Circulă de multă vreme în social-media un articol apărut inițial pe platforma Ziare.com, cu titlul Suedia, tara unde politicienii nu au privilegii, doar responsabilitati. La diferite intervale, cei care au probleme (de diferită natură) cu viața parlamentară românească, invocă informațiile prezentate de către articol, pentru a face de rușine și ocară parlamentarii români.
Nu spun că articolul în sine este o manipulare. Atât cât îmi dau seama, este o traducere liberă a unui reportaj făcut de o televiziune braziliană. Dar, cu certitudine, atâta vreme cât informațiile din articol, fără o verificare suplimentară, sunt folosite ca argument în dispute care privesc legislația românească, atunci el merită a fi privit mai îndeaproape și, eventual, amendat. Iar o informație falsă este manipulatorie în sine, deoarece distorsionează adevărul
Cititorii acestui blog vor găsi cu siguranță motive de reflexie citind articolul, eu mă voi limita la evidențierea unor inexactități (dacă aș bănui că sunt intenționate, le-aș spune minciuni), de cele mai multe ori ne-adevărul rezultând din omisiuni. Pentru a nu fi bănuit de părtinire, voi pune pe două coloane textele, în prima – textul din articolul incriminat, cea de a doua, culeasă de pe site-ul Parlamentului suedez.
Cazarea
In prezent, parlamentarii suedezi au la dispozitie garsoniere detinute de stat, cu o suprafata de circa 40 de metri patrati. Singura camera este folosita atat ca living, cat si ca dormitor. /…/ Sunt si parlamentari care traiesc intr-un spatiu chiar mai mic, de doar 18 metri patrati. | Members of the Riksdag live free of charge in accommodation belonging to the Riksdag Administration. Members who rent overnight housing themselves are reimbursed for the actual cost, up to a maximum limit. At present, the ceiling is SEK 8000 per month. |
Notă: 8000 coroane suedeze echivalează 800 Euro, adică undeva în marja sumei primite de către un parlamentar român pentru a închiria o locuință, sau pentru plata unei camere de hotel.
Venituri și cheltuieli în afara îndemnizației principale de 61.000 SEK (6.100 Euro)
Nu sunt menționate în articol | Subsistence allowances – reimbursement for official journeys. Members receive a subsistance allowance for journeys demanding an overnight stay at least 50 kilometres from their home residence. They receive a subsistence allowance of SEK 370 per day, of which SEK 220 are exempt from tax. |
Journeys by car and taxi. Members of the Riksdag can use their own cars, and are normally reimbursed at the rate of SEK 26.50 per 10 kilometres, of which SEK 18.50 are exempt from tax. | |
Members can receive financial redeployment support when they leave their mandate. In order to receive the support, the basic requirement is that the member has served for a continuous period of at least one year. The duration of the support depends on the number of years of service. The support is paid for a maximum of two years. A member of the Riksdag who is entitled to redeployment support receives 85 per cent of the members’ pay when he or she concludes his or her mandate. If the former member has any other source of income, the support is reduced in accordance with certain rules. |
Prezența la ședințele Parlamentului
Nu este menționat aspectul în articol | There is no formal obligation for members of the Riksdag to attend meetings of the Chamber. As the elected representatives of the people, it is the responsibility of the members of the Riksdag to ensure that they fulfil the confidence entrusted in them when performing their duties. In the next elections, the voters decide whether to renew this confidence. |
Pensiile parlamentare
Nu sunt menționate în articol | All members are entitled to a retirement pension, regardless of the age at which they begin or end their term of office at the Riksdag. The qualifying period is limited to a maximum of 30 years.
The retirement pension is based on disbursed members’ pay plus certain increments. The pension is calculated on the basis of 0.72 per cent of income which, when converted to whole years, does not exceed 7.5 (of the) income base amounts and 2.4 per cent for portions of income above this level, provided they do not exceed 30 base amounts. Earned pension rights are recalculated in accordance with changes to the income index up until retirement. When pension is paid out, the initial amount is made up of the pension rights with the addition of future annual income growth of 1.6 per cent. The amount is then recalculated annually taking into consideration changes in the income index over and above 1.6 percentage points. |
Aș menționa, la sfârșitul articolului, cum că nu consider diferitele forme prin care statul suedez face mai ușoară viața parlamentarilor, ”privilegii”. Dar cei care arată pisica suedeză, peste gard, parlamentarilor români, ar trebui să își reconsidere, măcar cu puțin, poziția.
PS: La o populație de 9 milioane locuitori, Suedia are, în parlamentul său unicameral, 349 de deputați. Dacă ar păstra rata de reprezentativitate, la populația României, Suedia ar avea peste 700 de deputați. Fără comentarii.
Care este salariul mediu in Suedia comparativ cu Romania? Daca spune cineva ca trebuie sa ne aliniem corect, dar de ce am incepe cu parlamentarii in conditiile in care activitatea majoritatii lor este …. asa cum este! Haideti sa ne aliniem intai cu legislatia, cu nivelul de trai si abia dupa asta cu nivelul „beneficiilor” acestor indivizi care populeaza acum Parlamentul. Sper ca doamna parlamentar liberal va supravietui urmatorii…t ani cu 1000 de euro pentru hainute si coafor!
ApreciazăApreciază
Nu vorbesc despre egalizarea nivelului de salarizare a parlamentarilor români cu a celor suedezi. Dar, dacă vorbim de comparații, PIB pe cap de locuitor în suedia este de 4 ori mai mare decât al României – indemnizatia parlamentarilor suedezi este însă de 4 ori mai mare.
