Desființați deficitul bugetar!
+ Click pe grafic pentru mărire +
Nu statul asistențial, nu capitalismul de cumetrie, nu ineficiența birocrației sunt cauze principale ale situației de acum. Ele sunt doar simptome.
Dacă ar trebui ca lista cauzelor să fie restrânsă la un singur nume, el ar avea o sonoritate foarte contabilă: sursa tuturor relelor este deficitul bugetar, chiar dacă am fost dresați să credem altceva.
3 mituri și rezolvările lor:
Mitul #1. Bugetul are nevoie de flexibilitate. Perfect adevărat, doar că flexibilitatea este o marfă care se cumpără cu banii jos. Dacă statul are nevoie de flexibilitate, n-are decât să economisească. Altfel, “flexibilitatea” nu aduce decât îndatorare excesivă și faliment.
Soluția de compromis care să asigure și flexibilitate și sustenabilitate este ca în fiecare an cheltuielile să nu depășească încasările din anul anterior. În acest fel este posibilă o politică anticilică. În anii de creștere o parte din bani sunt economisiți iar în anii de scădere șocul este atenuat. Singura condiție: să nu existe prea mulți ani de scădere. Când economiile se termină,austeritatea devine inevitabilă.
Mitul #2. Este nevoie de deficit pentru dezvoltare. Într-adevăr, o economie emergentă apelează la economisirea străinilor pentru a se dezvolta mai repede. Însă asta nu înseamnă că statul este cel care trebuie să se împrumute. Dimpotrivă, împrumuturile luate de stat limitează nivelul potențial al celor luate de sectorul privat. Singura diferență este că statul cheltuie banii mult mai prost.
În schimb, deficitul fiecărui an se adaugă la datoria publică, purtătoare de dobânzi pe termen nelimitat. Concret: cum s-a dezvoltat România de cei 40 de miliarde de euro împrumutați net în ultimii 20 de ani și pentru care plătește dobânzi de două miliarde de euro în fiecare an?
Mitul #3. Fără deficit bugetar nu pot fi acoperite toate cheltuielile. Este o jumătate de adevăr, adică o miciună întreagă. Cheltuielile sunt bugetate în limita veniturilor și a capacității de îndatorare și tind să crească la nesfârșit. Da, eliminarea deficitului bugetar ar duce la reducerea cheltuielilor pe termen scurt. Însă păstrarea deficitului bugetar duce, pe termen lung, la falimentul suveran.
Ce se întâmplă în realitate: neîndestulat din impozitele prezente, statul cere bani în plus de la cei care îi produc și îi garantează cu impozitele viitoare. De multe ori, îi ia practic cu forța – ca în cazul fondurilor de pensii private pe care le obligă să-i cumpere propriile bonduri. Mai devreme sau mai târziu, toată schema colapsează iar creditorii descoperă că se bazau să primească înapoi bani care nu mai există de mult – dacă au existat vreodată.
Există și un nume pentru situația asta: criza datoriilor suverane.
sursa: VoxPublica
Radu Zlati 
Comentarii recente