Bună ziua!
Aşa cum presupuneţi, doresc să fac o declaraţie despre vizita de lucru a preşedintelui României în Statele Unite.
Întâi de toate, aş vrea să spun categoric că, în convingerea mea, subiectele de politică externă, cu atât mai mult subiecte atât de importante de politică externă, trebuie analizate şi discutate în mod public într-o altă logică şi cu alte mijloace decât cele ale confruntării obișnuite cu caracter electoral de zi cu zi. Nu cred că e loc aici nici de ironii, nici de aprecieri extrem de subiective, nici chiar de metafore. Cred că sunt lucruri de foarte mare importanță, care depășesc actorii lor politici de moment. Cred că este vorba, pe scurt, cu adevărat de interesul naţional, de interesul național pe termen lung. De aceea eu, aşa cum poate aţi remarcat, nu am făcut niciun fel de comentariu şi niciun fel de declaraţie, până în acest moment, deci, pe parcursul acestei vizite, în ciuda faptului că existau lucruri încă din acel moment care puteau fi comentate.
Întâi de toate, aş dori să mă refer foarte scurt şi în esenţă la documentele adoptate, semnate cu acest prilej, cu prilejul acestei vizite: acordul privind scutul antirachetă şi un parteneriat româno-american pentru secolul XXI, parteneriat strategic.
Să spun din capul locului că Partidul Național Liberal, în numele căruia vorbesc, în principal, în acest moment, salută semnarea acestor documente. Cum se știe, noi ne-am pronunţat în legătură cu scutul antirachetă, ne-am pronunțat favorabil. I-am spus, fără echivoc, acest lucru și vicepreședintelui Joseph Biden, în 2009, la București, şi poziţia noastră rămâne aceeaşi. Ca atare, salutăm semnarea acestui acord.
Desigur, salutăm și noul parteneriat strategic sau noua sa formă, nu este foarte clar, probabil că vor veni clarificări, în orice caz, un document politic la acest nivel și cu un astfel de conținut este de salutat.
Sigur că sunt niște observații absolut necesare în legătură cu ambele documente. Mai întâi, faptul că România încheie un acord atât de important din punct de vedere strategic, de securitate şi cu consecinţe mai multe, cum este instalarea scutului antirachetă, este un act politic care trebuie făcut cu maximă transparenţă posibilă în asemenea chestiuni. Este o chestiune care privește o țară întreagă. Este o chestiune asupra căreia opinia publică trebuie să fie informată, dacă vorbim despre un stat democratic. Așadar, cred că ar fi trebuit să existe, la inițiativa autorităților și în primul rând a președintelui și a ministrului de externe, mai multă informare și mai multă discuție publică în legătură cu conținutul, cu semnificația, cu consecinţele unui asemenea act politic.
Sper că aceste dezbateri vor avea loc măcar până la momentul decizie de ratificare din Parlament şi, de asemenea, cred categoric că un preşedinte normal, democratic, al unui stat democratic ar fi trebuit ca, înainte de semnarea unui astfel de act, să aibă o discuţie cu reprezentanţii opoziţiei. Traian Băsescu o putea face cu atât mai mult cu cât se cunoștea că principalele partide de opoziţie din România nu se opun, dimpotrivă, susțin acest demers strategic. Este interesant, cum spuneam, că în 2009, vicepreședintele Statelor Unite a discutat cu liderii de atunci ai opoziției acest subiect, dar că preşedintele nostru, al României, n-a făcut-o.
În legătură cu parteneriatul strategic, sigur așteptăm clarificări pentru că, salutând încă o dată principiile care există acolo, nu avem deocamdată mai mult decât generalități, prezente încă din 1997, şi sigur că e foarte interesant pentru noi să vedem cum în mod concret parteneriatul pe direcția economică, pe direcția educației și culturii, pe direcția tehnologiei se va dezvolta şi sperăm că asemenea cooperări în materie de securitate și în materie militară, şi pe aceste direcţii se vor întâmpla nişte lucruri benefice pentru ambele părți, și concrete.
