Blog Iosif Buble – Cum vrea Dinu Patriciu să profite de proteste

Zilele trecute, pe fondul protestelor din Piaţa Universităţii, a apărut o nouă iniţiativă, deocamdată civică, care nu exclude însă se pare transformarea acesteia într-una politică. Iniţiativa, intitulată „Împreună 2012” îl are ca principal iniţiator pe cunoscutul publicitar Bogdan Naumovici. Surse bine informate susţin însă că această mişcare, menită a capitaliza parte din frustrările care se manifestă acum public în Piaţa Universităţii şi în multe alte locuri din ţară, nu este altceva decât o nouă încercare a magnatului Dinu Patriciu de a recâştiga influenţa în plan politic.

Problema actualei iniţiative este însă aceea că este ruptă destul de mult de temele şi dorinţele celor care protestează. Cu excepţia lui Naumovici, niciunul dintre cei care îşi asumă apartenenţa la această iniţiativă nu a fost prezent în piaţă. De altfel, chiar Naumovici a avut mari probleme, fiind de mai multe ori apostrofat de cei din Piaţa Universităţii, din cauza colaborărilor lui din trecut. Cine nu ştie, Naumovici este de mai mulţi ani creatorul mai multor campanii publicitare discutabile. Chiar şi pe contul de Facebook al acestei noi iniţiative, există foarte mulţi oameni care îşi exprimă din start neîncrederea, ca urmare a colaborărilor lui Naumovici din trecut.

Planul lui Patriciu pare sa fie acela de a profita în primul rând de frustrările celor care susţin protestele, fără să fie însă prezenţi în stradă, prin lansarea unei acţiuni pe Internet şi promoarea iniţiatorilor săi în media, pe sume foarte mari de bani. Adică, un fel de OTV „spălat”.  Este de văzut dacă oamenii vor susţine această mişcare, în ciuda multelor semne de întrebare care se învârt în jurul său.

Reclame

Etichete:, , ,

2 comentarii pe “Blog Iosif Buble – Cum vrea Dinu Patriciu să profite de proteste”

  1. Adrian P 22 ianuarie 2012 la 7:46 AM #

    Naumovici este o persoana importanta .Trebuie doar convertit spre bine.Daca ar realiza greseala cu Rosia Montana(o firma staina ,exploateaza rezerva unei tari,dand statului nestat ,cateva firimituri si dupa 15 ani,o mare de otravuri )le ar da banii inapoi si ar promova ideea fundamentala ,ca bogatia unei tari,ce se obtine greu ,trebuie exploatata de stat doar pt a subventiona putin minimul de necesitate al celor ce traiesc aici(nu are bani pt tehnologie,atunci statul sa faca subscriptie publica,,un leu pt un kilowatzel,,.Naumovici ar deveni erou national.Ar deveni Sf Petru ,ce l convertit la crestinism!
    Statul ar lucra cu grija(incet cum il stim toti),nu salbatic!,lasand si generatiilor urmatoare(ideea de continuitate,il obliga si doar statul o poate respecta!).
    De nu i capabil,lasa l ingropat pt generatia viitoare capabila.

    Apreciază

    • Gondolin 22 ianuarie 2012 la 9:23 AM #

      Naumovici in cazul Rosia Montana este fie prost si nu realizeaza in ce eroare s-a aflat, fie banii incasati de la Rosia Montana conteaza inaintea a tot. Fie intr-un caz, fie intr-altul, ati da destinul unei tari, sau al unui partid, in seama lui?
      De altfel nici nu este mare diferenta intre ceea ce a facut cu Rosia Montana si tentativa lui cu partidul: primeste bani frumosi de la entitati ce au legatura cu exploatarea subsolului, pentru a vinde vorbe frumoase prostilor ce trebuie prostiti.

      Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: