“Sunt persoane care se află pe lume nu ca nişte obiecte, ca să zicem aşa, ci ca nişte picăţele sau mici pete străine pe un obiect. Stau mereu în acelaşi loc, cu capul în aceeaşi poziţie, încât eşti gata-gata să le iei drept mobilier”.
Recitind „Suflete moarte”,am regăsit acest pasaj memorabil, o spendidă metaforă pentru stagnare, imobilism, neînsuflețire. Mi-am adus aminte de Cicikov, personajul malefic şi de comertul lui straniu care-l ajută să intre într-o altă lume socială și dintr-o dată gândul mi-a sărit la Dan Diaconescu. Un fel de conexiune de tip reflex, o operaţiune mentală fără urmă de raţiune. Pe loc mi-am dat seama de eroarea mare pe care o facem atunci când credem că partidul-fantomă al otevistului sef ar fi o facătură, un fals, o listă si nimic mai mult. Nu, Dan Diaconescu si partidul lui sunt altceva, iar sufletele moarte ale politicii sunt de căutat în altă parte.
Partidul Poporului este de aproape un an un partid politic în toată regula. S-a făcut într-un moment în care Dan Diaconescu fusese arestat de DNA pentru ceva santaj de presă. Atunci Dan Diaconescu a mizat pe un model deja descoperit, poate din intamplare, de Sorin Oprescu sau de Gheorghe Becali. O revoltă a oamenilor împotriva instituțiilor și politicienilor pe care-i văd hoți și incompetenți drept pentru care manifestă prin simpatie față de orice situație de victimizare. Jurnaliștii, indiferent de cum își fac meseria, sunt singurii care au mai rămas să denunțe abuzurile politicii și păstrează o anumită simpatie a publicului.
Alaturi de Dan Diaconescu, considerat nevinovat de către opinia publică, partidul lui a început să existe prin emisiunile OTV și în sondajele de opinie ale sociologilor. A ajuns la încredere mai mare decât cea a partidului de guvernământ iar Dan Diaconescu la o încredere mai mare decât a Președintelui care tocmai lansase strategia de tăieri de salarii și pensii. E adevărat, nu a ajuns la o intenție de vot mai mare de 15%, dar a ținut-o așa constant. Săptamâna trecută când am realizat ultimul sondaj de opinie pe un eșantion national Partidul Poporului avea încă o intentie de vot de 9%. Deci, partid parlamentar puternic, practic al patrulea partid din Romania, mai tare ca PRM, ca UDMR sau PC, partide care conduc sau au condus România multă vreme. Si totusi, la tribunal, săptamâna trecută, trei judecători nu au lăsat acest partid să se nască, l-au respins. Nu discut motivele, probabil au avut dreptate, și nici actul în sine, nu sunt importante în ceea ce vreau eu să spun.
Trebuie doar să ne întrebăm dacă partidul acesta a existat sau nu, dincolo de acte, căci a fost votat în sondaje de opinie publică și a înființat sute de filiale, a înscris sute de mii de membri, dacă este să-l credem pe Dan Diaconescu.
Da, partidul acesta există pentru că partidele politice au următoarea caracteristică paradoxală: pot exista înainte de a se naște și pot să viețuiască moarte, multă vreme înainte de a se fi desființate cu adevărat.
E adevărat există multe modalitati de a inființa un partid, unele birocratice, altele ca întâmplari rezultate din scindări, dar partidele adevarate sunt cele care se nasc dintr-o spaimă, dintr-o dorință sau o speranță. Partidul lui Dan Diaconescu există și este unul adevarat, indiferent ce va face Dan Diaconescu sau fratele lui cu el. Este partidul născut dintr-o spaimă de viitor asociată cu o speranță firavă și poate că destul de tâmpă. Este partidul pentru care ar vota o mare parte din oamenii de peste 55 de ani, oameni de care nimeni nu mai are nevoie și nici măcar nu le adresează vreun mesaj. In subteranele societății sunt milioane de oameni care beau bere ieftină, mănâncă prost și nu au o situație sigură, nu știu de unde vor lua banii pentru ziua de mâine.
Nu am interpretat intenția lui Dan Diaconescu ca una serioasă. Toți cunoscătorii de politică au considerat că este o șmecherie oltenească, că este vorba de o modalitate de a negocia cu puterea sau de a se apăra în procese. Alții au spus că nu are program, că este doar o afacere. Mi-am zis și eu, doct, că este un partid-franciză sau un partid-crampon, născut pe spatele unei televiziuni populiste. Poate că aveam dreptate, dar nu în totalitate. Multi au sărit să spună că Dan Diaconescu și-a pus fratele președinte la Partidul lui încă nenăscut, că pseudo-jurnalistii lui au devenit un fel de apostoli pentru cauza poporului otevist. Un caracalean smecher care s-a îmbogați peste măsură fără să plătească nici un fel de impozite, au spus concurenții lui. Poate sunt ceva adevăruri aici, cunoscute sau nu, poate că este și fantezie. Dar aici subiectul nu este Dan Diaconescu sau intenția lui reală sau nu de a construi un boutique politic. Aici cred că este vorba despre oameni. Ca un partid să primească 15% din intentiile de vot fără ca să existe în acte trebuie să aibă niște rădăcini în mintea și sufletul oamenilor. In timp ce multe partide au murit de mult, chiar dacă din inerție apar în sondaje, în guverne sau pe buletinele de vot și chiar intră în parlement pe baza de mita electorală sau prin forme de mită guvernamentală sau șantaj colectiv din bugetul nostru, Partidul lui Dan Diaconescu este un partid politic viu. Mai viu decat partidele rămase moștenire de pe vremea spaimei de unguri sau chiar mai vii decât cele care au cântat melodia spaimei de români. Mai vii decât făcăturile unor politicieni care au convertit identitatea și mijloacele securiste în media de șantaj perpetuu pentru întreaga clasă politică sau societate.
