O să reproduc mai întîi un articol integral găzduit de prietenii de la presseurop. com, excelentul site de sinteză a presei europene. O fac pentru că subiectul noii constituţii a Ungariei nu “prinde” sticla, nici nu pare să agită prea mult spiritele pe aici. Pare “normal”. Nici pe maghiari nu-i agită prea mult, după cum apare relatat într-o parte a presei lor. Totuşi problema e mai apăsătoare decît oricînd: ce faci cînd ai autoritarism legitimat democratic? cum îi înveţi pe cei de la putere să nu facă abuz de majoritate?
Această constituţie este rezultatul unui guvern care deţine legal puterea: cea a dictaturii unei majorităţi parlamentare [Fidesz, partidul primului ministru Viktor Orbán, deţine două treimi din Parlament]. Şi totuşi este atât de anacronică încât trebuie să evocăm un gânditor al secolului al XIX-lea, Tocqueville, pentru a realiza acest fapt: dictatura majorităţii este un pericol viu pentru comunitate.Această majoritate confundă “popor” şi “naţiune” şi îl sacrifică pe altarul luptei între puteri. Şi când îi convine, ea pune poporul (adică naţiunea, luată în sensul secolului al XIX-lea) înaintea statului, îl ia drept referinţă, şi construieşte un stat puternic care nu poate face decât bine poporului şi naţiunii, neamului (“oamenilor“). Ea îşi imaginează statul (interesul tuturora) ca o construcţie care poate fi impusă de sus comunităţii de cetăţeni. Ea se desparte de tradiţiile europene şi creează condiţiile pentru o politică autoritară.
Conform tradiţiilor europene, Constituţia este cadrul definit de comunitatea de cetăţeni pentru a stabili principiile unei vieţi comune. Din moment ce nu trăim într-o epocă revoluţionară, acest cadru nu poate fi definit de o majoritate parlamentară, întrucât esenţa democraţiei este că majoritatea parlamentară se schimbă, în timp ce esenţa Constituţiei este de a fi perenă şi de a servi interesele întregii comunităţi, indiferent de fluctuaţiile politice. Ţările prudente încredinţează această muncă juridică unor deputaţi de tendinţe diferite şi nu o supun unui referendum a cărui valoare este discutabilă.
Noua Constituţie nu este Constituţia cetăţenilor. Care ar fi, de la Hobbes şi Locke încoace, consensul unei comunităţi bazate pe libera voinţă a cetăţenilor şi definindu-le viaţa lor împreună. Li s-au reproşat lui Hobbes şi Locke că o comunitate organizată conform acestor principii nu ar fi viabilă, deoarece contractul social ar trebui să cuprindă de asemenea patrimoniul cultural al comunităţii respective.
Naţionalism unicolor contra patriotism multicolor
Redactorii noii Constituţii erau conştienţi de acest fapt, iar responsabilitatea lor este cu atât mai mare, cu cât au definit spaţiul cultural în care cetăţenii maghiari trebuie (ar trebui) să trăiască. Acest spaţiu este produsul victoriei actualei majorităţi în urma unei lupte culturale – ca şi cum ar putea exista un câştigător în acest Kulturkampf.
Este o încercare de a da o nouă viaţă unor principii care, în secolul al XIX-lea, au jucat un rol revoluţionar, dar în zilele noastre, sunt doar sloganuri populiste. Simbolurile de odinioară nu mai sunt decât alegorii. Este şi o încercare de a ne impune un naţionalism unicolor referindu-se la Coroana Sfântului Ştefan [fondatorul regatului Ungariei la sfârşitul secolul al X-lea] în locul unui patriotism multicolor, atunci când Ungaria face parte din comunitatea europeană, în care statele-naţiuni au cedat locul statelor culturale.
Să ne amintim de Sf. Augustin şi una din ideile fundamentale ale De Civitate Dei (Cetatea lui Dumnezeu): “Constituţiile şi legile scrise nu conferă nici o obligaţie morală dacă nu sunt reflecţia unei constituţii gravate în minţile cetăţenilor. Fără un astfel de sprijin moral, puterea statului poate reprezenta o mare ameninţare“.
Majoritatea covârşitoare a maghiarilor încă priveşte cu indiferenţă noua Constituţie. Această majoritate va începe să protesteze atunci când, în conformitate cu Crezul Patriotic [înscris în preambulul noii Constituţii] vor începe să apară legile după care cetăţenii vor trebui să trăiască. Va fi o viaţă inconfortabilă, care nu le va place. Şi când comunitatea va căuta cadrele juridice pentru a-şi exprima nemulţumirea şi nu le va găsi, constituţia abandonată a celei de-a Treia Republici îi va lipsi crunt. Şi va fi coborârea în infern a naţiunii.
Contrapunct
O recucerire a istoriei
Adoptarea noii Constituţii este “un moment istoric“, considerăMagyar Nemzet. Cotidianul de centru-dreapta reaminteşte că “înţelepţii care au creat Constituţia precedentă, în 1989, o planificaseră pentru a fi una de tranziţie“. Textul, datând de fapt din 1949, fusese modificat la căderea regimului comunist. Magyar Nemzet reaminteşte de asemenea că “mai mult de un milion de cetăţeni au participat la consultarea naţională” organizată de guvern pentru proiectul de constituţie şi consideră că “cei care vor dori să înlocuiască această constituţie vor avea nevoie de o legitimitate similară“.
Ziarul apără crezul patriotic înscris în preambulul Constituţiei, puternic contestat de altfel. “Nicio comunitate politică nu poate trăi fără valori şi o istorie comun acceptate“. Acest text reprezintă o “ruptură cu moştenirea dictaturii“, asigură Magyar Nemzet şi “o recucerire a istoriei noastre atât de des negată şi falsificată. Asta înseamnă a privi înapoi? Nu, Istoria nu se termină niciodată“.
Logica conflictuală
O astfel de constituţie este rezultatul unei logici conflictuale prezente în multe locuri din Europa. Prea puţine dezbateri reale, mii de scuipaţi trimişi dinspre o tabără către cealaltă pe marginea unor subiecte asupra cărora nu poţi negocia.
Nu întîmplător făceam acea invitaţie ieri: că uneori ambele tabere trebuie să renunţe la hipnoza pentru subiecte care le despart definitv. De ce nu putem aborda tema sărăciei cu oameni de stînga, cu liberali, cu oameni de ştiinţă, cu Remus Cernea, cu feţe bisericeşti, de ce nu-şi spun toate părţile opiniile în subiecte grele ale zilei, de la protecţia socială, la educaţie (pînă şi ajutorul social cu sprijin de la stat poate fi discutat neconflictual şi real cu feţe bisericeşti – după explicaţii atente, s-ar putea să-şi dea seama că nu le convine să ia în cîrcă o responsabilitate enormă)?
De ce nu dezbatem teme asupra cărora putem cădea totuşi pe puncte comune? Unul dintre marile neajunsuri ale “dezbaterilor” de azi este tocmai apetitul pentru conflict verbal – pamfletizarea e mai periculoasă decît credem. E clar că nici un teolog nu-mi va putea mie scoate din cap cărţile citite despre Darwin. dar trebuie să am şi eu destul de clar în cap că nu-i voi putea scoate din cap unui teolog că Dumnezeu nu e mai presus de Darwin. Sînt aventuri individuale. Din punctul meu de vedere, e mult mai important să ai acces la Darwin (şi aici a fost marea problemă în şcoala românească) decît să crezi în el. De aici începe dialogul. Ştiu abuzurile majorităţii, le amendez pe cît pot de aproape zeci de ani de zile de cînd sînt prin presă.
Numai că tîmpenii precum ce se întîmplă în Ungaria acum apar şi din rupturile grave dintre majoritate şi minorităţi. Dacă e vreun imperativ acum, acesta este: stabilirea unor puncte de acord, a unor repere care nu ne vor lăsa să alunecăm în primitivism iar şi iar.
Nici nu vă daţi seama ce aproape sîntem. Credeţi că e naplauzibilă apariţia unui partid acum care în loc să-şi bată capul cu economie, strategii în administraţie, discursuri complicate să înceapă brusc să pună pe tarabă subiecte de tip perdea de fum: să se interzică avortul, să-l ardem pe Darwin, să-l băgăm pe Daniel în guvern. Şi alte baliverne din astea? Ce o să facem atunci? O să stăm liniştiţi noi, minoritatea progresistă, şi o să o ardem intelectual? După ce văd că se întîmplă în Ungaria, eu zic să începem să gîndim preventiv. Altfel, peste vreo cinci ani, vom începe să regretăm “democraţia” acestor vremuri. Ba o să ajungem să regretăm şi populisme soft precum “o să vă cresc salariile”. Să vedem cum vom mai putea lupta cu “o să devenim poporul lui Dumnezeu”.
P.S. Unora deja le lucesc ochii. Baconschi:
Noua Constituţie, elaborată de un partid de dreapta, conţine multe referiri la creştinism, la Dumnezu, susţine familia tradiţională. Unele aspecte au fost criticate de voci liberale din Europa, care se tem inclusiv de faptul că legea fundamentală ar putea pune baze pentru interzicerea avortului spre exemplu. Susţineţi o platformă creştin-democrată, cum priviţi Constituţia maghiară din acest punct de vedere?
Socotesc că Europa trebuie să îşi respecte rădăcinile culturale şi spirituale. Acest lucru nu se poate face prin ocultarea referirilor la tradiţia creştină din care descindem. Am susţinut un limbaj asemănător în preambulul tratatului de la Lisabona. Nu s-a putut. Politic, mi se pare că o identitate naţională şi europeană puternică se sprijină pe asumarea acestui patrimoniu şi pe cultivarea lui creativă, într-un context democratic, evitând derapajele extremiste sau fundamentaliste, dar ocolind în acelaşi timp şi noul dogmatism al corectitudinii politice care duce la un fel de castrare spirituală.sursa: VoxPublica
Radu Zlati 
Comentarii recente