Câţiva oameni, tineri, îmbrăcaţi în negru, din Noua Dreaptă, purtând steaguri în culoarea verde, au ajuns în Piaţa Universităţii cu intenţia de a compromite mişcarea de protest. S-au creat busculade, iar oamenii sunt revoltaţi, se feresc, stau departe, şi nu vor să aibă de a face cu aceştia. Mulţi sunt contrariaţi şi nu ştiu ce să creadă sau cum să reacţioneze.
Este vorba despre o manipularea grosolană şi o încercare de a compromite protestul care este unul paşnic. Cele 12 persoane incintă populaţia şi scandează, fără convingere însă, lozinci ale Noii Drepte printr-o portavoce. Aceştia au, de asemenea, pancarte pe care se poate citi PDL + USL, aceeaşi mizerie! Deşi se pretind purtători ai mesajelor Noii Drepte, cei şapte par mai degrabă oameni plătiţi, care au venit special pentru a denatura sensul protestelor din Piaţă.
Este o vorba despre o diversiune evidentă, dirijată şi controlată, o acţiune de manevră cu aer de protest pentru a demola orice variată politică la actuala guvernare. Jandarmii nu au intervenit pentru a-i izola pe cei cei 12, doar o femeie în vârstă şi ulterior câţiva bărbaţi au încercat să-i facă să se retragă fără succes însă. Oamenii sunt nervoşi, „ia-le staţia că le-o sparg!”, s-a putut auzi vocea revoltată a unui cetăţean care a venit în piaţă să protesteze paşnic.
Update: Reprezentanţi Noii Drepte, îndepărtaţi de jandarmi din zona Pieţei Universităţii.
Reprezentanţii Noii Drepte au fost obligaţi să părăsească zona după ce oamenii şi-au manifestat revolta şi au cerut jandarmilor să intervină. Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Georgian Enache.








Comentarii recente