatoria sectorului 5 (probabil data viitoare o sa spuna ca Vanghelie i l-a facut), destul de ofertant, ca sa zic asa: afacerea China, rambursari ilegale de TVA, masini inmatriculate ilegal. In fine, chestii serioase printre multe gainarii. Daca intereseaza pe cineva subiectul, pot posta documentele primite prin interpelare parlamentara, deci pe cea mai oficiala cale posibila. Se pare ca dosarul, mort intre timp, pornise de la o nota a Autoritatii Nationale de Control, condusa atunci de Ionel Blanculescu, fara vreo legatura cu Victor Ponta.

3. Dupa primirea documentelor, am purces la treaba, le-am fotocopiat si i le-am trimis lui Traian Basescu, vajnicul ninja anticoruptie de la Cotroceni, ca sa vada si el pe cine a facut ministru a treia oara. “Poate nu stiati cine e personajul, d-le Basescu! Aflati acum! Ce parere aveti? Astept raspuns in termenul legal.” Ceva de genul asta, i-am scris.

4. N-am primit, bineinteles, niciun raspuns de la Basescu, dar am primit destul de repede un telefon de la un domn care s-a recomandat procuror la Parchetul General, Sorin Stanescu, si care m-a invitat sa  dau o declaratie in “cazul Berceanu”. L-am intrebat ce treaba am eu, ca n-am facut nicio plangere si mi-a zis ca a primit un dosar de la Cotroceni, cu o nota de-a mea.

5. Mergand, a doua zi, la Parchetul General am avut parte de doua surprize: domnul procuror fusese ministru al Tineretului in acelasi cabinet cu Radu Berceanu, iar dosarul de la Cotroceni nu continea decat nota mea, nu si documentele anexate care sa dovedeasca vreo culpa. Mi-am dat seama ca totul o sa se ingroape in biroul d-lui Stanescu, fiindca nu era sa-i scoata ochii corbului Berceanu, dar am zis sa-mi fac treaba pana la capat si sa-i dau eu restul de documente, ca poate le-o fi pierdut Basescu sau le-o fi pastrat sa le mai studieze, iar eu eram fata organizata si strangatoare!

6. Era o zi de miercuri cand am fost la dl. Stanescu, i-am promis ca vin lunea urmatoare cu documentele, dupa ce mi-a spus ca nu avea timp de mine pana atunci, iar vinerea dintre miercuri si luni, dupa amiaza, am citit in presa ca dosarul “Berceanu” fusese inchis, din lipsa de probe. Probele nu mai avusese rabdare sa le astepte domnul procuror, la data la care ma chemase.

7. Sunt doua variante:
a) Basescu a trimis dosarul la Parchet fara documentele anexa, doar cu nota mea, ca sa-l “albeasca” pe Berceanu, fiindca dupa ce se da NUP nu se mai deschide un dosar pe aceeasi tema, plus faptele prescrise etc;
b) Basescu a sperat ca vreun procuror se va apleca asupra cazului, chiar neavand documentele anexate, dar putand sa le ceara de la Cotroceni, de la mine sau de la institutiile de la care le-am obtinut si eu, pe cale oficiala, lucru care nu s-a intamplat fiindca dosarul a nimerit la un prieten al d-lui Berceanu.

8. Cred ca s-a inteles acum cum e cu cele 10-15 plangeri la DNA, care sunt doar in capul d-lui Berceanu, dar folosesc ca material de intimidare a PDL-istilor mai slabi de inger…

In afara de minciuna pe care tocmai am demontat-o, am inteles ca in restul discursului a spus ca e plin de “cicatrice” din razboaie adevarate. Aici trebuie sa recunosc ca are dreptate: e un adversar redutabil si se bate. Printre toate miorlaitele si toti tupeistii cu IQ negativ, face nota distincta. Daca si-ar fi folosit calitatile in scopuri nobile, probabil m-as fi simtit obligata sa-i urez “La multi ani!”, fiindca a fost ziua lui. Asa… Ma abtin, cu greu, sa-i urez “La multi ani de puscarie!” N-o fac, pentru ca nu doresc raul nimanui. De-aia nici nu fac plangeri la DNA…

sursa: Olguta Vasilescu

Etichete:, , , ,

Comentariile nu sunt permise.