” Bună ziua și vă mulțumesc că ați răspuns invitației noastre în această zi mohorâtă ca predicțiile doamnei Macovei.
Am simțit nevoia să facem această conferință de presă fiindcă adevărul trebuie spus în întregime și am observat o campanie virulentă, agresivă din partea Monica Macovei, europarlamentar și fost ministru al Justiției. Mie personal, doamna Macovei îmi aduce aminte de copilărie fiindcă atunci am citit prima oară fabula cu lupul moralist. În cazul nostru nu este vorba de un lup, este vorba despre un fost procuror comunist deghizat într-o blăniță de apărător al drepturilor omului și mai nou într-o blană zburlită, fioroasă, de luptător anticorupție.
Nu se sperie nimeni pentru că nu este un luptător adevărat, este vorba de un luptător cu gura, un fel de gurist, ”un manelist al anti-corupției”.
De obicei nu răspund minciunilor doamnei Macovei, mi se pare o pierdere de timp. Cred însă, că din onestitate și în calitate de fost ministru al Justiției, trebuie să fac câteva precizări.
Caracteristica principală a propagandei doamnei Macovei este că doamna Macovei a practicat și practică ceea ce le reproșează, pe nedrept, celorlalți. Cu alte cuvinte, morala doamnei Macovei este întemeiată pe neadevăruri și am să vă dau câteva exemple concrete:
Am fost și eu și colegii mei, în primul rând fostul prim-ministru Tăriceanu, obiectul unei campanii persistente de calomniere din partea doamnei Macovei, potrivit căreia am dorit să comasăm, să unim DNA și DIICOT, cele două structuri ale Parchetului, și astfel, vânjoasa luptă anticorupție își va fi dat obștescul sfârșit. Acuzația era bineînțeles neadevărată, așa cum s-a dovedit, însă cine credeți dumneavoastră stimați jurnaliști că moșise un proiect de unificare a DNA cu DIICOT în vremea când era ministru, în acea vreme era vorba de PNA , Parchetul Național Anticorupție și DIICOT. Onor, doamna Macovei, și avem aici dovada: noua structură urma să se numească Direcția Națională de Combatere a Corupției și Criminalității Organizate și avea toată structura aici frumos, însemnările doamnei Macovei.
Mi le-a lăsat moștenire la Minister când am venit. Fiecare dintre dumneavoastră o să primiți o copie cu toate documentele. Așadar structura cu posturi, cu motivarea acestei mișcări și aș vrea să citesc puțin ca să vedem despre ce este vorba în cazul lupilor moraliști.
”Nu există criminalitate organizată fără corupție, motiv pentru care cele două genuri de infracțiuni trebuie combătute de o singură structură cu eficiență și rezultate”. DNCCO, așa urma să se numească această nouă structură, se poate înființa prin reorganizarea PNA și DIICOT, fie printr-o lege nouă fie prin modificarea uneia dintre cele două legi speciale . Vor fi preluate posturile de poliție judiciară, este nevoie de 67 de procurori față de structura actuală a PNA și DIICOT nu au mai fost prevăzute posturi de specialiști” și așa mai departe.
Aveți toate aceste documente plus însemnările, schema.
Jurnalist: Ale cui sunt însemnările?
Tudor Chiuariu: Ale doamnei Macovei, cel puțin așa presupun. Nu cred că avea cine să-mi lase în biroul doamnei Macovei aceste hârtii, decât domnia sa.
În altă ordine de idei, doamna Macovei vorbește în ultimele zile de presiuni la adresa Justiției și trebuie să subliniem, să spunem răspicat că singurul campion neobosit, autentic, al presiunilor la adresa Justiției, este chiar doamna Macovei. Nu trece săptămână de la Dumnezeu fără ca doamna Macovei să nu ne binecuvânteze cu opiniile domniei sale despre ce ar trebui să se întâmple în dosare aflate pe rolul parchetelor și instanțelor de judecată.
