MEDIAFAX – Viceprimarul Ploieştiului Cătălina Bozianu (PNL) anunţă că îşi retrage demisia din funcţie

Viceprimarul municipiului Ploieşti Cătălina Bozianu, care în 8 decembrie şi-a dat demisia din funcţie, a depus, miercuri, la Primăria Ploieşti, un document prin care anunţă retragerea demisiei şi faptul că rămâne în funcţia de viceprimar.

Unul dintre cei doi viceprimari ai municipiului Ploieşti Cătălina Bozianu (PNL), care în data de 8 decembrie şi-a depus demisia din funcţie, a revenit asupra deciziei şi rămâne în funcţia de viceprimar, a anunţat, miercuri după-amiază, în şedinţa Consiliului Local Ploieşti, preşedintele de şedinţă, transmite corespondentul MEDIAFAX. Acesta nu a dat detalii despre motivele pentru care viceprimarul Bozianu a renunţat la demisie. Cătălina Bozianu nu a fost prezentă la şedinţa Consiliului Local Ploieşti.

Contactat telefonic, primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, a confirmat existenţa documentului prin care viceprimarul renunţă la demisie. Volosevici a precizat că în perioada scursă de la depunerea demisiei şi până în prezet Cătălina Bozianu a continuat să-şi exercite atribuţiile şi că, în prezent, este în concediu de odihnă. În 8 decembrie, Cătălina Bozianu a demisionat din funcţia de viceprimar, fără a-şi motiva decizia.

Anunţul privind demisia Cătălinei Bozianu din funcţia de viceprimar a fost făcut de preşedintele PNL Prahova de la acea dată, Adrian Semcu, acesta explicând că hotărârea de a demisiona a fost luată ca urmare a unei decizii politice luate în cadrul USL Prahova, în condiţiile în care PDL deţine majoritatea în Consiliul Local Ploieşti. Ulterior, Semcu a fost schimbat din funcţia de preşedinte al PNL Prahova.

Etichete:, , , , ,

Comentariile nu sunt permise.