Lansarea lui Ovidiu Nemeș, la Sighetu Marmației

Azi în fața Plimob (clădire emblematică a Sighetului, amintind de fosta glorie a industrializării comuniste, azi redusă ca dimensiuni și repusă pe picioare într-un context privat și corporatist internațional) va avea loc lansarea candidatului USL la Primăria Sighetu Marmației, Ovidiu Nemeș.

Voi participa la această lansare și la altele care vor urma nu doar pentru că Ovidiu Nemeș este liderul organizației PNL, nu doar pentru că eu însumi sunt pe lista consilierilor USL

Voi participa și îl voi sprijini pentru că, dintre toți candidații, ăși dorește cel mai mult. Iar eu cred ca filozoful nu avea dreptate atunci când spunea ca trebuie dată puterea numai celor care nu o doresc. Dimpotrivă, prima garanție a succesului în politică este să dorești această putere.

Îl voi sprijini pentru că el a dovedit nu numai că dorește să conducă mica nostră comunitate ci și știe cum să o facă. Prin expertiza proprie, prin expertiza consilierilor USL care vor forma o echipă strâns unită în jurul său.

În sfârșit îl voi sprijini deoarece, chiar dacă nu ar fi cine este ci doar un simplu reprezentant al USL, eu nu am altă opțiune. Nu există pedelist bun sau pedelist rău, ci doar pedeliști. Și nu voi vota din principiu un contracandidat portocaliu care, în timp ce partidul său agrava efectele crizei, a tăcut. Iar prin tăcerea sa, a devenit complice la complotul pus la cale de partidul lui Băsescu, Boc și Udrea.

Îl voi sprijini deci în această campanie electorală pe Ovidiu Nemeș, candidatul USL. Voi sprijini echipa de consilieri locali propusă de către USL. Și voi sprijini de asemeni pe Zamfir Ciceu, candidatul USL la președenția CJ Maramureș precum și echipa sa de consilieri. Iar aceia care mă cunosc și care au încredere în mine, sunt invitați să facă la fel.

Etichete:, , ,

Comentariile nu sunt permise.