Dacă suntem aici, suntem pentru că într-adevăr și noi considerăm că România este într-o situație gravă, deosebit de complicată, care necesită un minim dialog putere-opoziție și am venit la această întâlnire în speranța că vom avea de-a face și vom discuta cu președintele unui stat și nu cu liderul politic al unui partid.
Pe cele două teme pe care dumneavoastră le-ați propus discuției și pe care le-ați abordat deja, cunoașteți deja răspunsurile noastre și ele, punctual, sunt, pe de-o parte, legat de revizuirea Constituției, că noi, parlamentarii noștri vor aborda acest subiect, pe toate traseele prescrise de Constituție, în Parlamentul următor. (…) Da, în Parlamentul următor. Asta înseamnă o amânare, dar înseamnă un spor de legitimitate, care este mai important decât graba dumneavoastră personal sau a altcuiva de a tranșa acum chestiuni care se tranșează pentru 20-30 de ani, dacă suntem, și sper că suntem, serioși, măcar când discutăm de revizuirea Constituției.
În privința reorganizării, cunoașteți, de asemenea, punctul nostru de vedere, care nu este cel pe care l-ați înfățișat. Deci, noi nu vorbim și nu vom face și nu vom vota desființarea județelor, transformarea regiunilor de dezvoltare în opt județe mari etc și, în orice caz, asta este o chestiune pe care nu acceptăm să o discutăm sau să o votăm în funcție de interese electorale de moment.
Punctul nostru de vedere este că dumneavoastră, ca inițiator al acestei teme, trebuie să o opriți aici pentru că ea are consecințe din cele mai nefaste. Și vă spunem clar că nu acceptăm în acest moment nici desființarea județelor. Nu acceptăm nici o varianță cu 16 sau opt județe. Nu acceptăm și nu vom accepta în niciun caz ca, indiferent sub ce formă, pe harta României să apară conturul de tragică amintire al Dictatului de la Viena și pentru că discutăm nu doar despre aceste două teme, ci despre toată criza României, criză despre ale cărei cauze noi avem o idee foarte clară și despre ai cărei vinovați avem o idee la fel de clară, dar nu e ăsta subiectul acum, venim la rândul nostru cu o serie de propuneri pe care le punem în discuția dumneavoastră ca șef al statului, repet, și nu ca șef al Partidului Democrat.
(…)
Nu ați simțit că Guvernul Boc este o amenințare la adresa siguranței naționale? Noi apreciem că acest Guvern este un pericol pentru România, că a contribuit la adâncirea României într-o suferință fără precedent și nu ne puteți cere să îl sprjinim.
O sa consultăm și noi poporul în legătură cu proiectul dumneavoastră. Am cerut să se facă referendumuri la nivel local. Cu județele nu are rost să mai intrăm în detalii. Noi nu votăm nicio formulă hotărâtă doar de o persoană, în două săptămâni.
Cine poate să aprobe care e organizarea administrativ-teritorială a țării? Parlamentul, da? Deci, când o să treacă Parlamentul pe seară și o să cheme domnul Ioan Oltean trei-patru prieteni la un șpriț la Palatul Victoria, atunci discutăm organizarea administrativ-teritorială. Până atunci, a trecut o singură persoană, cu tot respectul pentru funcția ei, și, din punct de vedere constituțional, noi nu avem nicio obligație.
Totuși, vă spunem, opriți-vă pentru că vedeți foarte bine ce nebunii riscă să se declanșeze din asta pentru faptul că nu există un dialog, pentru faptul că nu există o pregătire și pentru faptul că numai dumneavoastră, pentru interesele unui partid, nu puteți da peste cap țara asta! E simplu, cred. Dincolo de confuzii, suficiențe și alte aprecieri.
(…)
Eu sunt de principiul că ar fi bine să fie bine. Nu are nimic de-a face ce propuneți cu simplificarea funcționării statului român.
Domnule președinte, niciodată în România n-a fost atâta corupție la vârf. Niciodată în România nu a fost atâta politizare absurdă. Credeți că am făcut două afirmații aberante? Eu cred asta și cred foarte mulți români. Le exagerăm?
(referitor la afirmația lui Traian Băsescu că România nu e cea mai coruptă țară:)
Păi atunci la ce reformăm Coduri dacă asta e realitatea? Sigur, e bine să reformăm, dar nu mai prezentați bilanțul ăsta triumfal al unei reforme făcute de o mână de oameni pentru o mână de oameni.








Comentarii recente