Un partid ca acesta, partid care nu este făcut cu banii vreunui mare latifundiar si nici prin căpușarea vreunui mit istoric, își are rădăcini în speranța trădată a oamenilor care merg la vot de două decenii și votează oameni care le promit orice, doar să treacă momentul alegerilor. Am fost surptins să descopăr că sunt și oameni cu studii superioare care spun că ar vota acest partid-fantomă. E adevărat că nu studiile superioare te fac neapărat mult mai deștept, dar sunt destui oameni în România pentru care diploma lor nu valorează mai nimic. Unii dintre cei mai tineri au luat-o poatre mai usor, pe la universități particulare, dar nu este cazul tuturor. Profesorii sunt umiliți în țara noastră de chioșcari sau buticărese puși în funcții înalte în administrație iar școala nu mai reprezintă o miză nici măcar pentru familiile care trebuie să hotarască pentru copiii lor.
Un partid politic se legitimează prin existența unui val de emoție colectivă, negativă sau pozitivă, de o dorință de schimbare împărtășită colectiv. Un asemenea partid poate fi oprit să se nască la un moment dat, poate fi compromis de oamenii care îl fac, poate fi blocat de autoritățile momentului prin tertipuri judecătorești sau prin alte manevre balcanice. Dar suferința din viața oamenilor și disperarea lor sunt autentice în România și devin tot mai vii pe zi ce trece. Ele nu pot destrămate cu ușurință cel puțin atâta timp cât o conducere politică, chiar o întreagă clasă politică, nu au ca principal scop fericirea oamenilor. Nu macrostabilizarea, reducerea inflației, echilibrul venituri și cheltuieli sau creșterea exporturilor pentru că toate acestea trebuie să fie metode prin care trebuie să ajungem la obiectivul principal: o viata mai bună pentru câți mai mulți dintre oamneni. Un destin mai uman, o calitate mai bună a vieții, o solidaritate si coeziune care să-i ajute să trăiască decent pe cei care nu se pot ajuta singuri. Nu idealurile unei stângi care vrea o egalitate imposibilă, nici cele ale unei drepte hrăpărețe care fură în numele sporirii eficienței sociale generale și stimulării producătorilor sunt idealuri pentru politică. Când o întreagă clasă politică se limitează doar la competiția pentru resurse, la scandal continuu și ascunderea intereselor clientelei politice după principii de austeritate, atunci este clar că partide de genul celui promis de Dan Diaconescu există înainte de a se naște și nu pot fi ucise prin hotărâri ale instanței.
Nu știu ce va face Dan Diaconescu cu partidul acesta care a fost declarat mort înainte de a primi cerificat de naștere. Este treaba lui, are și el mize personale și războaie de tot felul. Dar acest partid își are originea simpatiei și procentele din sondaje nu în programele și telenovelele lui, ci în suferința socială, în sentimentul nedreptății și al neputinței. La un moment dat Diaconescu a ieșit în față și oamenii au crezut că el poate fi eroul. A ajuns la o încredere mai mare decât cei mai tari politiciueni ai zilei, 48% dintre români declarau, când a fost arestat, că este un om în care au încredere. Intre timp s-a pierdut o parte mare din această încredere, lucru ușor de explicat. Poate era o armură mult prea mare pentru el, poate că nici n-a înțeles nimic războiul pentru care urma să fie investit. Dar a avut o clipă de grație, un moment astral, o clipă pe care o au puțini oameni și, de foarte multe ori, nu cei care își doresc cu disperare acest lucru. Valul care l-a purtat și pe el câteva luni spre disperarea tuturor politrucilor nu s-a spart. Este doar la început și va veni un moment în care s-ar putea să provoace un adevarat dezastru establishmentului politic. Este valul de care trebuie să se teamă partidele care sunt pomădate, vopsite, ținute în viața cu televizorul, cu cadourile electorale sau cu falși profeți scoși în față de păpușarii istoriei. Ar putea fi o zi a judecății de apoi a politicii …
Tot Gogol scrie despre diferenta între popoare in ceea ce priveste folosirea cuvantulul de catre diferite natiuni, o analiyă din care, evident, românul lipseste.“Un cuvânt rostit de un britanic vădeşte o înţeleaptă cunoaştere a sufletului şi a vieţii; cuvântul elegant al francezului, aruncat în treacăt, pe cât e de strălucitor, pe atât se spulberă de repede; neamţul îşi născoceşte cuvântul cu multă iscusinţă, savant şi uscat, un cuvânt care nu e la îndemâna oricui; dar nu e cuvânt mai năvalnic şi mai vioi, care să pornească din adâncul inimii, să zvâcnească şi să fiarbă, ca o vorbă rusească ce merge drept la ţintă”
In politică este foarte important cuvântul, uneori mai important decât în alte domenii ale vietii, aproape la fel de important ca și în religie și credință. Pentru că în politică oamenii se apropie de politicieni sau partide, chiar îşi închipuie patria lor, pornind de la rostirea unor proiecte, a unor valori, sau programe. In politica românească cuvântul nu are niciunul din rosturile sau calităţile găsite de autorul “Sufletelor moarte”. Cuvântul e doar caterincă, e mort înainte de a se naşte, nu este decât un sunet înșelător si mecanic, un sunet fără nici o fărâmă de suflet, pentru că, la origine, cuvântul însemna la ucrainieni doar “flașnetă”. Partidele noastre moarte sunt ţinute în viaţă doar de flaşnetari din ce în ce mai trişti şi mai penibili.
sursa: Contributors.ro
Radu Zlati 
Comentarii recente