Înscrierea în Constituţie a unui deficit structural de 0,5% a generat discuţii demne de un episod din Seinfeld. Dificil de explicat, dificil de calculat şi dificil de aplicat, dar unanim acceptat. Oricum, românii tind să vadă valorile limitative ca fiind valori indicative şi n-au priceput decât atât: trebuie şi e ceva de bine.
Deficitul structural presupune calculul PIB-ului potenţial, a diferenţei faţă de PIB real şi multiplicarea cu coeficienţi de elasticitate pe venituri şi cheltuieli raportate la PIB. Clar, nu ? De fapt, nimeni nu are o astfel de serie de date oficial certificate şi nu există un calcul riguros la nivelul statelor europene.
Noţiunea de deficit structural ţine de mediul academic, pentru definire precisă, şi de poziţionarea bugetului ca instrument de politică economică. Ceea ce nu prea e cazul nici la noi şi nici la alţii. Pretutindeni, ingerinţele politice dau peste cap şi cea mai bine gândită strategie economică.
Abordarea prin diferenţă, cu dezbrăcarea de factori ciclici a deficitului total ţine de ce şi cât apreciem strict localizat în timp, fără continuitate pe venituri şi/sau cheltuieli. Ca să nu mai vorbim despre dobânzile plătite, structurale pentru că există de facto, dar ciclice prin mărimea dependentă de conjunctura financiară internaţională.
Toate cele de mai sus se referă la numărătorul fracţiei din care rezultă deficitul structural, dar mai există şi numitorul. Adică PIB-ul, calculat mai întâi ca semnal, apoi provizoriu, după un an semidefinitiv şi de-abia după doi ani ca definitiv. Între timp, la ce raportăm numărătorul ? Care, de fapt, ar trebui să fie şi el provizoriu, semidefinitiv etc.
Venind mai la zi, trebuie să evaluăm PIB-ul potenţial fără a avea clară mărimea populaţiei, respectiv a forţei de muncă rămase în ţară, cel puţin până la prelucrarea datelor de la recensământul populaţiei.
În aceste condiţii, despre ce vorbim că vrem să introducem în Constituţie ? Despre ce facem dezbateri TV de bun simţ şi fără substanţă ? Adică, să fie mic dar să rămână ceva acolo de sămânţă, să avem şi noi deficitul nostru. Păi, nu ar fi mai simplu şi mai logic să prevedem în Constituţie deficit zero ?
După aceea, vedem noi cum îl calculăm, să ne iasă tanda pe manda. Şi chiar dacă o fi să mai „alunecăm”, pe sistemul vitezei de 60 km/h cu care mergem în localitate, deşi legea prevede expres 50 km/h, de-abia că ne ducem spre europeanul 0,5% din PIB.
Aşadar, dacă tot vrem să avem un reper clar, ar trebui să cheltuim exact ceea ce agonisim. Dacă suntem într-o perioadă grea, putem să intrăm în deficit ciclic pentru a traversa dificultăţile, după care, dacă avem creştere economică, să punem banii la loc din excedent, ca să nu acumulăm dobânzi de plătit.
Cum tragem linia la nivel de ciclu, pe câţi ani să facem acest echilibru şi cât ne convine să plătim în continuare pentru datoriile deja acumulate, care, teoretic ne-ar fi permis să trăim mai bine ceva mai devreme decât fără a le contracta, este altă poveste.
Revenind la bugetul pe 2012, nici vorbă să ne putem încadra în cei 0,5% conveniţi la nivel european. Măsurile care vizează raportul între sumele colectate şi cele cheltuite pentru pensii, sănătate, şomaj etc. sunt foarte dificil de luat.
De pildă, scăderea numărului de bugetari şi a cheltuielilor cu salariile reduce deficitul bugetului general consolidat. Simultan, însă, măreşte deficitul bugetului asigurărilor sociale, respectiv deficitul structural. Ca să nu mai vorbim despre reducerea contribuţiei la PIB şi a cererii agregate.
Cârcotaşii economici o să semnaleze reducerea şi a PIB potenţial, implicit a decalajului faţă de PIB efectiv realizat, dar poate cineva să spună care va fi efectul per total, pozitiv sau negativ ? Poate că ar fi util să se şi să ne lămurească cei care propun constituţionalizarea deficitului şi, abia apoi, să votăm ceva nedefinit.
Radu Zlati 
Comentarii recente