Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu vor coordona un comitet de iniţiativă al USL privind absorbţia fondurilor UE (Agerpres)

Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a declarat, luni, la o conferinţă de presă a USL, că, împreună cu liberalul Călin Popescu Tăriceanu, va coordona comitetul de iniţiativă al USL, care se va ocupa cu elaborarea de măsuri în vederea îmbunătăţirii gradului de absorţie a fondurilor europene.

‘Astăzi s-a constituit un colectiv, un comitet de iniţiativă, care va prezenta, sperăm, până la sfârşitul lunii septembrie, câteva măsuri pe care USL le consideră esenţiale pentru îmbunătăţirea gradului de absorbţie a fondurilor europene. Acest colectiv va fi coordonat de mine şi de către domnul Călin Popescu Tăriceanu’, a declarat preşedintele PC, în cadrul unei conferinţe de presă.

Liderul conservatorilor a mai spus că USL va mai prezenta în luna septembrie două programe sectoriale care vor viza mediul şi energia.

Etichete:, , ,

Comentariile nu sunt permise.