Negocieri extrem de serioase între USL şi UDMR. În speranţa că ar putea convinge UDMR să plece din coaliţia de guvernământ, PSD a scos la bătaie chiar scaunul lui Mircea Geoană. Surse din PSD afirmă că formaţiunea este gata să-i retragă sprijinul lui Mircea Geoană şi să scoată la mezat, pentru UDMR, fotoliul de preşedinte al Senatului. Este prima oară în istoria parlamentarismului când UDMR primeşte o astfel de propunere.
Încercarea USL de a rupe coaliţia PDL-UDMR este, în aceste zile, mai aprigă ca oricând. PSD profită de problema creată de votarea tacită a iniţiativei deputatului PDL Giurgiu de eliminare a istoriei şi geografiei din categoria materiilor predate în limba maternă.
Pentru a forma o nouă majoritate, PSD i-a propus UDMR-ului fotoliul de preşedinte al Senatului, a doua funcţie în stat. Culmea este că UDMR n-a răspuns încă ofertei, dar o păstrează ca atu în negocierile cu PDL în chestiunile istoriei şi geografiei, dar, mai ales, a Legii statutul minorităţilor.
Culmea este că USL n-ar pierde electoral prea mult din această mişcare, pentru că în Transilvania, oricum, stă prost în sondaje. Surse din UDMR spun că, momentan, Uniunea priveşte cu interes spre propunerea PSD.
sursa: ImpactNews








Comentarii recente