Organizaţia USL Caraş-Severin şi-a definitivat lista cu candidaţii la funcţiile de primari şi consilieri locali, în proporţie de aproape 95%.
Astfel, PNL va avea candidaţi la funcţia de primar în 32 de comune din 69, precum şi în două oraşe din cele opt. În alte două oraşe se fac încă sondaje, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Reşiţa, vicepreşedintele PNL Caraş-Severin, Gheorghe Românu.
În municipiul Caransebeş, va candida actualul primar, lider al liberalilor cărăşeni, Marcel Vela, la Anina – viceprimarul liberal Gheorghe Românu, în oraşul Bocşa – actualul primar, Mirel Patriciu Pascu (PSD), iar la Moldova Nouă – Matei Lupu (PSD), lista urmând a fi finalizată pe 20 februarie. ‘În general, nici la comune, nici la oraşe, nu au fost neînţelegeri mari, în ceea ce priveşte stabilirea candidaţilor. Cam în toate oraşele şi comunele se va merge, cel mai probabil, cu candidaţi USL, şi nu separat, pe fiecare partid în parte’, a explicat viceliderul liberal.
PNL şi-a împărţit teritoriul în nouă zone, fiecare din aceste zone având câte un responsabil din partea partidului.
În ceea ce priveşte candidatul pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, Marcel Vela, preşedintele PNL Caraş-Severin, a precizat că negocierile din USL s-au încheiat, iar candidatul va fi din partea PNL, în persoana lui Ioan Popa, actualul preşedinte al PNL Reşiţa. De asemenea, lista de consilieri judeţeni este compusă din nouă membri ai PNL, nouă ai PSD.








Comentarii recente