MEDIAFAX – Haşotti, nemulţumit că, la discursul lui Antonescu, Boc nu era în sală: Este mitocănie politică

Senatorul PNL Puiu Haşotii s-a declarat, joi, în plenul Parlamentului, nemulţumit de faptul că în timul dezbaterilor la moţiunea de cenzură la discursul liderului liberal Crin Antonescu mai mulţi miniştri şi premierul nu erau în sală, arătând că ceea ce face premierul este „mitocănie politică”. „Respectul miniştrilor pentru Parlamentul României se vede şi iată de ce asumarea răspunderii este pe o lege nedemocratică, pentru că ceea ce face primul-ministru nu este democraţie politică, este mitocănie politică. Nu-mi fac iluzii şi nu-l chem înapoi în această sală”, a afirmat Haşotti.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a atras atenţia asupra necesităţii folosirii unui limbaj decent la dezbateri. Şedinţa plenului reunit al Parlamentului pentru dezbaterea moţiunii de cenzură „După 22 de ani, democraţia este în pericol” a început. Şedinţa este condusă de către preşedintele Camerei, Roberta Anastase.

La şedinţă asistă premierul Emil Boc şi membri ai Cabinetului, iar 262 de parlamentari şi-au înregistrat prezenţa.  În sala de plen, parlamentari ai opoziţiei poartă banderole tricolore. De asemenea, aceştia au steguleţe tricolore cu gaură în mijloc şi afişe pe care scrie „Libertate”.

Moţiunea de cenzură intitulată „După 22 de ani, democraţia este în pericol” a fost depusă de USL ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pe legea comasării alegerilor, pentru aprobare fiind necesare 234 de voturi, grupurile PSD şi PNL totalizând însă doar 215 parlamentari.

Etichete:, , , ,

Comentariile nu sunt permise.