B.T. Iacob (Inpolitics) – Se stringe latul in jurul lui Basescu si al PDL

Traian Băsescu mai are doi ani și jumătate de mandat, dar situația nu se prezintă deloc roză, ba chiar se agravează de la o zi la alta, atît în ceea ce îl privește, cît și pentru partidul său de suflet, PDL. În fapt, se conturează tot mai puternic perspectiva unui președinte pur decorativ, căruia i se pot lua din mînă oricînd ultimele arme pe care le mai deține.

Să remarcăm, din start, situația ingrată în care a ajuns PDL: grație cutumei instituite acum cîțiva ani de Băsescu, șefii celor două mari servicii secrete au fost aleși din rîndurile opoziției. Acum firesc ar fi ca Băsescu să opereze schimbarea lui Maior și Meleșcanu, cel abia numit la SIE, cu doi oameni de la PDL, o operațiune care ar pune PSD și PNL în situație delicată dacă le-ar trece prin cap să se opună. Numai că Băsescu a ales, în realitate, nu doi reprezentanți oarecare ai opoziției, ci doi politicieni aflați în aripi adverse conducerii partidelor din care proveneau, iar scopul era obținerea unui anume control tocmai asupra respectivelor partide. George Maior era, în 2005-2006, un vajnic reprezentant al grupului de la Cluj, care lucra vîrtos contra aripii Iliescu-Năstase, exponenta vechii gărzi din PSD. Meleșcanu era la momentul numirii un apropiat al lui Dinu Patriciu, dușman al lui Crin Antonescu, liderul PNL.

În ambele cazuri, numirile respective au căzut greu exact grupărilor ostile puterii din partidele amintite. Problema e că, odată venite la putere PSD și PNL, e greu de crezut că directorii respectivi vor mai mișca în front; e mai plauzibil că vor încerca să reconstruiască, spre propriul folos, punți de legătură cu fostele lor partide, lucru deloc greu, mai ales cînd Ponta și George Maior au o relație foarte bună. Atît de bună încît, potrivit unor informații proaspete, președintele Băsescu a avut, recent, o discuție nervoasă cu șeful SRI, căruia i-a reproșat că nu îl ține în frîu pe Ponta, așa cum s-ar fi angajat la momentul desemnării sale ca premier. Mai mult, se aude că șeful statului i-ar fi fluturat lui Maior cutuma instituită de el privind desemnarea șefilor de servicii din sînul opoziției, în cazul în care nu se dă pe brazdă.

Cum e greu de crezut că Maior va reuși să îl ”țină în frîu” pe Ponta, s-ar putea ca lui Băsescu să îi vină oarece idei în cap.  Numai că, de la idee la faptă e distanță mare.

Conform legii, directorii marilor servicii secrete sunt validați ori demiși de către parlament. Dacă actuala putere vrea schimbarea lor, poate iniția pe cont propriu demiterea din funcție prin solicitarea formulată de cel puțin o treime dintre parlamentari și validată mai apoi de majoritate. Dacă nu vrea, Maior și Meleșcanu pot sta sine die la post, fără ca Băsescu să aibă vreun cuvînt de spus.  Orice propunere de schimbarea din partea lui Băsescu este, deci, inutilă în absența majorității parlamentare.

Pe de altă parte, deputatul PDL Cezar Preda, șeful comisiei SRI, spune că în partid nu s-a discutat pînă acum despre o posibilă solicitare a șefiei celor două servicii, în virtutea cutumei prezidențiale: ”Ca șef al comisiei de control al SRI mă interesează strict felul cum serviciul își face datoria, ori, din acest punct de vedere, nu există absolut niciun reproș care poate fi făcut la adresa conducerii actuale a serviciului. Cît despre o discuție în partid pe tema solicitării șefiilor SRI și SIE, pot să vă spun că nu a existat pînă acum, de fapt nu a existat niciodată vreo discuție pe această temă, întrucît desemnarea directorilor este atributul exclusiv al șefului statului” spune Preda.

Cu un PDL timorat, căruia nici nu-i trece prin cap să ceară șefiile serviciilor și o legislație favorabilă puterii, e de presupus că Maior și Meleșcanu vor sta mult și bine în funcție, fără a mai face neapărat sluj în fața președintelui, însă.  Or, situația acestuia se complică, pentru că Băsescu e izolat în acest moment și în interiorul CSAT, organism puternic, în care obișnuia să facă legea după bunul plac.

În planul politicii externe, atribut esențial al șefului statului, situația e la fel de dramatică: ministru de Externe e unul dintre cei mai înverșunați adversari ai săi, Andrei Marga, agenda acestuia fiind deja pe coordonate potrivnice tradiționalei axe Washington-Londra-București.

Cît despre premierul Ponta, acesta pare decis să îi taie din nas președintelui în ce privește reprezentarea externă, vezi și disputa pe dreptul de participare la Consiliul European de peste cîteva zile. Pentru prima dată, Băsescu ar putea fi lăsat acasă ori nevoit să dubleze premierul la o reuniune unde mergea mîndru și singur. Cum, la Consiliu merg mai degrabă premierii europeni, e de la sine înțeles cine va lua prim-planul.

La TVR, Rodica Culcer e o dulce amintire și se pregătește instalarea noilor șefi, din partea USL. (La Radio se vehiculează deja numele lui Ovidiu Miculescu).  În fine, în ce privește desemnarea noilor șefi ai DNA și ai Parchetului General, și acolo șeful statului va fi la mîna noului ministru al Justiției, un apropiat al lui Năstase, cel care nu se prea dă în vînt după Morar și Kovesi. Cum mandatele lor sunt pe final, se anunță vremuri tulburi.

Una peste alta, Băsescu e împins tot mai mult la colțul politicii și s-ar putea, în ritmul ăsta, ca singura soluție de supraviețuire pînă în 2014 să fie o pasivitatea cvasi-totală în raport cu noua putere, lucru care nu stă deloc în firea lui Traian.

Înainte val, înapoi prăval… Ce cale va alege președintele?

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , ,

Un comentariu pe “B.T. Iacob (Inpolitics) – Se stringe latul in jurul lui Basescu si al PDL”

  1. Apostol Nelu 11 mai 2012 la 3:59 PM #

    Cel mai bine pentru tara si pentru el ar fi DEMISIA.

    Apreciază

%d blogeri au apreciat: