Mediafax – Deputatul PNL Horea Uioreanu cere demiterea directorului CNADNR şi al Direcţiei de Drumuri Cluj

Deputatul PNL Horea Uioreanu cere ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, demiterea directorului CNADNR, Daniela Drăghia, şi a directorului Direcţiei Regionale de Drumuri Regionale (DRDP) Cluj, Ion Pantelimon, având în vedere „daunele financiare” constatate la cele instituţii de Curtea de Conturi.

Uioreanu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că sumele înregistrate ca daune în urma controalelor Curţii de Conturi a României vor trebui recuperate, transmite corespondentul MEDIAFAX. „După raportul Curţii de Conturi a României pe 2010 în urma controalelor efectuate la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), unde s-au constatat grave abateri şi daune financiare de 7,6 milioane de lei, cer ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, demiterea şefei Companiei, Daniela Drăghia. De asemenea, cer demiterea directorului Direcţiei Regionale de Drumuri Regionale (DRDP) Cluj, Ion Pantelimon, unde s-au constatat prejudicii de 870.000 de lei. Cei doi trebuie demişi pentru neglijenţele înregistrate şi va trebui să vedem cine va plăti daunele şi sumele nejustificate plătite şi cum se vor recupera banii?, a spus Uioreanu.

Potrivit acestuia, într-o perioadă de criză economică „orice leu pierdut sau negospodărit înseamnă o problemă pentru economia României?, astfel încât demiterea lui Drăghia şi Pantelimon se impune pentru că au dat dovadă de un „prost management al instituţiilor pe care le conduc?. Deputatul PNL susţine că ar trebui ca la CNADNR şi DRDP Cluj controalele să fie continuate şi intensificate „pentru descoperirea modului de scurgere a banilor publici?.

Raportul Curţii de Conturi a României pe anul 2010 a fost avizat în Parlament la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut.

Etichete:, , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.