Dincolo de acest fapt în sine, sunt lucruri pe care trebuie însă să le evaluăm, nu într-un spirit anecdotic, nu dintr-un interes electoral, pentru că asemenea momente, după părerea mea, sunt dincolo de voturi: nici nu aduc, cred, sau nu pierd voturi, și în orice caz nu asta trebuie să fie preocuparea noastră, ci e cazul să discutăm despre semnificația, pentru România, a nivelului vizitei. Dintr-o pornire de neînţeles, şi de altfel asumată ca atare de către preşedinte, de a securiza, secretiza, că ăsta e termenul, vizita de teama analiștilor, care să n-o distrugă, noi am fost în faţa unei situaţii stranii şi uşor jenante de a nu şti nimeni, în afară de președinte și probabil câțiva apropiați, ce face preşedintele în America, cu cine se întâlneşte preşedintele în America, ce discută președintele în America. Nu știu ce secret era să știm cu toții că președintele merge, însoțit de cei a căror identitate putea fi anunțată, cred, pentru că erau oameni îndreptăţiţi să meargă într-o asemenea situaţie – ministrul de externe, ministrul apărării, ce secret era să știm că se duce să asiste sau ministrul de externe să semneze acest acord privind amplasarea scutului antirachetă?
În legătură cu nivelul vizitei, trebuie să clarificăm niște lucruri. Eu nu agreez discuția anecdotică în care ni se vând poze și în care putem să facem fie comentarii rău-voitoare, ceea ce nu va fi cazul meu, fie să se dezlănțuie, cum văd, o întreagă propagandă ca în vremurile de demult, care să vândă opiniei publice lucruri care sunt departe de realitate.
Din punctul meu de vedere, nivelul acestei vizite a fost sub nivelul și sub importanța documentelor semnate acolo. Dacă este adevărat, și este, că semnarea acordului privitor la instalarea scutului antirachetă este un eveniment major, şi pentru noi şi pentru Statele Unite, pentru politica de securitate a Statelor Unite în această parte a lumii, dacă, aşa cum am văzut, chiar unii, ministrul de externe, nu oricine, îl califică drept un eveniment istoric, atunci cred că putem exprima dezamăgirea că el nu a fost, pentru România, marcat ca atare. El putea fi marcat printr-o întâlnire oficială la nivel prezidențial, în România sau în Statele Unite, ceea ce nu a fost cazul, cred că e clar. Putea fi marcat printr-o prezență a secretarului de stat american în România pentru semnarea documentelor și, sigur că, atunci ar fi putut fi primit și la președintele României. Ar fi putut avea un nivel de reprezentare care să fie, repet, pe măsura importanței acestui document. Comunicatul și, repet, nu spun acest lucru pentru anecdotă și nu pentru a mă referi la Traian Băsescu anume care este azi președintele României. Președinții, și în America și poate chiar și în România se schimbă. Politicile de durată ale unei țări și, mai ales, imaginea unei țări rămân. Nu se pierde sau nu se anulează o dată cu plecarea unui titular sau altul din aceste mandate și lucrurile sunt foarte clare în această privință, n-are rost să le interpretăm noi, ne-o spune comunicatul Casei Albe, Biroul vicepreședintelui, care ne-o spune limpede: This morning President Obama joined a meeting between Vice President Bidden an President of Romania Traian Băsescu. Și Traian Băsescu a avut o întâlnire cu vicepreședintele Statelor Unite la care s-a alăturat, pentru un timp, președintele Statelor Unite. Nu e nici un fel de rușine, vicepreședintele Statelor Unite este un om foarte important. Joseph Bidden e un politician foarte important cu atât mai mult și un politician care, într-adevăr, de zeci de ani face politică externă și este perfect avizat cu problemele acestei zone, probleme politice, probleme de securitate și așa mai departe.
Vorba este că, din punctul de vedere al reprezentării, președintele României nu a avut, așa cum eu cred că s-ar fi cuvenit, dată fiind importanța documentelor semnate, o întâlnire oficială cu acte în regulă cu omologul său american, iar omologul său american nu este nici vicepreședintele Statelor Unite, nici directorul CIA, nici secretarul de stat al Apărării deși, evident, toți acești oameni dețin funcții cât se poate de importante pentru politica mondială.
