Discurs Crin Antonescu la lansarea candidatilor USL din judetul Teleorman, 11 Mai 2012

Bună seara, dragi prieteni!

Mulțumesc foarte mult pentru prezența dumneavoastră și voi începe cu un lucru simplu și direct. Liviu Dragnea spunea că e bucuros că suntem împreună astăzi aici toți conducătorii Uniunii Social Liberale, primul – ministru al României, noi președinții partidelor Uniunii, ca să vă cunoaștem. Eu, dragii mei, vă cunosc demult, vă cunosc pasiunea, vă cunosc căldura, vă cunosc potențialul, vă cunosc dorința de a trăi bine în țara noastră, pur și simplu de a trăi bine prin muncă, prin solidaritate, prin dreptate și prin capacitatea fiecăruia dintre noi de a-și putea sluji familia, țara, comunitatea, aici și nu în altă parte. Pentru asta lucrăm toți, pentru dumneavoastră și pentru asta sunt bucuros că astăzi, cu pasiunea, cu căldura, cu susținerea, pe care le știu dintotdeauna, sunteți alături de noi. Deci, înainte de toate vreau să vă mulțumesc și să vă spun să vă țină Dumnezeu așa cum vă știu și cum vă văd.

Noi toți oamenii care suntem astăzi împreună cu dumneavoastră nu am venit pentru că nu e nevoie să vă spunem că Victor Drăgușin este și va fi primarul Alexandriei pentru că este cel mai bun, dumneavoastră știți mai bine decât mine că este și va fi cel mai bun primar pentru Alexandria. Nu trebuie să vă spun eu de ce, știți mai bine decât mine, eu vă spun doar că sunt onorat să fiu în calitate de coleg alături de Victor Drăgușin actualul și viitorul primar, aici în fața dumneavoastră. Nu este nevoie să vă spun de ce Liviu Dragnea trebuie să conducă în continuare acest județ, știți mai bine decât mine, sunt doar bucuros să vă spun că sunt onorat să fiu alături de el, în fața dumneavoastră acum și întotdeauna.

Eu vreau să-i mulțumesc și lui Liviu Dragnea și lui Victor Drăgușin și lui Marin Almăjanu, președintele Partidului Național Liberal din Teleorman, pentru faptul că au înțeles între primii, că trebuie să ne unim forțele împotriva răului, că trebuie să construim ceva împreună trecând peste toate cele ce ne-au despărțit în trecut și poate ne vor despărți înspre viitor, că au înțeles în acest moment că România are nevoie de noi împreună și vreau să spun în fața dumneavoastră un lucru care ține de istoria noastră mică sau mare vom vedea. În ziua de 7 decembrie 2010, m-am întâlnit cu Liviu Dragnea, nu președintele Consiliului Județean Teleorman, nu cu secretarul general al PSD, pur și simplu m-am întâlnit cu Liviu Dragnea și am stat ore întregi de vorbă și am vorbit despre acest proiect, care părea imposibil multora dintre noi, care le părea imposibil adversarilor noștri și la capătul acestor discuții, ne-am strâns mâna și am spus: hai să o facem și am făcut-o! Astăzi Uniunea Social Liberală există. Astăzi Uniunea Social Liberală există, e  mai unită, mai puternică decât oricând, azi Uniunea Social Liberală a dărâmat un guvern incompetent, corupt și trădător. Azi Uniunea Social Liberală are un guvern care conduce România, astăzi Victor Ponta  este primul-ministru al României și al Uniunii Social Liberale.

Eu vreau să vă spun, dragi prieteni, că am evocat această întâmplare adevărată, la fel de adevărată cum este adevărat că avem prim-ministru și că vom avea președinte și că vom conduce această țară spre bine, am evocat-o ca să înțelegem și să fim toți părtași la ideea că există partide și trebuie să existe, există doctrine și trebuie să existe, există personalități greu de pus la un loc, dar există momente în istoria unei țări în care, oameni își asumă peste partide, peste doctrine, responsabilități în fața destinului unei țări. Asta am făcut noi și nu am făcut-o doar pentru a scoate din scena politică PDL-ul, nu am făcut-o doar pentru a-l scoate din scena politică pe Băsescu, am făcut-o pentru mai mult, am făcut-o pentru România și câțiva ani, cu guvern, cu administrație locală, cu președinte, cu majoritate parlamentară, trebuie să rămânem împreună până mișcăm România, până o punem pe direcția bună, până instaurăm legea în această țară, până instaurăm ordinea în această țară, până facem ca în această țară oamenii să vrea să rămână, să muncească, să câștige, să trăiască și să-ți lase pe mâna copiilor viitorul acestei țări.  Asta trebuie să facem împreună la Teleorman și în toată țara.

Eu, vă mai spun un lucru care nu ține de politică, nu devin prieten cu oricine, dar niciodata nu mi-am trădat și nu îmi voi trăda prietenii și vă spun că azi, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Victor Drăgușin, Marin Almăjan sunt prietenii mei și voi merge cu ei până la capăt și capătul, nu este așa cum nu a fost căderea acestui guvern, nu este nici câștigarea alegerilor locale, nu este nici câștigarea alegerilor generale, nu este nici câștigarea alegerilor prezidențiale, capătul este momentul în care vom putea spune:  Prieteni, România este în picioare, România este normală, acum putem să ne despărțim , și așa voi face, mă angajez în fața dumneavoastră alături de prietenii mei, alături de partidele noastre, alături de așteptările, de speranțele și de drepturile dumneavoastră.  Așa să ne ajute Dumnezeu!

Succes Victor Ponta, succes Liviu Dragnea, succes Victor Drăgușin, succes PSD, succes PNL, succes Daniel Constantin și Partidul Conservator, succes Uniunea Social Liberală !

Dumnezeu să binecuvânteze România!”

Etichete:, , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.