Transcrierea declarațiilor de presă susținute de vicepreședinții PNL Daniel Chițoiu și Victor Paul Dobre la finalul ședinței BPC, 14 noiembrie 2011

Daniel Chițoiu 

Bună ziua! Dorim să vă anunțăm o hotărâre a Biroului Politic Central al Partidului Național Liberal. Ne opunem intenției guvernului de modificare a Legii 273/2006 privind finanțele publice locale. Ce presupune această modificare? Presupune reducerea cotelor din sumele defalcate din impozitul pe venit către toate primăriile de comune, orașe, municipii și implicit consilii județene, de la 77% la 71,5%.

Cele mai afectate sunt primăriile de comune, orașe și municipii cărora li se reduce cu 3,5 puncte procentuale această cotă de venit și, de asemenea, consiliile județene cu un punct procentual.

Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că guvernul dorește să centralizeze alocarea resurselor financiare pentru alocarea acestora către unitățile de învățământ preșcolar. Deși clamează descentralizare și, mai nou, regionalizare, ca alocarea resurselor să se facă aproape de cetățean, vedem că acest guvern centralizează resursele astfel încât să le aloce către autoritățile publice locale pe criterii politice.

Mai mult decât atât, deși în expunerea de motive și în preambulul acestui act normativ spune că se aplică începând cu 1 ianuarie 2012, la sfârșit există un articol în care spune că această Ordonanță de Urgență se va aplica cu 1 decembrie 2011. Deci vor și resursele financiare ale anului 2011 să fie alocate tot de la nivel central.

Victor Paul Dobre

Eu aș vrea să fac și eu o apreciere într-un context mai larg. Deci, în momentul de față, guvernul, pe ușa din dos, pe sub ușă, își pregătește proiectul de buget. Au înghețat pensiile. Au înghețat salariile. Fac aceste reduceri și în acest moment, în loc să discutăm de aceste probleme care nouă ni se par extrem de grave, se revine iarăși cu subiectul comasarea alegerilor, număr de parlamentari.

Deci, este o mutare a dezbaterii de la problemele reale din acest moment, care înseamnă un buget de maximă austeritate. Înseamnă, ceea ce noi o spunem și o repetăm, eșecul major al acestor politici de austeritate care îi chinuie pe români de trei ani de zile.

De altfel, vă aduc aminte, acum câteva zile prognozau mărirea pensiilor, o anunțau, dacă nu la 1 ianuarie, la 1 aprilie, după aceea le-au înghețat, iar acum vine adevăratul prim-ministru, domnul Franks, și ne spune: Păi, dacă sunteți cuminți, poate vă dăm 3-4% la primăvară sau la mijlocul verii.

Întrebări mass-media 

Jurnalist: Ce veți face mai exact? Aveți vreo posibilitate să vă opuneți acestui proiect?

Victor Paul Dobre: Vom utiliza tot ce înseamnă mijloacele parlamentare, inclusiv dezbaterea legii bugetului, în comisii, în plen ș.a.m.d.

Jurnalist: Legat de Legea asistenței sociale, ați ajuns la vreun compromis cu Ministerul, cu amendamentele?

Victor Paul Dobre: În momentul de față, avem un număr de aproape 200 de amendamente și dezbaterea începe la ora 4. Vor fi prezenți ministrul muncii și toți cei din comisii. Există amendamente ale Partidului Național Liberal, ale Partidului Social Democrat, ale Partidului Democrat Liberal și le vom discuta pe toate.

Jurnalist: În proiectul guvernului, bugetele pentru Servicii, pentru anul viitor, cresc. Există această discuție că și implicit și pensiile celor care sunt în acest sistem, pentru că sunt cuprinse într-o lege specială, vor crește.

Victor Paul Dobre: Pensiile nu sunt într-o lege specială. În momentul acesta e o lege unitară a sistemului public de pensii, dar o să vedem, o să verificăm. Mi-e greu să spun în momentul de față. Nu am văzut bugetul.

Jurnalist: Sunteți de acord cu reducerea numărului de parlamentari?

Victor Paul Dobre: Noi avem un proiect de lege care este depus de șase luni, un an, nici nu mai știu de cât. Dar, revin, este adus acest subiect în dezbatere când vine proiectul bugetului. Este adus acest subiect în dezbatere când vine Legea pensiilor ș.a.m.d. E un joc politic.

Jurnalist: Dar cu ce e mai bun proiectul lor decât proiectul dumneavoastră?

Victor Paul Dobre: Noi avem un proiect de lege depus. Restul, sunt doar vorbe pentru că ei nu au un proiect de lege. Cu ce să-l comparăm?

Etichete:, , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.