În intervenția de luni seara de la TVR, Traian Băsescu a vorbit despre revenirea la mandatul prezidențial de patru ani. El s-a arătat dispus să sacrifice pentru asta „un an de mandat” astfel încât noua rundă de prezidenţiale să aibă loc odată cu parlamentarele din 2012. Traian Băsescu spune că România nu şi-ar putea permite să ţină alegeri atât de des.
Dar România nu-şi permite nici uriaşa camarilă politică ce macină instituţiile şi companiile statului, dar iată că peste vechile îndemnuri prezidenţiale la depolitizare s-a aşternut praful. Aici se ascunde altceva. Nu e vorba despre ce îşi permite sau nu România. E vorba despre ce îşi permite sau nu Traian Băsescu. Iar Traian Băsescu nu îşi poate permite să rămână fără imunitate. Şi ca să-şi prelungească protecţia în faţa legii trebuie să părăsească mai repede Palatul Cotroceni.
Potrivit art.83 din Constituţie, „mandatul Preşedintelui României este de cinci ani”. Deci actualul mandat al lui Traian Băsescu expiră în toamna lui 2014. Alegerile parlamentare sunt programate la termen în toamna lui 2012. Pentru ca cele două tipuri de alegeri să aibă loc în acelaşi timp, preşedintele ar trebui să renunţe la doi ani de mandat şi nu la unul, cum a spus, dar aceasta este o scăpare minoră. Important este mesajul că Traian Băsescu este dispus să renunţe la o parte din mandat pentru suprapunerea prezidenţialelor cu parlamentarele.
Ce s-ar întâmpla însă dacă Traian Băsescu îşi duce mandatul până la capăt, adică va preda ştafeta în noiembrie 2014? Alegerile parlamentare vor fi trecut de doi ani, la guvernare se va afla cel mai probabil Uniunea Social Liberală, iar PDL se va afla în opoziţie. Ca preşedinte, Traian Băsescu se bucură de imunitate, dar are nevoie de imunitate şi după terminarea mandatului. Dosarul Flota şi orice alte probleme vor fi scoase de la sertar. Actualul preşedinte nu a lucrat în ultimii ani cu mânuşi şi fineţuri aşa că nu trebuie să ne aşteptăm ca PSD să se comporte ortodox. Că perpeturea răzbunării e ultimul lucru de care are nevoie ţara, perfect de acord. Dar recunoaşterea acestui fapt nu trebuie să ne împiedice să fim realişti. Aţi văzut mitingul pesedist în cazul Nicolescu? Ei bine, da, Traian Băsescu va avea nevoie să înlocuiască imunitatea prezidenţială expirată în 2014 cu imunitatea parlamentară. Dar cum să o obţină dacă parlamentarele vor fi avut loc cu doi ani mai devreme?
Constituţia spune la art. 84 că „în timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată”. Trecând, de dragul cursivităţii, peste faptul că Traian Băsescu se comportă ca un lider de partid şi funcţionează deseori ca premier, reţinem din articolul constituţional că preşedintele ţării nu poate deveni candidat al nici unui partid politic. Problema a fost însă depăşită ușor în 2004 de Ion Iliescu. Aflat la finalul celui de-al doilea mandat, Ion Iliescu a candidat din partea PSD la Senat şi a devenit ulterior şeful senatorilor social-democraţi. PSD a contrat fondul art.84 spunând că preşedintele în funcţie este doar sprijinit de partidul care l-a propulsat de altfel la Cotroceni şi că el candidează de fapt ca independent.
Spre deosebire însă de Ion Iliescu care mai avea o lună şi jumătate de mandat prezidenţial în momentul în care a început campania electorală pentru alegerile generale, la parlamentarele din 2012 Traian Băsescu va mai avea în faţă doi ani de mandat prezidenţial. Îi va fi deci imposibil să candideze la un mandat de parlamentar. Dar cum are nevoie acută de imunitate parlamentară, preferă să renunţe la doi ani de Cotroceni ca să se înscrie în cursa pentru Parlament. Schema are şi marele avantaj că îi permite să redevină locomotivă pentru partid. Sau, mă rog, ce va rămâne din partid după confruntarea cu Vasile Blaga.
