Declaraţiile de presă ale preşedintelui PNL, Crin Antonescu, la finalul reuniunii BPC, 14.11.2011

Jurnalist: Insistăm cu întrebările dacă în şedinţa Biroului Politic al Partidului Naţional Liberal aţi vorbit şi despre situaţia de la Senat, în condiţiile în care nu se întrevede o formulă corectă pentru înlocuirea domnului Geoană?

Crin Antonescu: Da, pe scurt am vorbit.

Jurnalist : Şi ce veţi face?

Crin Antonescu: Partidul Naţional Liberal va acţiona aşa cum am spus şi trebuie să vă mai spun văd, ca un aliat al PSD şi toate demersurile pe care grupul din Senat al PSD le va iniţia vor fi susţinute de senatorii liberali.

Jurnalist: Ce demersuri iniţiază astăzi senatorii USL?

Crin Antonescu: Vorbesc de demersuri iniţiate de senatorii PSD, nu am cinstea să fiu senator PSD. Adesaţi-vă PSD sau încetaţi!

Jurnalist: În condiţiile în care va fi exlus domnul Geoană, se va pierde acea funcţie, Partidul Naţional Liberal va face vreo nominalizare pentru această funcţie?

Crin Antonescu: Nu, Partidul Naţional Liberal va susţine candidatul propus de Partidul Social Democrat, domnul senator Titus Corlăţean.

Jurnalist: Mirea Geoană spunea ieri că PNL ar trebui să fie mai rezervat în declaraţii în ceea ce priveşte excluderea sa din partid sau înlocuirea lui de la şefia Senatului. Dumneavoastră cum vedeţi această declaraţie?

Crin Antonescu: Eu nu comentez acum declaraţiile domnului Geoană, eu comentez doar faptul că Partidul Naţional Liberal a fost cât se poate de rezervat, noi nu am participat la aceste discuţii interne, nu am comentat aceste discuţii interne, am spus doar că suntem parteneri ai PSD, că dorim ca această criză să se rezolve rapid în sensul consolidării autorităţii în PSD, pentru că avem nevoie de un partener puternic şi care să fie din punctul nostru de vedere pe deplin legitimat în toate hotărârile sale. Asta am spus, asta credem că trebuia să spunem şi asta am spus.

Jurnalist: Domnul Apostu înţeleg că a cerut conducerii PDL să fie exclus din partid, astfel încât să nu îşi piardă funcţia la primăria Clujului. Premierul a fost de acord.

Crin Antonescu: Doamnă eu nu am nici o treabă cu de alde Apostu şi Boc, chiar nici una. Acum dacă sunt silit să răspund la întrebări despre domnul Geoană, despre domnul Apostu, domnul Boc şi toţi aceşti moralişti chiar nu am ce să răspund. Vede toată lumea că în vreme ce doamna Macovei umblă cu un catastif, în care face un fel de cod moral, etic şi aşa mai departe, PD-iştii sunt arestaţi pe capete. Vede toată lumea că domnul Emil Boc nu a reacţionat aşa cum se vitejea şi se fălea în cazul altor corupţi din alte partide, în cazul mâinii sale drepte şi nu mă interesează subrefugiile sau nuanţele prin care domnul respectiv Apostu este exclus sau suspendat. PD-iştii au primari arestaţi pentru hoţie, că sunt vinovaţi sau nu  o spune justiţia, nu este primul şi probabil nici ultimul.

Jurnalist: Moţiunea de cenzură pe care o veţi depune dacă guvernul îşi asumă răspunderea la pachet, are şanse să treacă?

Crin Antonescu: E eterna poveste de la fiecare moţiune. Da, are şanse să treacă pentru că altfel nu am depune-o, sigur că şansele sunt cele pe care le poate avea o moţiune de cenzură înaintată de o minoritate din opoziţie. Noi trebuie să o înaintăm oricum, dacă nu suntem de acord cu alegerile comasate.

Jurnalist: Discuţii cu posibili parlamentari de la putere veţi avea, care să susţină moţiunea?

Crin Antonescu: Eu discut foarte rar cu ei şi numai când sunt silit.

Jurnalist: Legat de legea asistenţei sociale, ce vor face parlamentarii PNL astăzi în Comisia de Muncă?

Crin Antonescu: Cunoaşteţi foarte bine poziţia noastră, despre asta vor discuta şi colegii mei şi chiar vă rog foarte mult să lăsaţi toate întrebările privitoare la discuţiile de astăzi din Birou pentru colegii care vor ieşi împreună în faţa dumneavoastră să vă aducă la cunoştinţă ceea ce fac grupurile parlamentare liberale atunci când nu ne ocupăm să răspundem la întrebări despre domnul Geoană.

Etichete:, , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.