Deputatul PNL Horea Uioreanu a declarat, marţi, că în colegiul electoral nr. 9 Cluj trebuie să fie organizate alegeri până la începutul lunii decembrie, alegeri pe care este convins că USL le va câştiga.
Postul de deputat în colegiul nr. 9 este vacant, în urma decesului, luni, a deputatului UDMR Palfi Zoltan. ‘Palfi Zoltan a fost un tip cu care m-am înţeles foarte bine şi un coleg adevărat, atât la Consiliul Judeţean, cât şi în Parlament. Fără să speculez acest lucru, conform Constituţiei, în 90 de zile de la constatarea vacantării postului, Guvernul trebuie să organizeze alegeri, deci termenul limită pentru alegeri va fi cel târziu prima săptămână din decembrie’, a spus Uioreanu.
El a adăugat că în şedinţele USL se va stabili care partid din alianţă va desemna candidatul şi s-a declarat convins că acesta va câştiga alegerile. La alegerile parlamentare din 2008, Palfi Zoltan s-a situat pe poziţia a patra. Pe primul loc se clasase Minodora Luca (PD-L), cu 44,16%, urmată de Iosif Zăgreanu (PSD), cu 17,29%, Marius Bălaj (PNL), cu 12,67%, Palfi Zoltan (UDMR), cu 11,23%, Dan Brudaşcu (PRM), cu 7,69%, şi Viorel Mândruţ (PNG-CD), cu 2,31%.
Colegiul nr. 9 Cluj este situat în zona de munte a judeţului şi pe listele electorale de la alegerile din 2008 figurau 47.113 persoane din comunele Băişoara, Beliş, Călăraşi, Călăţele, Ciucea, Ciurila, Feleacu, Iara, Luna, Măguri-Răcătău, Mărgău, Mărişel, Mihai Viteazu, Moldoveneşti, Negreni, Petreştii de Jos, Poieni, Râşca, Săcuieu, Tureni şi Valea Ierii.
sursa:








Comentarii recente