Andrei Chiliman, primarul în funcţie al sectorului 1 şi candidatul USL pentru un nou mandat, afirmă, într-un interviu acordat AGERPRES, că priorităţile sale sunt transformarea sectorului în ”prima comunitate cu adevărat eficientă energetic din România, prin utilizarea energiilor alternative”, şi spune că implementarea energiilor alternative la spitalele, şcolile şi grădiniţele din sectorul 1 trebuie să înceapă cel târziu în 2013.
Totodată, Chiliman spune că va promova Legea eficienţei energetice, prin care să li se permită primăriilor aplicarea proiectelor de utilizare a energiilor alternative. O altă prioritate a primarului Chiliman este finalizarea până în decembrie 2014 a reabilitării termice a blocurilor şi extinderea reabilitării termice şi la case.
AGERPRES: Ce v-a determinat să candidaţi pentru un nou mandat? Care este atu-ul dumneavoastră în faţa contracandidaţilor?
Andrei Chiliman: Candidez pentru că am datoria faţă de cetăţenii pe care îi reprezint să duc mai departe şi să finalizez proiectele începute deja în sectorul 1. Sunt dator să-mi termin treaba pentru care aceşti oameni m-au plătit din banii lor şi am de partea mea realizările şi faptul că am rămas serios şi consecvent în relaţia cu locuitorii sectorului 1. Am preferat întotdeauna faptele, în locul vorbelor, iar oamenii care m-au învestit cu încrederea lor mă vor judeca după faptele mele. Şi vă mai spun un lucru important, pe care mulţi nu-l iau în seamă sau nu-l înţeleg: la primărie se face administraţie. Politica se lasă la uşă. Eu voi rămâne întotdeauna primarul care face, în primul rând, administraţie şi, abia apoi, politică.
AGERPRES: Care sunt primele trei priorităţi ale mandatului dvs, dacă veţi fi reales primar?
Andrei Chiliman: În primul rând, le datorez cetăţenilor din sectorul 1 un proiect de viitor realist şi eficient din punct de vedere economic, pentru că traversăm o perioadă grea, iar criza ne afectează pe toţi. Proiectul meu de viitor propune transformarea sectorului 1 în prima comunitate cu adevărat eficientă energetic din România, prin utilizarea energiilor alternative: pompe de căldură, panouri solare şi panouri cu celule fotovoltaice. Aceste surse de energie alternativă au avantaje fantastice: reduc consumul de energie ‘clasică’ şi, evident, scad costurile, dar şi protejează mediul înconjurător. Vreau ca implementarea energiilor alternative la spitalele, şcolile şi grădiniţele din sectorul 1 să înceapă cel târziu în 2013. Între timp, voi promova ‘Legea eficienţei energetice’, prin care să li se permită primăriilor aplicarea proiectelor de utilizare a energiilor alternative. În al doilea rând, am datoria să finalizez programul ‘Iarna va fi ca vara’ de reabilitare termică a blocurilor din sectorul 1. Până la 31 decembrie 2014, ‘iarna va fi ca vara’ în toate blocurile din sectorul 1. Tocmai pentru a accelera acest program am semnat, în 2011, un contract de împrumut cu Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 125 de milioane de euro, rambursabili în 20 de ani, cu o perioadă de graţie de patru ani. Este cel mai mare credit acordat de BEI unei autorităţi a administraţiei publice locale din România. Prin acest împrumut vom putea reabilita termic, până la finalul acestui an, 365 de blocuri din sectorul 1, care se adaugă celor 340 deja finalizate. Reabilitarea termică, fără costuri pentru proprietari, este cea mai eficientă investiţie pe care eu, ca primar, puteam s-o fac, mai ales acum, pe timp de criză. Oamenii plătesc facturi la întreţinere cu 50% mai mici, iar pierderile de căldură din apartamente se reduc cu până la 80%. În al treilea rând, dar la fel de important, vreau să extind reabilitarea termică şi la case. Este o mare nedreptate faţă de proprietarii de case faptul că, în acest moment, legea nu permite primăriei să finanţeze reabilitarea termică la case. Nu este corect. Şi aceşti oameni plătesc taxe şi impozite, ca şi proprietarii de apartamente de bloc.
AGERPRES: Aveţi în vedere o propunere legislativă care să dea posibilitatea administraţiei locale să anvelopeze casele?
Andrei Chiliman: Da. 30.000 de bucureşteni din sectorul 1 au semnat deja pentru susţinerea proiectului de lege care elimină discriminarea dintre proprietarii de case şi cei de apartamente de bloc şi permite Primăriei sectorului 1 să se implice financiar în reabilitarea termică a caselor. Mă voi bate pentru ca proiectul să fie adoptat până la sfârşitul anului 2012, iar din 2013 să ne apucăm de treabă.
AGERPRES: Cum veţi rezolva problema câinilor comunitari?
