Înfiinţarea unui nou minister care să se ocupe de gestionarea fondurilor europene înseamnă o restructurare a Guvernului şi nu o remaniere, iar pentru aceasta este nevoie de votul Parlamentului pentru întreg Cabinetul, a declarat miercuri, la RFI, senatorul PNL Puiu Haşotti. ‘Este nevoie de votul pentru întregul Guvern. Nu poţi veni în fata Parlamentului cu o altă structură a Guvernului şi care să însemne votul Parlamentului pentru un singur minister – dacă îl înfiinţăm sau nu-l înfiinţăm -, evident. Şi în situaţia în care nu se obţine votul, Guvernul cade’, a declarat Puiu Haşotti.
Alesul liberal consideră că înfiinţarea unui minister care să se ocupe de gestionarea fondurilor europene nu este ‘deloc necesară’, fie şi numai din perspectiva descentralizării.
‘Din punctul meu de vedere, un astfel de minister nu este deloc necesar, fie şi numai dacă ne gândim la atât de clamata autonomie şi descentralizare, mai ales descentralizare. Pentru a accesa fondurile europene nu este nevoie de un minister. Pentru a accesa un fond european de dezvoltare a unei localităţi, fie că e comună, fie că e oraş, fie că avem de-a face cu un judeţ, nu este nevoie ca respectivul proiect, ca fondurile europene să fie avizate şi proiectul, programul să fie avizat de un minister. Pentru oricare minister din România sau pentru oricare judeţ sau localitate din România există proiecte şi programe care se întocmesc şi nu cred că este nevoie de existenţa unui minister’, a spus Haşotti.
Un alt contraargument oferit de senatorul liberal pentru înfiinţarea unui minister al fondurilor europene este că ar putea exista suspiciuni privind ‘creşterea gradului de corupţie sau atribuirea anumitor proiecte şi anumitor fonduri, în funcţie de anumite simpatii politice, pe care le au autorităţile locale’.
Puiu Haşotti a calificat şi ca ‘hazardată’ ideea că ar exista în prezent o majoritate parlamentară capabilă să treacă propunerea de restructurare a Guvernului, iar căderea acestuia ar deschide calea anticipatelor.
‘De data aceasta, nu mai este nevoie ca Opoziţia să strângă 234 de voturi pentru o moţiune de cenzură, ci Puterea trebuie să strângă 234 de voturi pentru a trece un astfel de Guvern. Or, a spune că există o majoritate parlamentară atât de solidă şi atât de confortabilă încât să treacă propunerea de restructurare a Guvernului mie mi se pare un pic hazardat. (…) Guvernul căzând, putem intra chiar în logica anticipatelor şi aici lucrurile se complică teribil de mult pentru PDL. Şi pentru că tot veni vorba de anticipate, sunt chiar foarte mirat în momentul în care preşedintele Traian Băsescu se fereşte de anticipate spunând că asta reprezintă un dezastru, o calamitate pentru România, când tocmai preşedintele Băsescu, timp de patru ani de zile, a fost cel care a propovăduit alegerile anticipate. Şi mă întreb dacă atunci era bine să facem alegeri anticipate şi acum nu’, a declarat Haşotti.








Comentarii recente