Agerpres – Maramureş: Cătălin Cherecheş – Voi veni cu o echipă care, alături de mine, va munci pentru Baia Mare

Actualul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş (PNL), este primul edil din judeţ care şi-a înregistrat oficial candidatura pentru alegerile locale din luna iunie.  Primarul Cătălin Cherecheş a făcut o notă discordantă, preferând să meargă singur vineri la Biroul Electoral al Circumscripţiei nr. 1 din Baia Mare.  Cătălin Cherecheş este susţinut de Uniunea Social Liberală, dar şi alte formaţiuni politice, organizaţii neguvernamentale şi sindicale şi-au exprimat deja dorinţa de a-l sprijini la alegerile locale.

‘Acest pas este unul care generează emoţie şi, cum este şi normal, sunt emoţionat în acest moment. Ceea ce mi-am asumat, ceea ce fac eu în calitate de primar am luat-o foarte în serios şi este o chestiune ce ţine de o opţiune personală pentru oraşul în care m-am născut, pentru oraşul în care trăiesc. Munca aceasta este una serioasă, pe termen lung şi am considerat că este normal să nu vin cu alai după mine la depunerea candidaturii, pentru normalitatea momentului, dar şi deoarece avem multă treabă şi nu avem timp de pierdut cu festivisme’, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, Cătălin Cherecheş.

El a spus că are ‘o viziune pentru Baia Mare’ şi doreşte ca aceasta ‘să îi inspire pe toţi băimărenii care pun suflet pentru oraş’.  ‘Munca de primar al municipiului Baia Mare nu este o chestiune care ţine strict de persoană. Vom veni şi vom propune băimărenilor o echipă care, alături de mine, va munci pentru Baia Mare, alături de toţi băimărenii care pulsează şi simt pentru acest oraş’, a afirmat Cherecheş.

Actualul primar al municipiului Baia Mare a renunţat în luna mai a anului trecut la postul de deputat pentru a candida la funcţia de primar al municipiului Baia Mare, după ce fostul edil, liberalul Cristian Anghel, a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la doi ani şi şase luni pentru neglijenţă în serviciu.

Cătălin Cherecheş (33 de ani) şi-a început activitatea politică în PSD, pe listele căruia a şi candidat pentru postul de deputat. În PSD a fost vicepreşedinte al organizaţiei judeţene şi purtător de cuvânt. A cochetat pentru o scurtă perioadă de timp şi cu UNPR, după care s-a înscris în PNL. În urma unor neînţelegeri interne după ce a preluat organizaţia municipală Baia Mare, a fost exclus din partid, însă ulterior anunţării candidaturii pentru postul de primar al municipiului Baia Mare, în luna mai a anului trecut, a fost reprimit în PNL.

Etichete:, , ,

Comentariile nu sunt permise.