ApreciazăApreciază
Comparati PIB cu salarii, frumos, si mai pui titlu de teoria manipularii. Salariul mediu in Suedia e de 3258 de euro, in romania e 417, deci de 8 ori mai mare in suedia. Parlamentarii romani ar trebui sa aiba salar de 8 ori mai mic decat cei suedezi,~800 de euro.
ApreciazăApreciază
este o manipulare în sensnul în care articolul de la care am plecat nu vorbește despre anumite aspecte ale statusului parlamentarilor suedezi – de pildă despre faptul că aceștia au ”pensii speciale”.
ApreciazăApreciază
Îmi este egal 0 ,dacă este sau nu adevărat acel articol România are nevoie de ceea ce este scris în acel articol,deci nu contează cum este la Suedezi ,dar Ro are nevoie de a adopta acea politică.
ApreciazăApreciază
deci sunteți de acord cu politica, chiar dacă s-ar putea să fie o minciună? Interesant…
ApreciazăApreciază
voi, parlamentarii, ar trebui sa veniti la munca neplatiti pana se dezvolta romania si devine tara bogata, nu sa stati ca niste paraziti 3 zile pe luna si sa va votati privilegii!
ApreciazăApreciază
Da. Dacă n-ar mai exista privilegii, lichelele nu s-ar mai înghesui şi problema e rezolvată!
ApreciazăApreciază
Ne comparam, cumva, cu Suedia? Avem, cumva, nivelul de trai al acestei tari? Si, oricum, am fost in Sudia si stiu prea bine modestia si retinerea acestor oameni. Poate nu e tradus la litera articolul, dar oricum ar fi tradus, chiar compilat, este mai corect decat incercati aici, in randurile astea, sa intoarceti lucrurile in favoarea parlamentarilor Poate aveti un interes, cine stie.
Pe langa faptul ca in parlamentul romanesc ajung persoane care nu au nicio legatura cu aceasta functie, care nu pot sa contribuie cu nimic la bunul mers al acestei tari (apropo, care au fost contributiile unora ca Dolanescu sau Irina Loghin??? ca sa dau doar doua exemple mai cunoscute) mai au si obraznicia sa isi ajusteze de fiecare data salariile si sa isi dea premii si bonificatii de toate felurile, in timp ce romanii crapa de foame, incp sa fie in numar tot mai mare analfabeti si tuberculoza cunoaste o revenire spectaculaosa.
la cate probleme sunt in tara asta, si la cat de neprofesionisti sunt, mai mult de salariul mediu pe economie nun ar merita sa aiba.
daca noua ni se spune ca suntem in…criza si avm bugete de austeritate, cred ca ar trebui sa ca si ei sa traiasca aceeasi realitate cu noi, altfel nimic nu ii indeamna sa munceasca pentru revenirea acstei tari. de unde atatea ifose pe capul lor? cu ce justificare?
ApreciazăApreciază
Ne comparam, cumva, cu Suedia? Avem, cumva, nivelul de trai al acestei tari? Si, oricum, am fost in Sudia si stiu prea bine modestia si retinerea acestor oameni. Poate nu e tradus la litera articolul, dar oricum ar fi tradus, chiar compilat, este mai corect decat incercati aici, in randurile astea, sa intoarceti lucrurile in favoarea parlamentarilor Poate aveti un interes, cine stie.
Pe langa faptul ca in parlamentul romanesc ajung persoane care nu au nicio legatura cu aceasta functie, care nu pot sa contribuie cu nimic la bunul mers al acestei tari (apropo, care au fost contributiile unora ca Dolanescu sau Irina Loghin??? ca sa dau doar doua exemple mai cunoscute) mai au si obraznicia sa isi ajusteze de fiecare data salariile si sa isi dea premii si bonificatii de toate felurile, in timp ce romanii crapa de foame, incp sa fie in numar tot mai mare analfabeti si tuberculoza cunoaste o revenire spectaculaosa.
la cate probleme sunt in tara asta, si la cat de neprofesionisti sunt, mai mult de salariul mediu pe economie nun ar merita sa aiba.
daca noua ni se spune ca suntem in…criza si avm bugete de austeritate, cred ca ar trebui sa ca si ei sa traiasca aceeasi realitate cu noi, altfel nimic nu ii indeamna sa munceasca pentru revenirea acstei tari. de unde atatea ifose pe capul lor? cu ce justificare?
ApreciazăApreciază
nu am încercat decât să prezint o imagine completă. De pildă faptulș că parlamentarii suedezi au pensii speciale, ceea ce nu vei citi in articolele dedicate temei nici pe ziare.com nici pe hot.news, care a preluat ieri articolul comentat de către mine.
ApreciazăApreciază
locuiesc in Suedia. Jurnalul prezentat de brazilieni este real. Se pare ca unii de pe la noi nici macar nu le vine sa creada ca poate exista asa ceva.
ApreciazăApreciază
stimate domn, dacă aruncați o privire pe articol, veți vedea că am dat informații de pe situl Parlamentului suedez. Deci nu pot fi acuzat de ascundere a adevărului. Documentarul prezenta informații trunchiate. Există ceea ce se numește ”minciună prin omisiune”. Eu nu zic că a fost minciună, cât documentare inclompletă. Deci nu ticăloșie, ci lipsă de profesionalism.
ApreciazăApreciază
Ar fi indicat, ca intai, sa ne hotaram ce ne deranjeaza si ne afecteaza cu adevarat:
1.costurile cu parlamentarii sau calitatea acestora?
2.numarul lor sau lipsa de reprezentativitate si comunicare cu cetatenii
3.furtul din banul public de catre unii parlamentari sau furtul din banul public in general.
Va recomand cazul Șelimbăr. Primar de 15 ani. Oare locuitorii unde au fost in anii astia?
ApreciazăApreciază