BAC-ul a luat prim planul dezbaterii publice în urma unor rezultate considerate de unii comentatori cele mai slabe din istorie. De fapt, ele sunt în perfectă concordanţă cu starea actuală a sistemul de învăţământ din România și cu percepţia socială asupra educaţiei.
S-a ajuns la această situaţie dintr-o multitudine de cauze, care s-au conjugat și agravat de-a lungul timpului și au atins acum un punct culminant. Ele ţin și de politicile guvernamentale, și de niște mecanisme psiho-sociale, și de raportarea societăţii în ansamblu la educaţie.
Practic, rezultatele slabe de la BAC nu sunt deloc surprinzătoare. Pentru că nu există niciun fel de premise care să justifice altfel de așteptări, indiferent dacă te uiţi spre profesori, spre elevi sau spre cadrul legal și instituţional.
Cum poate să existe performanţă într-un sistem fără bani, fără respect și fără perspective pentru profesori?
Nu mai vreau să folosesc sintagma „subfinanţare cronică” pentru că este atât de frecventă încât a devenit banală. Performanţa trebuie răsplătită, iar răsplata – fie materială, fie umană, în sensul de apreciere și recunoaștere – atrage după sine motivare pentru continuarea performanţei. Dar când nu există nici una nici alta, nu poţi avea rezultate. Oricât de bine intenţionat și dedicat ar fi un profesor acestei meserii, lucrurile nu pot funcţiona așa la nesfârșit și nici nu e normal.
Mai departe, de ce ar învăţa un elev de clasa a XII-a, când reușita socială în ziua de azi n-are absolut nicio legătură cu pregătirea profesională, competenţa, nivelul de educaţie?
Are, în schimb, legătură cu tupeul și șmecheria. Modelele societăţii românești nu sunt intelectualii, oamenii „cu carte”, ci maneliștii, OTV-iștii, piţipoancele de Dorobanţi și cocalarii de mall. Sistemul îi marginalizează pe oamenii inteligenţi, care au ceva în cap, pentru că sunt greu controlabili, în schimb încurajează mediocritatea, slugărnicia și lingușeala. Ca să nu mai spun că după ce ai învăţat ani de zile riști să ieși din școală direct șomer, n-ai unde să te angajezi oricât de bun ai fi și n-ai perspective de realizare.
România este condusă de agramaţi incompetenţi. Ministrul de interne și-a dat BAC-ul când alţii terminaseră deja două facultăţi și nu face acordul dintre subiect și predicat. Însuși ministrul educaţiei habar n-are de genul substantivelor. Adică vorbim de chestiuni elementare, de clasele I-IV, nu de genul dramatic și epic. Pun pariu că sunt cel puţin câţiva dintre membrii cabinetului Boc care, dacă ar fi dat acest BAC, ar fi picat și ei. Acești oameni au pretenţia de la niște copii să înveţe? Iar treaba cu copiatul e și mai hilară. Adică domnul Funeriu le-a pus camere de supraveghere ca să-i prindă dacă „fură”. Păi doamna Anastase, al treilea om în stat, n-a furat ea în faţa camerelor de luat vederi la legea pensiilor? Și nu numai că a furat, cu nesimţire, dar a scăpat și basma curată. Și atunci de unde așteptarea pentru corectitudine din partea elevilor? Atitudinea și stilul celor care conduc se imprimă asupra unei societăţi, vrând nevrând.
În fine, cum să fie performant un sistem bulversat, haotic și impredictibil?
În care se schimbă regulile nu de la un an la altul, ci de la o lună la alta. Nu știi câte clase sunt în fiecare ciclu de învăţământ, când și cum se termină, câte examene sunt și cum se dau. Ca să nu mai amintesc de programă și de ce se învaţă în școli. Mă întreb când oare o să ne debarasăm de mentalitatea că toţi trebuie să devină „multilateral dezvoltaţi”, adică să știe de toate și că școala înseamnă ore și materii multe, asimilare de informaţii inutile și în cantităţi industriale.
BAC-ul de anul acesta este de fapt oglinda perfectă a unui sistem de învăţământ intrat într-un cerc vicios, care-l condamnă la neperformanţă.
Radu Zlati 
Comentarii recente