Sighet: Ovidiu Nemes tinteste la functia de primar

Viceprimar, pe viitor posibil primar. Viceprimarul municipiului Sighetu Marmatiei, liberalul Ovidiu Nemes, declara oficial, pentru citynews.ro, ca va intra in lupta pentru preluarea sefiei Primariei municipiului de peste deal.

Isi bazeaza afirmatia, printre altele, si pe faptul ca protocolul incheiat intre social-democrati si liberali la nivel de judet nu prevede o candidatura comuna pentru municipiul Sighet la alegerile din 2012, ci numai pentru Primaria Baia Mare.

“Colegii din partid si nu numai, dar si multi oameni din afara partidului, cetatenii municipiului, in speta, ma sustin pentru o candidatura la Primaria municipiului Sighetu Marmatiei. Am sa o fac, sa candidez pentru functia de primar al Sighetului. Probabil ca luna aceasta se vor lamuri multe dintre aspectele care tin de candidaturi. Probabil ca unii spera la o candidatura comuna din partea celor doua partide, dar eu stiu foarte clar ca protocolul incheiat intre social-democrati si liberali nu prevede candidatura comuna si pentru Sighetu Marmatiei, ci numai pentru Primaria Baia Mare”, a remarcat Nemes.

Liberalul recunoaste ca ceea ce se vorbeste pe la coltul strazii, cu privire la o serie de neintelegeri care ar exista intre persoana sa si primarita din Sighet, nu sunt neaparat minciuni: “Intre mine si Eugenia Godja recunosc ca lucrurile nu mai sunt cel putin ca la inceput. Eu am o relatie corecta cu dumneaei. Nu stiu daca lucrurile sunt atat de clare, dar probabil ca e si nesiguranta asta data de acel protocol cu social-democratii”.

sursa: cityNews.ro

Etichete:, , , , ,

Comentariile nu sunt permise.