Agerpres – Crin Antonescu: PDL şi UNPR nu au curajul să vină la judecata electoratului

PDL şi UNPR nu au curaj să vină în faţa electoratului şi ‘se ascund’ după numele unor alianţe şi culori noi, altele decât cele cu care s-au făcut cunoscute în faţa electoratului, a declarat sâmbătă după-amiază, la Deva, copreşedintele USL, Crin Antonescu, prezent la un miting al candidaţilor USL Hunedoara în alegerile locale.

‘De ce nu au curajul oamenii lui Băsescu, PDL-iştii, UNPR-iştii, să vină la judecata electoratului? Niciun partid nu a fost atât lipsit de demnitate, niciun partid nu a fost atât de lipsit de respect faţă de români, încât să-şi schimbe numele şi culoarea înainte de alegeri, după guvernare. Pentru această laşitate, escrocherie, pentru această ultimă încercare de a vă fura şi de a vă minţi, faceţi-le şi lor dreptate şi scoateţi-i, prin vot, din politica românească!’, le-a spus Crin Antonescu participanţilor la mitingul USL.

Liderul PNL a afirmat, în discursul său, că USL va câştiga toate alegerile şi că ‘va lucra pentru România’, apreciind că ‘e timpul să se facă dreptate’ oamenilor care îşi câştigă existenţa cinstit.

‘USL va câştiga toate alegerile şi va lucra pentru România. E timpul să se facă dreptate celor care au fost jefuiţi din munca lor de Băsescu şi clica lui, e timpul să se facă dreptate tuturor oamenilor care vor să muncească în România şi vor să câştige decent, tuturor oamenilor cinstiţi din această ţară(…), întreprinzătorului cinstit care crează locuri de muncă, plăteşte taxe şi are dreptul să nu mai dea şpagă, la nesfârşit. E timpul să se facă dreptate tuturor românilor care nu fură (…), e timpul ca hoţii să meargă la puşcărie’ , a mai spus Crin Antonescu, îndemnându-i pe alegători să voteze USL.

USL Hunedoara a organizat, sâmbătă, la Deva, un mare miting electoral în care au fost prezentaţi toţi candidaţii alianţei în alegerile locale din iunie. Pe o scenă amenajată în aer liber au rostit discursuri parlamentarii Mariana Câmpeanu, Ecaterina Andronescu, Bogdan Ţâmpău, Dan Radu Ruşanu, Daniel Constantin, Cosmin Nicula, candidatul la Primăria Deva, Petru Mărginean, candidatul independent la Primăria Hunedoara, susţinut de USL, Bende Barna Gavril, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, care candidează pentru un al treilea mandat pe acest post.

Etichete:, , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: