…seria de analize referitoare la „costul statului” (scump!) in diferite domenii, publicata online de revista22.ro se apropie de sfarsit. De la taxe, la emisia de bancnote, si de la pensii la Rosia Montana, educatie, justitie si prostitutie, putine au fost domeniile care au scapat privirii necrutatoare a tinerilor libertarieni de la CADI si SoLib. In asteptarea unui raspuns dinspre stanga, din zona celor de la CriticAtac (raspuns care, am fost asigurat, nu va intarzia prea mult) m-am straduit sa mentin focul dezbaterilor viu, din perspectiva unei drepte mai degraba conservatoare. Am ramas, deocamdata, si pe acest front, cam singurel, ceea ce – va marturisesc – ma cam surprinde. Ideatic vorbind, dreapta romaneasca e un spatiu extrem de aglomerat, in care se inghesuie cu o suspiciune marturisita si de multe ori agresiva, libertarieni si liberali „de moda veche”, conservatori si crestin-democrati, filo-evrei pe linia protestanta si simpatizanti sau nostalgici legionari, impartiti la randu-le in codristi si simisti, ortodocsi mai mult sau mai putin ecumenici, anti-comunisti de diferite „confesiuni”, etc.
Dupa cum constatam cu o alta ocazie, stanga romaneasca sta, din acest punct de vedere, mai comod. Acolo e inca Vestul Salbatic. Exista si aici o comparabila bogatie de filoane mai mult sau mai putin ideatice – de la social-democratii „pe stil vechi” la nostalgicii comunisti, de la marxistii de moda veche la neo-marxisti – scoala de la Frankfurt sau nu, de la ecologisti la ateisti si tot ce mai intra intre. Inclestarile aici sunt, insa, mai rare. Fiind insa Vestul Salbatic, se mai gaseste inca „pamant” pentru toata lumea. Asa ca, deocamdata, nu simte nimeni nevoia sa scoata pistolul pentru a-si „face dreptate” sau pentru a-si apara „proprietatea intelectuala” (sic), ceea ce, intr-un fel, e si plictisitor si pernicios. Ideile, fie ele de dreapta sau de stanga, nu au folos de pe urma vreunui „Kumbaya” new-age (sau post-apocaliptic, functie de preferinte), in care mielul se pupa cu leul si vulpea ajuta iepurasul sa-si duca acasa laptele donat de vreo vaca afectuoasa.Dupa cum spunea John Stuart Mill, despre care am mai tot pomenit, ideile se mentin vii prin contestare si provocare, altminteri pana si adevarurile ultime risca sa devina dogma moarta.
Daca nu m-a mirat, asadar, tacerea dinspre stanga, m-a surprins cu asupra de masura cea dinspre dreapta. Unde ne sunt conservatorii, liberalii sau crestin-democratii care, conform traditiei, s-ar fi cuvenit sa fie oripilati de analizele libertariene? Voila ca nu-s, vorba unei prietene. O posibila explicatie poate fi desprinsa din unele comentarii de pe voxpublica.ro sau contributors.ro – obsinuiti sa se identifice cu o tabara clar delimitata, obisnuiti sa „tina cu cineva”, oamenii intampina probleme serioase in momentul in care sunt scosi din zona de confort. Si-atunci prefera sa ignore problema. Daca seria de analize libertariene nu ar fi reusit nimic altceva, tot ar ramane de inregistrat ca un succes prin simplul fapt ca a pus, fara sa vrea, lupa pe un simptom – incapacitatea de gandi dincolo de „cutiute”. Un’ sa-i plasezi, de unde sa-i ataci? Sunt anti-comunisti, deci de dreapta. Dar sunt pro-choice, pro-droguri, pro-prostitutie (sic), deci sunt de stanga. Sunt pentru libertatea individului de a face ce-l taie capul, deci sunt de dreapta, dar cocheteaza totodata cu neo-marxistii lui Marcuse si hipiotii. Ptiu! Mai bine facem precum ardeleanul cu girafa – pretindem ca asa ceva „nu se exista”. Si uite-asa, tinerii libertarieni au devenit, fara sa vrea, victima propiului succes: nu-i baga mai nimeni in seama.
Cum, insa, natura are oroare de vid, tot asa am si eu oroare de succese dobandite cu prea multa usurinta. Drept pentru care imi ingaduiesc sa mai ridic cateva probleme fundamentale, imi par, pentru limpezirea ideologiei libertariene – si toate analizele ce decurg de aici, practic.
Weltanschauung-ul
E, stiu, un termen pretentios la o prima vedere. In realitate, insa, e ca un caine: odata ce te-ai imprietenit cu el, nu mai poti fara. Weltanschauung-ul poate fi definit, prietenos, ca perspectiva generala asupra lumii si vietii, fara de care e greu, daca nu imposibil de-a dreptul sa te orientezi, sa faci alegeri – orice alegeri – sa decizi, bunaoara, daca vrei sa fii instalator sau medic, sa te casatoresti cu Ion sau cu Maria, sa ai zece copii sau nici unul, sa locuiesti la Dabulenii din Deal sau la Paris, s.a.m.d. E o „adunatura” mai mult sau mai putin constientizata, mai mult sau mai putin articulat-structurata despre ceea ce conteaza si ceea ce nu, despre cum „merge lumea” si ce valori conteaza sau nu. Ati prins ideea.
