Speech-ul lui Victor Ponta în parlament, la şedinţa de investire: civilizat, conciliatoriu, deschis spre dialog. Adecvat din punct de vedere politic şi electoral unei situaţii normale sau măcar unei situaţii pe care electoratul o percepe drept normală.
Ceea ce nu e cazul acum.
Intenţia de vot se supune unor legi fizice, cu plus pe inerţie şi magnetism. Mişti o greutate de pe o parte pe alta, talerul se va încovoia. Eşti în disonanţă cu bâzâitul public, vei fi acoperit sau eliminat.
USL se poate rupe. Poate reveni la discursul dur al lui Crin. Sau poate fi cotit spre atitudinea lui Ponta.
O rupere a USL pe linia celor două discursuri publice – PNL dur, PSD civilizat – ar avantaja în mod evident PDL, prefigurând o potenţială coaliţie a la Lăzăroiu. PSD ar pierde însă enorm, căzând în aceeaşi dilemă ca UNPR – „de ce să te votez dacă spui acelaşi lucru ca şi coaliţia aflată la guvernare?” PNL ar capta votul pasional-justiţiar, intrând chiar în conflict cu PP-DD pe anumite segmente. Aproape sigur la alegerile din noiembrie PNL ar obţine cele mai multe mandate de parlamentari. Dar nu ar guverna. În perspectiva alegerilor din 2014 ar apărea problemele în nou-refăcutul FSN: pe cine punem candidat? care din partide să dea înapoi? Şi am reveni la situaţia din 2009.
Dacă tonul din discursul lui Ponta este acceptat de Antonescu şi menţinut de către USL ca atare, PP-DD va depăşi scorul PRM din 2000. Pentru că, în percepţia votantului obişnuit, toţi sunt la fel, vorbesc la fel şi gândesc la fel.
Dacă vorbim de o tentă temporară a lui Victor Ponta, care va fi retrasă public, se poate contabiliza încă o greşeală a USL. Instabilitatea de discurs, nesiguranţa, paşii înapoi – cauzele clasice pentru pierderea de susţinere electorală. Coaliţia aflată la putere nu ar beneficia neapărat în mod direct, dar nici nu prea contează.
Bineînţeles, afirmaţiile de mai sus sunt mai degrabă observaţii rapide asupra unei situaţii în desfăşurare – şi deci sunt failibile.
sursa: Sociollogica
Reblogged this on Popateapa's Blog.
ApreciazăApreciază
Iată ce a fost discursul dlui Ponta pentru mine!
Domnule Victor Ponta, m-aţi dezamăgit profund!
“Ecs. sale ministru Justiției
București
Costăchel Gudurău liberat az dimineață lipsă probe intenție asasinat. Împăcat cu directoru. Pupat toți piața endependenți. Mâne sară logodna Raul madam Atenaisa Perjoiu. Dânsa renunțat orce pretenție revandicare paraferna de la Albert Gudurău, dând înscris primit toată suma.“
Adineaori ora două post meridiane avocatul statului Pamfil mort subit cafine central. Medic primar constatat caz apoclepsie celebrală.
În considerația vechimi mele di magistrat procuror de aproape douazăci și trii di ani, fiind înaintat în vârstă și o familie numeroasă devenind misiunea de minister public pre gră pentru mini, vă rog respectos a mi se acorda mie postul de avocatu statului, pe care o voiu îndeplini cu zel și activitate. Binevoiți etc.
Vechiu procuror trib. X…
Telegrame
de Ion Luca Caragiale
Mi-aduc aminte cum, domnul Victor Ponta, a făcut referire, în multe ocazii, la cozile de topor pe care le-ar putea avea PDL, în cadrul USL. Solicita vigilenţă! Acum, domnule Victor Ponta, vă întreb eu, cine este coada de topor? Nu sunt un nihilist şi nici un opozant orb, cu ochelari de cal. Îmi place să cred că PSD nu are numai susţinători cu ochelari de cal, aşa cum sunt cei de la PDL. Domnule Victor Ponta, m-aţi făcut să mă simt părăsit , înşelat, acum, când prin discursul dumneavoastră aţi făcut pactul cu diavolul. Chiar, susţinerea condiţionată, a unui slugoi, al lui Traian Băsescu, m-a speriat. Probabil coloana vertebrală, a dumneavoastră, a suferit unele deplasări patologice, ca urmare a accidentelor avute, la concursurile auto la care ați participat.
Mi-aduc aminte de mitingul din 19 ianuarie 2012. Chiar dacă sunt PSD-ist, prin convingere, am participat şi am fost înconjurat de prieteni liberali. Când vi s-a dat cuvântul, în jurul meu, printre urale se amestecau tot mai tare huiduielile “uuuuoooooooooo”. Când a trecut pe lângă noi, Mazăre cu ai săi, mulţi dintre cei care eram în coloană, la locul nostru, am aplaudat. Îmi vine acum în minte episodul cu Oana Niculescu Mizil, când l-a susţinut pe domnul Mircea Geoană. Toată lumea a sărit asupra ei, ca asupra unei rebele. A avut tăria de a-şi susţine puntul de vedere.
Acum dumneavoastră aţi încălcat grav disciplina de partid. Aţi vorbit în nume propriu, dar scuzaţi-mă, sunteţi liderul ales al PSD, copreşedinte al USL. Cum Traian Băsescu nu are voie să vorbească în nume propriu, cât este Preşedintele României, nici dumneavoastră nu sunteţi supus altui regim, la o scară mai mică. L-aţi acuzat pe Mircea Geoană că s-a erijat în reprezentantul opoziţiei. Vedeţi similaritatea situaţiilor?
Azi văd de ce domnul Adrian Năstase a ajuns să fie condamnat de oastea diavolului. Şi-a menținut verticalitatea, nu a cedat şantajelor şi altor porniri de moment.
Păcat domnule Victor Ponta, aţi frânt multe idealuri şi speranţe ale oamenilor cinstiţi.
ApreciazăApreciază