Andrei Chiliman: Vreau să vă spun că în sectorul 1 am construit cel mai mare adăpost pentru câinii comunitari din Capitală – Centrul teritorial ‘Odăi’ – unde pot fi adăpostite 600 de animale. În prezent, se lucrează la extinderea adăpostului, iar la final acesta va avea o capacitate de peste 800 de locuri. În plus, am înfiinţat Serviciul Poliţia Animalelor, prima structură de acest gen din ţară, care vine în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor pe linie de îngrijire şi protecţie a animalelor. Tot ca o soluţie pentru ţinerea sub control a fenomenului, în sectorul 1 se organizează, deja tradiţional, campanii prin care bucureştenii sunt invitaţi să ‘adopte’ un câine fără stăpân. Ca să vă dau nişte cifre, peste 3.000 de câini au fost sterilizaţi în ultimii ani, alţi peste 700 au fost daţi spre adopţie. Doar ca urmare a acestor măsuri, numărul persoanelor muşcate de câini a scăzut cu peste 60% în ultimii trei ani de zile în sectorul 1.
AGERPRES: Odată cu apariţia clasei zero se înregistrează un deficit de spaţiu şcolar. În acelaşi timp, în Capitală există un deficit semnificativ de locuri în grădiniţe şi o lipsă acută de creşe. Cum vedeţi rezolvarea acestor probleme şi cu ce fonduri?
Andrei Chiliman: Sunt bucuros să vă spun că în sectorul 1 problema locurilor în grădiniţe nu există. Am avut grijă să investim în extinderea grădiniţelor, prin crearea de corpuri noi, astfel încât să nu ajungem niciodată la o criză a locurilor în grădiniţe. Numai în 2011 am creat peste 200 de noi locuri în grădiniţe, iar anul acesta vor mai fi create în jur de 700 de locuri noi.
Nici în ceea ce priveşte numărul de locuri în creşe nu avem o problemă şi lucrăm continuu pentru a preîntâmpina o astfel de situaţie. De pildă, anul acesta vom spori numărul de locuri în creşele din sectorul 1 prin inaugurarea unei noi creşe cu 180 de locuri şi prin extinderea alteia, de la 50 la 120 de locuri. În plus, noi am dezvoltat şi un sistem foarte bine pus la punct de centre ‘after-school’ pentru a veni în sprijini părinţilor care nu au cu cine să îşi lase copiii până la terminarea serviciului.
AGERPRES: Există zone în sectorul dumneavoastră neracordate la utilităţi şi străzi neasfaltate? Care sunt cele mai mari probleme şi în cât timp ar putea fi ele rezolvate?
Andrei Chiliman: Pot spune, fără exagerare, că sectorul 1 este singurul din Capitală în care problema infrastructurii este rezolvată aproape în totalitate. Era de datoria mea să elimin diferenţele vizibile dintre centru şi periferie, astfel încât să nu mai existe nicio stradă fără apă, canalizare, asfalt şi, în mare parte, am reuşit. Mai există, însă, câteva zone în care problemele nu sunt cu totul rezolvate, zone care se află în gestiunea Primăriei Capitalei şi care vor fi puse la punct prin programul pe care Municipalitatea îl derulează cu Banca Mondială.
AGERPRES: Care este deficitul de spaţiu verde din sector şi cum vedeţi atingerea standardelor europene?
Andrei Chiliman: În 2004, când am preluat Primăria sectorului 1, am găsit 1,5 milioane mp de spaţiu verde amenajat. Astăzi, suprafaţa de spaţiu verde amenajat din sectorul 1 este de 2,9 milioane de mp, adică dublu faţă de 2004. Eu am avut o grijă permanentă atât pentru protejarea spaţiilor verzi, cât şi pentru extinderea acestora, pentru că m-am gândit că am datoria aceasta faţă de copiii şi nepoţii noştri, cărora trebuie să le lăsăm un oraş curat, verde, sănătos. Şi nu e puţin lucru faptul că astăzi sectorul 1 este supranumit ‘Sectorul de verde’. În sectorul nostru există cea mai mare suprafaţă de spaţii verzi din Bucureşti şi sunt cele mai bine întreţinute parcuri din Capitală, potrivit primului recensământ de spaţii verzi din 2011. Am reuşit să reamenajăm toate cele 17 parcuri pe care le avem în administrare şi am amenajat sute de noi spaţii verzi şi locuri de joacă în cartiere, pentru ca oamenii să respire un aer mai curat şi mai puţin viciat, iar copiii să se poată recrea în voie. Există încă un deficit serios de spaţiu verde la nivelul Capitalei şi diferenţa între cei 11 mp de spaţiu verde, care revin fiecărui bucureştean, şi cei 26 mp prevăzuţi de norma europeană se simte în aerul încă viciat pe care îl respirăm zi de zi. Tocmai de aceea, trebuie nu doar să avem grijă de spaţiul verde pe care îl avem, dar să şi creăm spaţii noi.