Doamna Macovei știe de pe acum, înainte ca organele în drept să se pronunțe, cine e vinovat, cine trebuie condamnat și care trebuie să fie pedeapsa aplicată. Astfel de practici, încălcarea prezumției de nevinovăție și presiunea mediatică asupra magistraților, sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului din care doamna Macovei n-a reușit să citească decât coperta.
De asemenea, doamna Macovei vorbește despre intervenție în actul de justiție, citez: ”E mult folclor pe această temă în România”, dar avem un caz dovedit, de intervenție grosolană în Justiție. Este vorba de intervenția Macovei în favoarea părinților săi, într-un dosar civil aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Vă reamintesc că doamna Macovei a intervenit într-un dosar civil pentru o ”căsuță” în care stăteau părinții domniei sale, pentru că această ”căsuță” să nu fie retrocedată proprietarilor de drept, și șeful Secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție la acea dată care le-a luat pur și simplu dosarul din față judecătorilor intrați în sala de judecată și pregătiți să soluționeze dosarul. Așadar președintele Secției civile a fost sancționat în urma unei inspecții judiciare. Dosarul soluționat în favoarea părinților doamnei Macovei, în urma unei revizuiri, le-a dat dreptate proprietarilor de drept ai clădirii, sigur, după ce doamna Macovei n-a mai fost în funcție.
De asemenea, doamna Macovei vorbește despre înlocuiri din funcție și depolitizare. Doamna Macovei ne-a dat în 2005 exemplul cel mai elocvent de înlocuire abuzivă din funcție și de amestec politic în activitatea procurorilor. În august 2005, doamna Macovei a propus înlocuirea Șefului Secției Militare a PNA, generalul Panaitescu, la numai trei luni de zile după ce acesta fusese numit în mai 2005 pentru singurul motiv că nu a dorit să execute ordinele doamnei Macovei și să intervină în activitatea, în soluționarea unui dosar aflat în lucru la un procuror din subordine.
Mulțumesc.”
Întrebări din partea mass-media:
Jurnalist: Ați spus că îi cereți doamnei Macovei să își prezinte mapa profesională. În cazul aceasta vă va ignora ce aveți de gând să faceți?
Tudor Chiuariu: Dacă nu o prezintă, probabil că o are domnul Băsescu.
Jurnalist: Pentru că avem în PNL oameni care se pricep la lege, aș vrea să vă întreb ce efecte poate avea o hotărâre adoptată de Parlament în sensul acordării unui mandat în vederea reprezentării la Consiliul European?
Tudor Chiuariu: Este în cadrul atribuțiilor constituționale și ale Parlamentului, și ale puterii executive. După cum putem să citim cu toții în Constituție, Parlamentul este autoritatea supremă în stat și unica autoritate legiuitoare, iar Guvernul – Puterea Executivă, își desfășoară activitatea sub control parlamentar.
Jurnalist: Deci hotărârea aceea devine obligatorie? Cum prevede Legea?
Tudor Chiuariu: După părerea mea da. Orice hotărâre a Parlamentului… Acum o prevedere expresă în lege nu avem, de aceea trebuie să recurgem la interpretarea unor texte constituționale. Acesta e principiul după care funcționează o democrație, și anume că autoritatea reprezentativă e Parlamentul. Guvernul e învestit de Parlament și își desfășoară activitatea sub control parlamentar, până când Parlamentul îi retrage încrederea.
(…) Dacă nu mai sunt întrebări, vă mulțumim că ați onorat invitația, așa cum spuneam, în ciuda acestei vremi vitrege și sperăm să vă vedem în zile mai însorite. Mulțumim.








Poate ar vrea sa se pensioneze pe caz de boala d-na macovei ca se da prea cinstita,dar va spun ca nu este asa.sa se duca la apador-ul ei poate traieste din bani de la fraeri…
ApreciazăApreciază