Agerpres – Rectorul Universităţii Suceava ar putea fi candidatul USL la Primăria municipiului reşedinţă de judeţ

Rectorul Universităţii ”Ştefan cel Mare” din Suceava, Adrian Graur, ar putea fi candidatul independent susţinut de USL la Primăria municipiului reşedinţă de judeţ la alegerile din 2012.

Liderul judeţean al PNL Suceava, Ştefan Alexandru Băişanu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că rectorul universităţii sucevene este unul dintre cei trei posibili candidaţi independenţi cu care liberalii poartă discuţii în perspectiva alegerilor locale de anul viitor. Băişanu nu a făcut alte nominalizări, limitându-se la a spune că a vorbit cu Adrian Graur şi urmează să fie subiectul unui sondaj de opinie pe această temă.

Băişanu a evitat să spună dacă are acordul rectorului sucevean pentru a fi consultată populaţia în legătură cu o posibilă candidatură a acestuia la Primăria Suceava. ”Recunosc că au fost discuţii, dar mai sunt încă două persoane cu notorietate în Suceava pe care le luăm în calcul în vederea desemnării celui mai bun contracandidat al lui Ion Lungu în lupta pentru Primăria Suceava”, a spus Băişanu.

Rectorul Adrian Graur nu a putut fi contactat pentru o reacţie la declaraţiile liderului liberal sucevean.

Etichete:, , , , ,

Comentariile nu sunt permise.