Pe de altă parte, președintele a reluat în interviul de la TVR sofismul cu economiile făcute din limitarea scrutinelor şi a locurilor de parlamentar. România nu-și permite. Ce nu-și permite? Să-și respecte propria Constituție? Să nu fim scumpi la tărâţe şi ieftini la făină.
Mandatul de cinci ani a fost introdus în 2003, cu largul concurs al opoziției de atunci, PNL și PD, tocmai pentru ca din diferența de termen, să fie construită în timp o instituție prezidențială echidistantă și instituții politice stabile. Așa cum în Statele Unite, la jumătatea mandatului prezidențial, au loc alegeri pentru Camera Reprezentanţilor, care se schimbă la doi ani, în timp ce senatorii au mandat de şase ani. E o modalitate excelentă ca partidul de guvernare să fie evaluat de alegători la jumătatea mandatului preşedintelui. De ce să nu aibă şi alegătorul român o şansă similară? De ce să nu-i taxăm pe guvernanţi mai des? De ce să nu le amintim mai des ce au promis În acest moment de pildă, președintele democrat Barak Obama trebuie „să se lupte” cu majoritatea republicană pentru că partidul său a pierdut „parlamentarele” de anul trecut. Această combinaţie este benefică şi din alt punct de vedere: legile sunt mai temeinic alcătuite. La fel în ţările europene unde din diferenţa de termene apare coabitarea – atunci când un Executiv de o culoare este obligat să negocieze, să găsească o cale de mijloc cu un Legislativ de altă culoare. Chiar dacă pe termen scurt, astfel de „nepotriviri” par mai zgomotoase şi mai dificile, pe termen lung, ele duc la construcţii instituţionale ferme şi stabile. Şi acolo unde există stabilitate politică apare şi bunăstare economică. Mutatis mutandis, acesta este principiul care a stat la baza mandatului prezidenţial de cinci ani în România. În privinţa disputei unicameral/bicameral şi a celorlalte dileme constituţionale, o bună lectură se găseşte la http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/razboiul-pentru-unicameral-169802.html şi la http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/modificarea-constitutiei-incepe-reconfigurarea-sistemului-politic-romanesc-180073.html.
România nu-şi permite…România nu-şi permite să se mai lase încă o dată păcălită de discursurile cu iz bolşevic ale acestui atât de abil politician. Capacitatea sa de a-şi disimula propriile interese sub masca interesului public este remarcabilă. Traşi pe sfoară de propriile frustrări, românii au votat în 2009 pentru desfiinţarea Senatului şi reducerea numărului de parlamentari. Au preferat Guvernului Iohannis şi unei economii conectate european satârul de tăiat (locuri de) parlamentari. Ignoranţa şi disperarea le-a fost alimentată însă nu numai de atacurile electorale ale taberei lui Traian Băsescu, ci şi de contraponderea neglijabilă „asigurată” de PSD şi PNL. Luate prin surprindere de Traian Băsescu şi timorate de ura publică îndreptată împotriva parlamentarilor, opoziţia, populistă, nici măcar n-a încercat să ţină piept tăvălugului. Au răspuns urii cu ură, în loc să răspundă urii cu informaţie ca să obțină încredere.
Prin urmare, dacă lumea îl urăşte acum pe Traian Băsescu nu înseamnă că el trebuie înlăturat mai repede. Exact asta îşi doreşte. A se folosi de ură este specialitatea nr.1 a personajului, dovadă victoria sa din 2009. Bine ar fi ca istoria urii să nu se repete şi în 2012.
sursa: VoxPublica
Radu Zlati 
Comentarii recente