Președintele PSD, Victor Ponta, a anunțat joi la Craiova că USL are zece condiții pe care bugetul pe 2012 propus de către Guvernul Boc trebuie să le îndeplinească pentru ca opoziția să voteze în favoarea acestuia.
Liderul PSD a menționat că în caz contrar opoziția va opta pentru un vot nefavorabil bugetului de stat. Ponta a enumerat cinci măsuri cu impact negativ asupra bugetului, între care reducerea CAS, reducerea eșalonată a TVA până la 19%, introducerea unei scheme speciale a TVA pentru susținerea agriculturii, indexarea pensiilor și menținerea cotei de cofinanțare de la buget pentru proiectele europene.
De asemenea, Ponta a enumerat și o serie de măsuri compensatorii care ar avea un impact pozitiv asupra bugetului, precum reducerea cu 50% a cheltuielilor cu bunuri și servicii, suspendarea PNDI și a altor cheltuieli similare care s-ar face pentru clientela de partid, obligarea premierului să nu mai facă alocări pe criterii politice către primării din Fondul de rezervă pentru situații de urgență, ci doar pentru catastrofe naturale. Totodată, liderul PSD a pledat pentru menținerea actualei contribuții la pilonul doi de pensii, dar și stimularea în ceea ce privește fondurile europene.








Comentarii recente