Huiu
Deși până la alegerile interne încă mai sunt săptămâni bune, situația din PDL, cu jocurile, negocierile și mutările care se petrec acolo, ține capul de afiș al mediei. PDL se află azi în fața unor presiuni și provocări inedite, cu care nu s-a mai confruntat în istoria sa, nu la fel de efervescentă precum a altor formațiuni.
Alegerile din PDL se vor desfășura sub trei tipuri de constrângeri și imperative antinomice: supraviețuirea pe termen lung, conservarea la putere și obsesia lui Traian Băsescu pentru control.
În primul rând, PDL este obligat să se gândească la viitorul său, inclusiv cel post-2012. Cu ochii pe sondajele de opinie, pedeliștii știu că, fără să schimbe ceva, lucrurile n-au cum să arate bine pentru ei. Prin urmare, undeva ar trebui „umblat”, ori la partid, ori la guvern. În tabăra portocalie se resimte nevoia dacă nu de a veni cu ceva nou, măcar de a lăsa această impresie. E un imperativ pentru PDL să genereze o „schimbare la față”, fie în termeni de leadership al partidului, fie la nivel de executiv. Perspectiva electorală stă ca un fel de „sabie a lui Damokles” deasupra democrat-liberalilor.
Pe de altă parte însă, până la scrutinele din 2012, cel mai tare interesează prezentul. Și menținerea la putere, păstrarea echilibrului de forțe, destul de fragil, e foarte importantă pentru PDL, inclusiv în teritoriu și în special prin prisma accesului la resursele administrative și banii statului. PDL arată ca un mamut obosit, aflat pe o pojghiță de gheață subțire, care se poate oricând rupe dacă se mișcă într-o direcție sau alta. Sigur, ar da bine pentru popor o schimbare la vârful guvernului, dar asta comportă riscul trecerii executivului prin parlament, o operațiune nu lipsită de emoții. Sigur, fețe noi și „spălate” în prim-planul politicii de partid ar putea și ele limita scăderea din sondaje a PDL. Dar de ce să dea „pasărea din mână pe aia de pe gard.” Orice schimbare comportă un grad de incertitudine. De bine de rău, PDL a reușit să se mențină la putere, și-a securizat partenerii de guvernare și continuă să spolieze bugetul statului.
În fine, al treilea tip de presiune vine din partea lui Traian Băsescu. Obsesia lui pentru control îngreunează o abordare rațională, chiar pragmatică în interiorul partidului. Până acum, pentru Băsescu s-a dovedit mai important să-și păstreze dominația absolută asupra partidului și guvernului, decât să accepte o soluție de compromis. Care pe fond ar ajuta PDL, cu prețul acceptării unui personaj ne-aliniat sau independent de Cotroceni. Deși Băsescu a vorbit despre nevoia de „relansare a încrederii în guvernare”, e greu de crezut că ea poate coexista cu imperativul obedienței față de președinte. Niciun tehnocrat nu ar putea prezenta garanția că nu va ieși din linia trasată de șeful statului, așa cum vedem la Emil Boc.
Prin urmare, PDL se află într-un fel de cerc vicios, descris foarte bine de expresia celebră a lui Caragiale: „să se revizuiască primim, dar să nu se schimbe nimic.”
sursa: Spune si tu!
Radu Zlati 
Comentarii recente