De la Emil Boc nu mă mai aştept la nimic bun. Aşa că nu mă surprinde că Emil Boc nu are bani pentru bugetul sănătăţii şi educaţiei. Aştept momentul când Emil Boc va recunoaşte iar că ne-a minţit atunci când spunea cu mult aplomb că sănătatea şi educaţia sunt prioritare pentru guvernarea pe care o păstoreşte spre prăpastie. Pentru anul 2011, Emil Boc a acordat educaţiei cu aproximativ unu la sută mai puţin comparativ cu anul 2010. Atât de prioritară e educaţia, încât Emil Boc taie fără să clipească. Adaugă însă la biserici. Emil Boc speră că măcar pe această cale să îşi salveze sufletul. În baza enoriaşilor nu se poate lăsa. La câtă sărăcie a adus guvernarea Boc, Emil Enoriaşul ar trebui să se bucure că oamenii nu îl pomenesc de rău şi nu se leapădă de el ca de satană.
Există o vorba în popor că de unde nu e nici Dumnezeu nu cere. Vorba pare valabilă doar pentru popor şi mai puţin pentru înaltele feţe bisericeşti de la care aşteptam ceva mai multa cumpătare.
Când spitalele se închid din lipsă de bani şi nicidecum că sunt prea mulţi medici la un bolnav, când şcolile se comasează nu pentru că sunt multe şi nefolositoare, ci pentru că aşa înţelege Emil Boc reforma, decizia de a da bani bisericilor nu poate părea decât scandaloasă.
Atitudinea ar fi fost salutară într-o perioadă în care şi poporul ar fi putut să beneficieze de o majorare de salariu, de o pensie plătită la timp. Emil Boc e generos cu banii poporului. Căci rezerva aflată la dispoziţia premierului nu e alcătuita din donaţiile familiei Boc către premierul Boc. A făcut o donaţie cu smerenie, aceeaşi smerenie afişată când îşi mărturisea minciuna, din bugetul în care varsă tot cetăţeanul. Dar cum spuneam, nu Emil Boc mă cutremură, ci atitudinea feţelor bisericeşti.
Nu am auzit nici un preot care să se solidarizeze cu satul, cu localnicul care protestează că rămâne fără spital. Nu am găsit în cutia poştală de deputat nici o plângere a unui preot, altadată sufletul satului şi al scolii, că elevii sunt afectaţi de comasarea şcolilor şi au de străbătut kilometri ca să ajungă la şcoala la care au fost arondaţi.
Sprijinirea Bisericii nu mă deranjează, dar mă deranjează cum se face. Mă deranjează că Biserica nu e frământată de decizile guvernului Boc care îi afecteaza enoriaşul pe care îl lasă pe drum, fără loc de muncă şi fără ambulanţa care să îi dea primul ajutor când îi vine factura acasă. Aşa cum e deranjantă atitudinea Bisericii care a vegheat Comisia de educaţie la dezbaterea articolului privind introducerea religiei în “trunchiul comun”, adică primind caracter de obligativitate, dar nu veghează cum se face religia în şcoli. Până astăzi, nu ştiu ca aceleaşi cucernice feţe bisericesti să fi făcut un sondaj, o cercetare ca să măsoare în ce măsura modul în care se face religia în şcoli ajută sau aduce stricăciune iubirii de Dumnezeu. Cunosc familii evlavioase care aduc slavă lui Dumnezeu şi care şi-au retras copiii de la orele de religie pentru că e curat meştesug de îndepărtare de credinţă. Nu am văzut nicio dorinţă a feţelor bisericeti de a discuta cu poporul despre desfiinţarea spitalelor şi comasarea şcolilor şi să devină preoţimea purtătorul necazului şi opiniei poporului. În schimb, e timp pentru petrecut prin înaltele cabinete unde se decid donaţiile din bugetul statului.
Dumnezeu e mare şi bun şi mă rog să nu fie drept cu noi căci atunci nimeni nu mai scapă. Şi sper ca în perioada aceasta, clerul să îşi întoarcă faţa către popor şi să îi refuze cu smerenie lui Emil Boc donaţia şi să-l sfătuiască să o îndrume spre oameni. Căci sunt din ce în ce mai sărmani, iar de rugat ne putem ruga Domnului şi sub cerul liber. Asta ca să nu se reverse mânia Domnului şi mai mult şi să răstoarne tarabele din Templu devenit loc de negoţ.
sursa: VoxPolitica
Radu Zlati 
Comentarii recente