AGERPRES: Una dintre principalele preocupări ale bucureştenilor este legată de siguranţa lor şi a familiilor lor. Ce veţi face pentru a creşte gradul de siguranţă?
Andrei Chiliman: De curând am demarat o amplă acţiune de eliberare a domeniului public de toţi şmecherii care îi agasează pe bucureşteni: de la parcagiii care îi şmecheresc pe şoferii bucureşteni, cerându-le un soi de taxă de protecţie atunci când aceştia îşi parchează maşinile, la reţelele de cerşetori. Am amplasat camere de luat vederi şi panouri de avertizare anti-şmecherie în zonele cu probleme şi le-am cerut cetăţenilor să ne ajute în această campanie şi să ne semnaleze toate abuzurile, iar ei s-au implicat. Primim zilnic zeci de apeluri şi sunt convins că, împreună cu bucureştenii, vom eradica acest fenomen. Dacă vorbim despre activitatea Poliţiei Locale, vreau să vă spun că, deşi numărul poliţiştilor locali s-a redus semnificativ, în urma deciziei fostului Guvern Boc de a decima această structură, poliţiştii locali din sectorul 1 au dat dovadă de respect şi responsabilitate faţă de cetăţeni, reuşind să performeze chiar şi în aceste condiţii. Şi în privinţa siguranţei copiilor, am făcut şi facem tot ce e nevoie pentru ca ei să nu se afle niciodată în pericol. Toate unităţile de învăţământ aflate în administrarea noastră sunt dotate cu butoane de panică conectate la dispeceratul Poliţiei Locale. De asemenea, au fost montate zeci de camere de supraveghere în şcolile şi liceele din sectorul 1. Acestea asigură o monitorizare permanentă a tot ce se întâmplă în zonă şi permit intervenţia rapidă a poliţiştilor locali atunci când este pusă în pericol siguranţa elevilor.
AGERPRES: Care sunt cele mai mari realizări ale mandatului – numiţi trei. Dar neîmpliniri?
And
rei Chiliman: Faptul că am reuşit să-mi onorez promisiunea de a continua programul de reabilitare termică, exclusiv cu fonduri de la bugetul lor, în lipsa sprijinului fostului guvern PDL, este o performanţă. Şi sunt bucuros că, astăzi, peste 14.000 de familii din sectorul 1 locuiesc în blocuri reabilitate şi plătesc facturi la întreţinere cu 50% mai mici. Voi fi şi mai bucuros atunci când, la finalul anului 2014, vom fi, cel mai probabil, prima administraţie care va fi terminat reabilitarea termică a tuturor blocurilor din comunitate. În privinţa spaţiilor verzi, tocmai am terminat reamenajarea ultimului parc – Parcul Operei – din cele 17 pe care Primăria sectorului 1 le are în administrare şi avem, după cum v-am mai spus, cea mai mare suprafaţă de spaţii verzi şi cele mai bine întreţinute parcuri. Şi, nu în ultimul rând, sunt mulţumit că cele mai multe investiţii ale Primăriei sectorului 1 s-au făcut în educaţie şi în sănătate, domenii esenţiale pentru viitorul unei comunităţi. Astăzi, toate unităţile de învăţământ din sectorul 1 sunt reabilitate şi modernizate, iar majoritatea unităţilor sanitare aflate în administrarea Consiliului Local Sector 1 sunt clinici moderne, cu aparatură de ultimă generaţie. Cât priveşte lucrurile care nu au fost rezolvate, este clar că nu am cum să fiu mulţumit de modul în care decurge soluţionarea problemei câinilor fără stăpân. Depunem în continuare toate eforturile, însă, fără implicarea întregii administraţii publice locale de la nivelul municipiului Bucureşti, nimeni nu poate garanta rezolvarea acestei probleme. Nu în ultimul rând, am datoria, ca primar, să le ofer bucureştenilor suficiente locuri de parcare. Problema este în curs de rezolvare şi ne pregătim să dăm drumul la construcţia a patru parcări subterane, cu un total de 904 locuri, în zonele Aviaţiei, Ion Mihalache, Dorobanţi şi Banu Manta.
AGERPRES: Aveţi în vedere parteneriate public – private care se pot realiza şi în ce domenii?
Andrei Chiliman: E de datoria mea să încurajez investiţiile private în sectorul 1. Investiţiile sunt cheia dezvoltării oricărei comunităţi. Pentru mine, ca primar, a fost şi rămâne o prioritate atragerea investitorilor în sectorul 1, mai ales acum, în vremuri economice grele, pentru că ne oferă şansa de a crea noi locuri de muncă şi de a aduce mai mulţi bani la bugetul local.








Comentarii recente