Sigur, mai e ceva care trebuie spus și care ține strict de politica președinției României și, mă rog, asociaților. În orice stat democratic există preocuparea pentru informarea opiniei publice, pentru comunicarea în termenii cei mai eficienți al modului în care se face în numele oamenilor respectivi, societății respective, țării respective politică externă, politică în general. Această secretomanie afișată cu mândrie chiar de președintele României nu e firească. Fără îndoială că, la nivel înalt, discuțiile între oameni care dețin funcții importante în stat, șef de stat etcetera, etcetera, în pregătirea și finalizarea unor acorduri, cu caracter militar de exemplu există și părți care nu se comunică. Nu înseamnă că sunt neapărat secrete, nu înseamnă că au ceva rău dar evident că există culisele diplomației, culise ale politicii de securitate. Orice șef de stat, începând cu titularul Casei Albe și puteți urmări asta și astăzi, și acum 20 de ani, și acum 40 de ani și peste 10 ani nu va face niciodată caz de faptul că există secrete pe care nu vi le spun eu, le știu numai eu. Dimpotrivă, comunicarea va fi una care să asigure contribuabilul, cetățeanul, cel pe care îl reprezintă demnitarul respectiv că el știe tot ce trebuie să știe și accentul nu se pune pe secret.
Analiștii politici, sigur, ca și oamenii politici sunt de multe feluri. Ei pot fi mai mult sau mai puțin simpatici, mai mult sau mai puțin onești, ne pot enerva adesea. Ca să susții însă, în calitate de președinte al unei țări că o acțiune politică de asemenea anvergură și de asemenea importanță istorică așa cum ne spune domnul Baconschi, a fost ținută în secret în elementele sale esențiale ca să nu strice vizita analiștii este cel puțin caraghios și cel puțin discutabil în condițiile în care chiar în Parteneriatul strategic pentru secolul XXI care ne angajează, cum zice domnul Băsescu, pentru multe decenii, unul dintre puncte vorbește limpede despre statul de drept, despre transparență, despre democrație și comunicare și ne angajăm chiar să insistăm asupra acestor valori în relațiile cu vecinii din parteneriatul estic, deci cu cei care vezi Doamne, nu-s așa de avansați ca noi, România, pe calea statului de drept, democrației și comunicării.
Cred că aceste lucruri sunt de spus astăzi și cred că, și în perspectiva ratificării Acordului semnat la Washington și în perspectiva tuturor celorlalte probleme majore de politică externă va trebui să facem toate eforturile pentru ca, pe de o parte discuțiile, căutând consensul, mai ales când el este posibil și este real la nivelul clasei politice să aibă loc și pentru ca, de asemenea, regulile statului de drept, inclusiv în materie de comunicare și inclusiv în ceea ce-i privește pe analiștii care ne plac sau nu ne plac să fie respectate.
Înțeleg că domnul președinte ne-a anunțat la o dată ulterioară o conferință de presă în care va reveni cu detalii asupra lucrurilor pe care le-a angajat în numele României la Washington. Sigur, a ținut să ne precizeze că nu o să ne spună tot, repet, cu multă mândrie. Eu nu înțeleg chestiunea asta, eu sunt civil și, după ce aceste detalii va binevoi să le dea domnul președinte, cât și când, vom mai discuta. Deocamdată însă, ceea ce am spus eu aici și ceea ce constituie nemulțumirea noastră nu e de natură anecdotică ci este de natură procedurală fiind o chestiune de esență.
Aș încheia cu o chestiune care nici ea nu e anecdotică ci mi se pare chiar foarte foarte importantă și foarte simbolică. Înțeleg din relatările, că totul e așa, între jumătate legendă, jumătate snoavă, discuției care totuși a avut loc în momentul în care președintele Obama s-a alăturat întâlnirii dintre vicepreședintele Bidden și președintele statului numit România, domnul Băsescu l-a întrebat pe președintele Statelor Unite ce mai poate face România pentru Statele Unite. A primit un răspuns pe care nu-l comentez. Spun doar că ar fi bine să ajungem o dată și-o dată ca un președinte al României să îl întrebe pe omologul său american, unde-l întâlnește, indiferent sub ce formă ce pot face și Statele Unite pentru România, pentru că pot face.
Radu Zlati 
Comentarii recente