Crin Antonescu: lansare Rares Manescu la Primaria Sector 6, 11 mai 2012

MEDIAFAX – Antonescu: Va fi o campanie foarte dură, în care PDL va încerca să apere poziţiile baronilor săi

Preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat, vineri, că, în opinia sa, campania electorală pentru alegerile locale va fi dură şi cu tensiuni peste normal, arătând că PDL se va regrupa pe ultimul aliniament de rezistenţă, şi anume poziţiile baronilor PDL, pe care trebuie să le apere.  „Cred că va fi o campanie foarte dură, foarte grea, cu tensiuni peste ceea ce este normal să fie într-o campanie electorală. Avem în faţă o jumătate de putere sau o fostă putere care practic acum s-a regrupat sau se va regrupa în alegerile locale, pe ultimul aliniament de rezistenţă, şi anume poziţiile baronilor PDL, pe care trebuie să le apere”, a spus Antonescu, prezent la evenimentul de lansare a candidaturii liberalului Rareş Mănescu la Primăria Sectorului 6.

El a mai spus că va fi o bătălie puternică şi în Sectorul 6, unde candidatul USL va câştiga, dar nu va fi o bătălie uşoară.

MEDIAFAX – Antonescu: Premierul ar trebui să participe la Consiliul European, ca reprezentant al României

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că la şedinţele Consiliului European ar trebui să participe premierul României şi nu preşedintele, pentru că acolo se discută lucruri care pot fi rezolvate cu mijloace guvernamentale.  Întrebat cine ar trebui să participe din partea României la Consiliul European, Antonescu a spus că, după părerea sa, cu anumite excepţii, de regulă premierul ar trebui să meargă la aceste şedinţe.  „Nu o spun pentru că nu mi-e simpatic preşedintele sau pentru că sunt coleg cu actualul premier, dar, dacă vă veţi uita la ce se întâmplă în Europa, la Consiliul European participă toţi premierii, plus preşedintele Franţei, pentru că în Constituţia lor este un fel de cap al Executivului. Acolo se discută lucruri care pot fi rezolvate cu mijloace guvernamentale şi e normal să fie prezent premierul”, a explicat Crin Antonescu.

Premierul Victor Ponta a anunţat, joi, la Bruxelles, că va discuta cu preşedintele Băsescu despre nivelul la care România trebuie să fie reprezentată la următorul Consiliu European, arătând că nu va contesta atribuţiile şefului statului în politică externă, dar că problemele UE nu mai aparţin exclusiv de acest domeniu. El a răspuns astfel întrebat de jurnalişti dacă la următorul Consiliu European extraordinar, programat pentru 23 mai, va participa el sau preşedintele Băsescu.  Premierul a menţionat ulterior că are programată pentru săptămâna viitoare o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu în care va clarifica modul în care se vor implica Preşedinţia şi Guvernul în politica externă a ţării, arătând că nu este bine ca în acest domeniu să se vorbească „pe două voci”.

MEDIAFAX – Antonescu: Sunt de acord cu eliminarea totală a pragului electoral, pe modelul Marii Britanii

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că este de acord cu eliminarea totală din legea votului uninominal pur a pragului electoral, pe modelul Marii Britanii, care simplifică lucrurile şi generează sistemul cu două formaţiuni mari în Parlament.  „Da, susţin, sunt de acord cu eliminarea totală a pragului electoral, pentru că, aşa cum a argumentat public şi senatorul Şova, în momentul în care mergem pe varianta maximală a uninominalului, nu mai discutăm despre prag. Pur şi simplu, câştigătorul în fiecare colegiu, fără nicio excepţie, va câştiga mandatul de parlamentar”, a spus Crin Antonescu.

Întrebat de ce această modificare nu s-a realizat de la Senat, unde legea a fost adoptată săptămâna aceasta, Antonescu a arătat că a fost un proiect de lege care, în primă versiune, a încercat să echilibreze cumva lucrurile în felul acesta.  „Eu am avut de la început părerea că trebuie eliminat pragul electoral”, a adăugat liderul PNL.  Crin Antonescu şi-a exprimat opinia că, prin eliminarea pragului electoral, nu se va produce o fragmentare a clasei politice.  „O asemenea formulă simplifică lucrurile, în sensul că ea generează şi întreţine, după exemplul Marii Britanii, sistemul cu două mari partide, cu două forţe politice”, a spus preşedintele liberal.

El a respins şi asemănarea dintre legea uninominaului în această formulă şi legea din perioada comunismului.  „Nu cred că există niciun fel de comparaţie cu perioada ’48-’89, pentru că atunci nu exista posibilitatea liberă de a candida şi de a alege. Nu avem un partid unic în Rromânia şi nu cred că Marea Britanie se află şi s-a aflat de mai bine de o sută de ani în comunism”, a spus Antonescu.