Ei bine, imi pare ca la acest capitol libertarienii nostri stau destul de prost, incercand din rasputeri sa ignore, vorba americanului, gorila (sau elefantul) din sufragerie.
– Exista bine si rau? Da sau nu? – Iata o intrebare in aparenta simpla, in realitate cruciala (iertate-mi fie referintele cu o conotatie religioasa). Pentru alte ideologii, intrebarea poate fi macar eludata – cata vreme vorbim despre comunitati (fie ele organic-simpatetice sau rational-contractuale). Cata vreme comunitatea stabileste ca e bine sa X si rau sa Y, conteaza mai putin daca o face pornind de la zei, ratiune, traditie, contract rational sau alte cele. In clipa in care, insa, intrebarea cade, ca la libertarieni, pe umerii individului, situatia se schimba dramatic. Atunci vreau, trebuie sa stiu daca exista „bine” si daca exista „rau” sau daca notiunile acestea sunt abstractiuni aflate la libera alegerea individului. Pentru ca daca sunt, atunci notiunile de dreptate, justitie, responsabilitate si pedeapsa dispar ca si cum n-ar fi fost. Daca notiunile de „bine” si „rau” sunt optiuni personale, increderea acordata individului in termeni de abilitati rationale (sau de alta natura) e coplesitoare. Sa zicem ca Gigi vrea sa faca prostii cu o vaca. Sa zicem ca Marioara vrea cu un cal. Vaca si calul n-au nimic impotriva. Toata lumea e fericita. E bine? (Aleg intentionat ceea ce s-ar numi „reducere la absurd” si sunt cat se poate de serios.) Ce zice libertarianul? E bine, e rau sau nu se poate pronunta – si, daca „nu se poate pronunta”, de ce?
Daca notiunile de „bine” si „rau” nu sunt optiuni personale, pe baza caror criterii pot fi (trebuie?) ele impuse.acceptate de catre mine? Pe baza a ce avem justitie, pe baza caror criterii trebuie sa am, bunaoara copii, si, daca ii am, cum sa-i cresc? Ce valori sa le „instilez”? Dar exista valori? In raport cu ce? Ce e mai bine? Sa fii Micahel Jackson, Dumnezeu sa-l ierte, sau Parintele Staniloae (asisderea)? Socrate sau Trasymachus? De ce?
Pana nu raspundem la aceste intrebari, orice discutii pe marginea „eficientei”, „profitului”, s.a.m.d. raman vorba goala. Esti „eficient” in raport cu „ceva”. „Profitul” se calculeaza in functie de ceva. Dinozaurii au fost eficienti si evoluati pana n-au mai fost.
Si cu asta ajungem la …
Educatie
In viziunea libertariana, Educatia figureaza pe undeva, catre sfarsit, dupa taxe, bani, pensii si Rosia Montana (pozitia 8? Dupa, vine privatizarea Justitiei) Faptul in sine mi se pare graitor: pentru ai batrani, de pe la Platon incoace, pana la ai mai tineri, gen Kant („cine educa educatorii’?) problema educatiei a reprezentat centrul gravitational. Pentru tinerii libertarieni – care in absenta unei educatii n-ar putea sa se exprime intr-atat de frumos si de articulat pe cat o fac – e doar o problema printre multe altele.
Aici ar fi multe de spus. In fapt, ar fi intr-atat de multe de spus, incat ma voi multumi, inca o data, cu doar cateva intrebari, unele mai teoretice altele mai pragmatice, in bun spirit libertarian (sunt rautacios, stiu J)”
– Pentru ce? Cui prodest? – In analiza prezentata de CADI-SoLib, aceasta intrebare dincolo de care orice discutie devine inutila, lipseste cu desavarsire! Pentru ce educam oamenii? Se subintelege (in fine, asta am „subinteles” eu), ca pentru a fi „eficienti” si „profitabili”. Daca e asa, ne intoarcem din nou la punctul (1): eficienti pentru ce? Profitabili in raport cu ce? Cu mantuirea? Cu Gigi Becali? Cu Regina Angliei?
– La ce bun? – Sa ai bani multi? Sa iti poti permite orice? Sa mori satul sau satosfacut sexual? Nu conteaza? Orice te satsiface, de la vaca lui Gigi la calul Marioarei? De la satisfactiile lui Donald Trump la cele ale lui Donald Ratoiul? Daca e asa, programul de studii ar fi greu de pus cap la cap.
– Ce se „cere”? Ieri se cereau vizitii de diligente, pe urma nu s-au mai cerut.
– Cine stabileste si pe baza caror criterii nivelul de educatie la care ai ajuns? – John Stuart Mill (ca tot l-am pomenit), omul care a fost „parintele” educatiei „libere”, sustinea nevoia de a avea un „standard national”: inveti ce vrei, cum vrei, nu ma intereseaza, cata vreme poti trece examenul impus de stat. Altminteri oricine se poate declara „medic”, „instalator” sau „taumaturg”. Veti spune ca „oamenii se prind”. Istoria va demonstreaza contrariul.
Ma opresc aici, din lipsa de timp si de energie. As aprecia, insa, foarte mult (pe baza caror criterii?) daca oamenii – din cutiute sau din afara lor – ar incerca sa imi sa isi raspunda.
Cu multumiri anticipate.
PS Ca tot veni vorba, din perspectiva unui libertarian ma intreb daca a meritat efortul. In raport cu ce?
sursa: VoxPublica
Radu Zlati 
Comentarii recente