Nici nu-ti trebuia multa imaginatie sa anticipezi ca rezultatele examenului de titularizare vor fi dezastruoase. Pentru ca doritorii de cariere didactice au ajuns sa fie doar aceia care nu-si gasesc locuri de munca mai pretentioase, in companii private, in multinationale, in alte tari ale UE.
Este ultimul an in care titularizarea se face in mod centralizat. De la anul, angajarea se face la nivel de scoala, dupa alte metodologii si calendare. Au fost scoase la concurs 47.200 de posturi, din care titularizabile doar 4471. Restul de posturi se ocupa in regim de „suplinire”.
S-au inscris la concurs 38.104 candidati, 13% absolventi din acest an, din care circa 14.000 s-au retras mai devreme sau chiar in timpul examenului, adica 23% nu s-au prezentat la concurs, ramanand in concurs doar 23.500 candidati. 55 de cadre didactice au fost eliminate pentru frauda.
Rezultatele concursului: sub 5, 32%, 5-7, 38%, peste 7, 30%. 52 de note de 1, jumatatea dintre ele la sport. Note de 10, 26, mult mai putine decat in anii anteriori. Titularizabile sunt doar cele cu note peste 7. Au luat peste nota 5 16.000 de candidati, pentru cele 47.200 posturi scoase la concurs. Adica doua din trei posturi vor ramane neocupate, sau vor fi ocupate cu pensionari, la plata cu ora, la cumul, sau in ultima instanta cu aceiasi candidati care au obtinut note sub 5 sau nu s-au prezentat la concurs. La toamna, la catedre, in fata elevilor, cineva tot trebuie sa faca prezenta!
Aceasta este situatia statistica.
Invatamantul a ajuns refugiu pentru cei refuzati in alte parti. Altfel, cine s-ar multumi cu salarii de 800-900 lei pe luna?
Situatia este cunoscuta de multa vreme, dar nu se gasesc solutii. Nu produce economia suficienti bani pentru a plati si profesorii la nivelul oferit de alte companii sau tari din UE. Pe de alta parte, productivitatea si atractivitatea economiei, in ochii investitorilor, depinde esential de calitatea fortei de munca si a sistemelor de educatie si formare profesionala. Iata cercul vicios pe care nu pare sa-l poata rupe cineva. Cineva, adica aceia care fac politicile publice in Romania, guvern, parlament, presedintie, institutii importante ale statului.
Si mai e ceva, ca si cum nu era suficienta situatia descrisa. Asistam la un flux, din ce in ce mai consistent, al fortei de munca inalt calificate, dinspre Romania spre piata muncii europene, adica spre alte tari din UE. Nu si invers. Ca nimeni n-a vazut medici, ingineri, specialisti, inalt calificati sa vina la salariile din Romania.
Cu cat sunt mai bine pregatiti, inclusiv pe banii bugetului de stat, cu atat cresc oportunitatile si avantajele absolventilor de a lucra in alte tari din UE. Si nu-i poate condamna nimeni, isi cauta o viata mai buna. Uneori raman definitiv acolo. Am ajuns, astfel, la al doilea cerc vicios. Nu progresam economic pentru ca cei mai buni specialisti, creativi, inovativi, toba de carte si inteligenti, pleaca spre alte zari, iar fara progres economic nu le putem creste salariile, sa nu mai plece. Ce sa facem, sa-i pregatim mai putin bine, sa nu mai plece?
Iata doua situatii care solicita urgent rezolvarea. Pana nu e prea tarziu. Sau poate ca este deja prea tarziu.
Cateva posibile solutii, in atentia celor indritutiti de lege, sa produca politici publice.
In invatamant, este clara rezolvarea. Am spus-o de multe ori. Salarizarea dupa grade si vechime este o ramasita comunista, care nu-si mai gaseste locul in societatea actuala, care se vrea capitalista. In companii private vezi chiar manageri, cu salarii foarte mari, la 28-30 de ani. In sectorul de stat nu se poate. Se aplica salarizarea comunista. Desi gradele si vechimea nu sunt conditii nici necesare nici suficiente pentru o prestatie performanta, pentru rezultate stralucite. Si atunci, de ce ar veni un tanar capabil in invatamant, cand stie ca porneste cu 800 lei pe luna si timp de 10-12 ani nu are cum sa treaca de 1200 lei/luna? Exact la inceputul carierei, cand are mai multa nevoie de bani pentru a-si construi o casa si a-si intemeia o familie. Si mai e ceva. Cresterea de salarii in bloc, la toata lumea, cu acelasi procent, duce tot la demotivarea celor buni si performanti, pentru ca se aplica regula: muncesti sau nu muncesti, acelasi salariu primesti. Si cand nu exista mecanisme de a masura activitatea dascalilor, prin masurarea progresului scolar al elevilor, aici se ajunge. La examenele de absolvire ale elevilor gunoiul era bagat sub pres, traiasca protocolul, vacante peste vacante (4 luni pe an vacante platite), de ce sa mai doresti sa progresezi profesional sau sa faci performanta la catedra?
Multi spun ca nu pot fi acuzati profesorii care au elevi slabi. Cum sa nu, prin masurarea progresului scolar, pe baza unor aplicatii informatice care sa masoare nivelul de competente, de cunostinte la inceputul si la sfarsitul anului scolar. Diferenta este progresul scolar. Chiar daca este un progres de la nota doi la nota patru. Fara interventia profesorilor, cu teste grila personalizate, unitare la nivel de tara, similare dar nu identice, corectate tot informatic.
Cand un tanar competent, cu talent si dragoste de scoala si elevi, va primi 2400 lei salariu/luna, in conditiile in care si merita acesti bani, vom fi rezolvat problema calitatii resursei umane in educatie. Pana atunci, orice altceva e poezie.
Cu fluxul de forta de munca inalt calificata, care paraseste zi de zi tara, avem o problema si mai grea, mare cat casa. Tot fauritorii de politici publice trebuie sa gaseasca solutia. Creditele pentru studii sau pentru locuinte, garantate de stat, in conditii avantajoase, care sa implice si obligatia contractuala de a lucra in tara un numar de ani, poate fi o solutie. Locuinte sociale, mai ales in rural, legate de asemeni de obligatia de a lucra in comunitatea respectiva, iata o alta posibilitate.
Marea problema e la medici, profesori, specialisti din sectorul bugetar, care stau pe salarii mici doar daca sunt slab pregatiti si nu-i primeste nimeni altundeva.
Am trecut de perioada muncii voluntare. De asta avem secretarii de stat, directorii generali, directorii, pe care-i avem, pentru ca nu suntem in stare sa-i platim. Sau acceptam politrucii de la partide. Care-si gasesc compensatii in alta parte. Ca s-au dat pensii si salarii nesimtite, la cine nu merita, e adevarat. Dar „nesimtitii” de valoare n-au mai stat pe ganduri si pe salarii „simtite” si au plecat, acolo unde salariile sunt dupa merite. Nesimtite sau nu.
Pana nu gasim iesirea din aceasta capcana avem o problema, cum spuneam, extrem de grea. Ea tinde sa devina dramatica, odata cu „lipirea” unor intregi familii, cercuri de prieteni si cunoscuti, de firme si companii straine, din UE. Se iau unul dupa altul, se ajuta, se informeaza, astfel incat vor ramane in Romania doar neajutoratii, cu studii facute la Kg.
Pana la urma, care a fost miza intrarii in UE, sa „exportam” forta de munca inalt calificata? Si noi sa ramanem cu somerii si cei care se multumesc, neavand incotro, cu salarii de mizerie?
sursa: Contributors
Radu Zlati 
Comentarii recente