Senatorul PSD Dan Şova a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că pragul electoral, menţinut în Legea Ponta-Antonescu privind uninominalul într-un singur tur, va fi scos atunci când actul normativ va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, care este for decizonal.  Întrebat cum va introduce Legea Ponta-Antonescu privind uninominalul într-un singur tur sistemul majoritar, în care candidatul care obţine majoritatea într-un colegiu este declarat ales, în condiţiile menţinerii pragului electoral pentru formaţiunile politice, Şova aprecizat că pragul electoral va fi scos de către Camera Deputaţilor, care este for decizional.

„Pragul electoral va fi scos, probabil, la Camera Deputaţilor”, a spus Şova.  În ceea ce priveşte candidaţii independenţi, Şova a precizat că actul normativ nu va prevedea redistribuirea voturilor şi că la alegeri poate candida oricine, inclusiv independenţii, iar un independent care va câştiga în colegiul său va fi declarat ales.

Senatorul PNL Ioan Ghişe, membru în Comisia juridică, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că, prin păstrarea pragului electoral în legea uninominalului pur votată de plen marţi, candidaţii îşi asumă riscul trecerii pragului de către partide, legea avantajând partidele mari.  „Dacă mergi independent, intri în Parlament, ca reprezentant al colegiului în care ai candidat şi ai câştigat cele mai multe procente. Din partea partidelor politice, dacă eşti desemnat, îţi cresc şi şansele, întrucât eşti susţinut de o formaţiune politică, dar şi partidul are condiţie să treacă pragul stabilit”, a spus Ghişe.

El a arătat că există posibilitatea ca partidul sub sigla căruia candidezi şi câştigi colegiul să nu fie bine văzut la nivel naţional, astfel că îţi asumi şi riscul de prag.  „Asta avantajează partidele mari şi creează majorităţi mai uşor”, a mai spus senatorul PNL.  El a mai declarat că este greu de spus dacă legea va rămâne în aceeaşi formă şi la Camera Deputaţilor, precizând că ţine cont şi de raportul de forţe din Cameră, dar şi de la Comisia juridică, condusă de către democrat-liberalul Daniel Buda.

Europarlamentarul PDL Cristian Preda atenţionează că legea votului uninominal adoptată marţi în Senat elimină distribuirea mandatelor către independenţi şi, prin menţinerea pragului electoral, permite accesul în Parlament a celor care nu au câştigat colegiul.  Preda scrie, pe blogul său, că legea aprobată de Senat şi asumată de către premierul Victor Ponta, conţine două erori.  „Prima este legată de menţinerea pragului electoral. Dacă regula first pass the post e introdusă, pragul nu mai are sens. Dacă s-ar menţine un prag la scară naţională, atunci e evident că s-ar continua practica inventată în 2008, în virtutea căreia au primit mandate cei clasaţi pe 2 sau pe 3. Uninominalul ar fi, deci, impur”, scrie Preda.  El atrage atenţia că „a doua eroare priveşte candidaturile independente”.  Preda precizează că legea menţine posibilitatea depunerii unor asemenea candidaturi, dar, „când vine vorba despre distribuirea mandatelor, independenţii dispar”.

Senatorii au adoptat, marţi, legea USL care prevede câştigarea mandatelor de deputaţi şi senatori de către acei candidaţi care întrunesc cele mai multe voturi în colegiile în care candidează, în sistem uninominal majoritar.  Proiectul care modifică legea electorală astfel încât, la alegerile parlamentare, să câştige mandate de deputaţi sau senatori candidaţii care întrunesc cele mai multe voturi în colegiile în care candidează, în sistem uninominal majoritar, a fost adoptat cu 77 de voturi „pentru”, 17 „abţineri” şi nouă voturi „împotrivă”. PDL anunţase că se abţine la vot, iar UDMR a fost împotrivă.  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi a Legii 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi a Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali îi are ca iniţiatori pe copreşedinţii USL, Crin Antonescu ( PNL) şi Victor Ponta (PSD).

Textul legislativ prevede că, la nivelul colegiilor uninominale, se atribuie un mandat candidaţilor care aparţin unui competitor electoral ce a întrunit pragul electoral şi care au obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat.  Potrivit proiectului, atribuirea mandatelor de deputat şi senator se face într-o singură etapă, la nivelul colegiilor uninominale.  Iniţiatorii mai propun ca, în caz de balotaj, să se organizeze un nou tur de scrutin, la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa numai candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj. În al doilea tur de scrutin urmează să fie declarat ales candidatul care a obţinut numărul cel mai mare de voturi valabil exprimate.

La şedinţa Senatului a participat, în calitate de prim-ministru şi de inițiator, copreşedintele USL Victor Ponta.  Iniţiativa legislativă a fost votată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată şi va fi transmisă Camerei Deputaţilor, forul decizional.  Proiectul aduce modificări doar la articolul 48 din Legea 35/2008, care se referă la distribuirea mandatelor. În mod concret, proiectul modifică unele alineate ale articolului, iar pe altele le abrogă. Între prevederile abrogate se află şi cea conform căreia „candidaţilor independenţi li se atribuie câte un mandat de către biroul electoral de circumscripţie dacă au obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat”.

Etichete:, , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.