NewsIn – Kelemen Hunor pledează pentru unitatea comunităţii maghiare şi îl critică pe Tokes Laszlo

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a pledat, miercuri, la Izvoru Mureşului, pentru unitatea comunităţii maghiare din România şi a afirmat că înfiinţarea de noi partide care să îi reprezinte pe maghiari este o greşeală.

Atât liderul UDMR, cât şi secretarul general al Uniunii, Kovacs Peter, au criticat iniţiativa europarlamentarului Tokes Laszlo de înfiinţare a unui nou partid al maghiarilor, subliniind că există riscul ca această etnie să-şi piardă reprezentarea în Parlament.

”Personal nu dau nicio şansă partidelor nou înfiinţate şi cred, în continuare, că înfiinţarea Partidului nu ştiu cum se numeşte (n.r.- Partidul Popular al Maghiarilor din Ardeal, pe care doreşte să-l înfiinţeze Tokes Laszlo) este o greşeală pentru că prin această înmulţire nu reuşeşti să întăreşti poziţia şi forţa comunităţii maghiare în politică, dar prin diviziune poţi ajunge la subreprezentare sau lipsă de reprezentare care nu cred că este scopul nostru”, a declarat presei Kelemen Hunor.

În legătură cu ipoteza lansată de secretarul general al Uniunii, Kovacs Peter, că există o înţelegere între PDL şi Tokes Laszlo, în vederea acordării de sprijin pentru un nou mandat de vicepreşedinte al PE, în schimbul unor acţiuni care să ducă la divizarea maghiarilor, Kelemen Hunor a spus că nu poate să-şi suspecteze colegii de coaliţie, dar nu poate să nu observe că Tokes ‘este foarte tăcut în ultima vreme’.

”Nu îi suspectez pe partenerii noştri cu nimic, întrebaţi-l pe Tokes Laszlo. Eu observ un singur lucru – el ştiu că doreşte să rămână vicepreşedinte al PE, în decembrie sunt alegeri la jumătatea mandatului. Fără susţinerea PDL şi UDMR nu se poate, indiferent cine şi ce doreşte, pentru că fracţiunea din România trebuie să fie de acord. (…) Observ că în ultima vreme lipseşte (n.r.- Tokes Laszlo) cu declaraţiile cu care ne-a obişnuit. Eu atât observ, în rest nu suspectez pe nimeni de nimic”, a spus preşedintele UDMR.

Etichete:, , , , ,

Comentariile nu sunt permise.