Agerpres – E. Frâncu (PNL) solicită fonduri pentru reabilitarea celei mai vechi biserici din Râmnicu Vâlcea

Senatorul PNL Emilian Frâncu solicită Ministerului Culturii suma de 50.000 de lei pentru salvarea celei mai vechi biserici din municipiul Râmnicu Vâlcea.

‘Credincioşii ortodocşi din Parohia Sfinţii Arhangheli, împreună cu preotul paroh Emil Părăuşanu şi Consiliul parohial, au iniţiat numeroase demersuri în vederea înlocuirii învelitorii de tablă care acoperă biserica întrucât fiind foarte veche, aceasta a cedat, iar ploaia care cade în biserică deteriorează grav pictura interioară, care la rândul ei trebuie restaurată de urgenţă. Ţinând cont de veniturile modeste atât ale parohiei, cât şi ale enoriaşilor, îi solicit domnului Kelemen Hunor alocarea unei sume de 50.000 lei pentru Parohia Sfinţii Arhangheli din municipiul Râmnicu Vâlcea, restul de 100.000 lei fiind în sarcina enoriaşilor şi eventualilor sponsori, în vederea efectuării lucrărilor de reabilitare a bisericii cu acelaşi hram’, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, senatorul.

Biserica Sfinţii Arhangheli din municipiul Râmnicu Vâlcea, fost schit de călugări, este una din cele mai vechi chinovii din Oltenia, datând din anul 1489 – 1490 şi face parte din categoria B a monumentelor istorice. Cartierul de vest al municipiului Râmnicu Vâlcea se numeşte ‘Aranghel’, de la numele acestei biserici.

În prezent, deşi se află într-o evidentă stare de degradare, biserica este deschisă cultului ortodox şi deserveşte 120 de familii dintr-o zonă a cartierului Aranghel, având şi un cimitir parohial.

Etichete:, , ,

Comentariile nu sunt permise.