Reactia a Cluburilor Studentesti Liberale la mesajele transmise de democrat-liberali la Scoala de vara a tinerilor din PDL

COMUNICAT DE PRESĂ

Fiecare generaţie îşi are crezul şi speranţele ei. Pentru tinerii liberali, crezul este de a schimba imaginea traumatizată a României post-comuniste în imaginea unei ţări europene care îşi respectă valorile, care promovează profesionalismul şi verticalitatea. Speranţa noastră este ca o parte cât mai mare a tinerilor români să se implice în viaţa socială, indiferent dacă o fac în cadrul societăţii civile sau prin intermediul unui partid politic.

Considerăm că, astăzi, beneficiul implicării tinerilor ar trebui să fie normalizarea vieţii sociale şi politice, prin puterea acestora de a rezista tentaţiilor corupţiei şi non-valorilor.

Cluburile Studenţeşti Liberale dezaprobă profund modul în care Roberta Anastase a înţeles să manipuleze entuziasmul unor tineri care fac acum primii paşi în viaţa politică, necuprinşi, încă, de vâltoarea intereselor meschine ale unui partid precum PDL. În pofida funcţiei sale, Traian Băsescu a demonstrat că nu este un preşedinte al românilor, că este subiectul dezbinării şi al învrăjbirii cetăţenilor şi nu, aşa cum s-ar cuveni, elementul de stabilitate al statului.

Faptul că preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, asociază imaginea jalnică a politicianului Traian Băsescu şi valorile pe care acesta, deşi ar trebui să le respecte, le calcă în picioare cu fiecare ocazie, este regretabil şi condamnabil. Ne-am bucurat atunci când Robera Anastase a părăsit funcţia de preşedinte al Organizaţiei de Tineret a PDL, pentru că speram ca tinerii din PDL să aibă parte de călăuzitori cu principii. Nu s-a întâmplat aşa. Dimpotrivă.

Sunţinem în continuare implicarea tinerilor în politică, dar atragem atenţia că fiecare dintre aceştia trebuie să fie conştienţi şi responsabili de alegerile pe care le fac. Trebuie să fie capabili să realizeze natura adevăratelor valori, indiferent de culoarea tricoului pe care îl poartă astăzi sau mâine.

Cluburile Studenţeşti Liberale cred în bunul simţ, în principiile şi valorile conducătorilor liberali, precum şi în puterea Partidului Naţional Liberal de a lansa un candidat potrivit în cursa pentru Preşedinţia României, care să readucă tinerilor încrederea într-o Românie în care să-şi dorească să trăiască şi să se afirme.

CLUBURILE STUDENŢEŞTI LIBERALE

Etichete:, , , ,

Comentariile nu sunt permise.