Deputatul liberal George Scutaru consideră că ‘reorganizarea Poliţiei de frontieră şi concedierea a 1.057 de oameni va conduce la creşterea riscului de a rămâne în afara spaţiului Schengen’.
Secretarul Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor atrage atenţia că, ‘la inspecţia tehnică, parametrii au fost îndepliniţi, însă această evaluare a fost făcută pe structura iniţială a Poliţiei de frontieră’. ‘Ieri (miercuri – n.r.), în Comisia de apărare, am avut în dezbatere proiectul de reorganizare a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, din aproximativ 14.300 de persoane cât numără în acest moment Poliţia de frontieră, în acest proiect care a fost adoptat de Comisia de apărare s-a decis reorganizarea acestei structuri, dispar inspectoratele judeţene şi avem o structură regională, cinci inspectorate teritoriale, plus Garda de coastă. În urma acestei reorganizări 1.057 de oameni din Poliţia de frontieră vor fi concediaţi în perioada următoare, după adoptarea legii’, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, deputatul Scutaru.
Acesta susţine că, ‘în ciuda asigurării că nu vom avea de suferit după această reorganizare’, rămâne la ideea că ‘există riscul ca această reorganizare a Poliţiei de frontieră să fie folosită drept pretext de acele state care nu doresc, din considerente interne, să îşi dea un vot favorabil României în spaţiul Schengen pentru noi evaluări din punct de vedere tehnic’. ‘Atâta timp cât acuzele care ne-au fost aduse sunt legate de incapacitatea României de a gestiona graniţa de răsărit a Uniunii Europene stau şi mă întreb dacă concedierea în perioada următoare va întări această graniţă, mă refer aici şi de imigraţia ilegală!?’, a precizat parlamentarul liberal.








Comentarii recente