Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a anunţat, miercuri, în plenul Camerei, că social-democraţii şi liberalii vor contesta la Curtea Constituţională proiectul de lege privind aprobarea OUG 71/2009 pentru plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, care prevede prelungirea termenelor de plată până în 2016.
Duşa a afirmat că în Camera Deputaţilor textul acestei legi a fost modificat substanţial faţă de cel aprobat de Senat. ‘Înseamnă o încălcare gravă a Constituţiei, a Regulamentului Camerei şi a deciziei CCR care ne spune foarte clar că este interzis ca de la o Cameră la alta să se modifice textul trecut prin cele două Camere’, a afirmat liderul deputaţilor PSD.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind aprobarea OUG 71/2009 pentru plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, principalul amendament admis în comisiile de specialitate fiind cel referitor la prelungirea termenelor de plată până în 2016.
Decizia a fost luată cu 143 de voturi favorabile, 108 împotrivă şi patru abţineri.








Comentarii recente