Vă mai aduceţi aminte de greierele lui La Fontaine?
„Dacă nu e cu bănat.
zi şi noapte am cântat
pentru mine, pentru toţi…”.
„Joacă astăzi dacă poţi!”, îi răspunde chibzuita furnică, care refuză fără sentimentalisme să îl împrumute din avuţia ei ca să supravieţuiască peste iarnă.
În zilele acestea, fabula pare scrisă special pentru Italia – care timp de ani la rând a refuzat să îşi reformeze sistemul fiscal şi piaţa muncii preferând să se îndatoreze pe pieţele externe. Odată cu semnalele date de piaţa financiară internaţională şi o Europă ce i-a spus „sunteţi prea mari pentru a putea fi salvaţi”, vină însă nota de plată pentru „dolce farniente”. Sau, în limbaj mai modern,”bunga-bunga”.
Italia şi-a adoptat cu nervi şi acuzaţii măsurile de austeritate. E vorba de 48 de miliarde de euro de tăieri şi privatizări de făcut în următorii trei ani, în contextul în care este cea de-a treia economie a zonei euro. Nici nu prea avea de ales – datoria publică de proporţii, lipsa de reforme fiscale şi competitivitatea spre zero a economiei sale au creat o nervozitate a pieţelor financiare care au crescut deja dobânda la care Italia se împrumuta la cel mai înalt nivel din ultimii trei ani.
Evident, de vină sunt „atacurile internaţionale” (Berlusconi), Europa care nu se mişcă suficient de repede cu salvarea Greciei, agenţiile de rating, speculatorii care vor să dea o lovitură monedei euro, opoziţia. „Nu vă faceţi iluzii, la fel ca pe Titanic, nu vor exista pasageri care să fie salvaţi pentru că merg la prima clasă. Nu există salvare separată, supravieţuim toţi sau ne scufundăm precum unul”, a avertizat, plastic, ministrul de Finanţe al lui Berlusconi, Giulio Tremonti, vizând Germania. Şi cum ar fi putut recunoaşte că tarele unui sistem de protecţie social supradimensionat au fost perpetuate şi adâncite de anii administraţiei Berlusconi?
Ce înseamnă austeritatea pentru italieni la acest moment? Mai puţini bani pentru reugiuni, creşteri la cotizaţiile pentru sănătate, reduceri ale deducerilor fiscale, creşterea vârstei de pensionare (cu câteva luni), îngheţarea salariilor din sectorul public şi, cu semnul întrebării, privatizarea unor companii sau bucăţi de companii deţinute de stat. Se pregăteşte chiar şi o lege care va strica siesta şi week-endul prelungit al italienilor şi va putea permite magazinelor să rămână deschise în week-end! Cu alte cuvinte, Italia ia abia acum măsurile pe care o bună parte a Europei le-a aplicat încă din 2009, după ce primul val al crizei a izbit în plin. Şi nu este suficient, au avertizat analiştii. Mai ales că majoritatea măsurilor îşi vor produce efectele în 2013 şi 2014, atunci când guvernul Berlusconi îşi va fi încheiat mandatul.
De beneficiile politicienilor nu s-a atins însă nimeni. În 2010, salariul mediu anual al unui parlamentar a fost de 140.000 de euro, dublu faţă de cel al unui deputat britanic. Pe lângă salariu, un parlamentar italian primeşte aproape 8.800 de euro lunar pentru biroul său, bani pe care nu trebuie să-i justifice în niciun fel. Şi nici masajele terapeutice, vizitele la băile termale sau reducerile în sistemul de sănătate. Şi, cum în materie de politicianism putem lua lecţii, ocazia a fost valorificată din plin de opoziţie. După ce a votat împotriva austerităţii, a tunat şi a fulgerat că va elimina măsurile imediat ce va ajunge la putere.
Măsurile de austeritate nu sunt o veste proastă doar pentru italieni, ci şi pentru români. Poate şi pentru a contracara impactul veştilor pentru alegătorii italieni, Italia va aplica o serie de schimbări protecţioniste pentru piaţa muncii. Va înăspri regulile privind imigranţii din UE şi va expulza toţi cetăţenii europeni care se află ilegal pe teritoriul ţării. Respectiv care în decurs de trei luni nu îşi găsesc un loc de muncă şi nu reuşesc să aibă un venit stabil şi o locuinţă. Pentru foarte mulţi dintre românii care îşi mai găseau o sursă de venit îngrijind bătrâni italieni, făcând menajul etc, multe drumuri vor duce înapoi în ţară.
sursa: Adevarul
Radu Zlati 
Comentarii recente