Buletin electoral privind activitatea candidaţilor liberali la alegerile locale 28 mai 2012

Constanța

Sute de locuitori ai comunei Istria au participat sâmbătă, 26 mai a.c., la lansarea candidatului USL la Primăria Istria, actualul primar liberal Ioan Herdean. În fața oamenilor, primarul comunei Istria, candidat pentru cel de-al cincilea mandat la conducerea primăriei, a declarat că, pentru perioada imediat următoare, are în plan reabilitarea și asfaltarea tuturor drumurilor rămase nemodernizate atât în satul Istria, cât și în satul Nuntași, construirea unui Teatru Antic la Cetatea Histria și crearea de locuri de muncă pentru locuitori, prin începerea investițiilor la eoliene.

Potrivit lui Ioan Herdean, începând cu anul 2013, Primăria Istria va face toate demersurile pentru a subvenționa energia electrică consumată de către cetățenii din comună.

Alături de candidatul USL la Primăria Istria, la evenimentul de lansare au fost prezenți președintele PNL Constanța, deputatul Gheorghe Dragomir, senatorul Puiu Hașotti, vicepreședinții PNL Constanța Constantin Matei, Ovidiu Cupșa, Gheorghe Albu și Baiazid Memiș, președintele OFL Constanța, Doina Carp, candidatul PNL la Primăria Grădina, Ion Melcea, și candidații PNL la Consiliul Județean Constanța Alexandru Gheorghiu și Marian Crușoveanu.

***

Actualul primar al comunei Albești, Gheorghe Moldovan, și-a lansat duminică, 27 mai a.c., candidatura pentru un nou mandat la Primăria Albești din partea Partidului Național Liberal.

Alături de candidatul liberal s-au aflat președintele PNL Constanța, deputatul Gheorghe Dragomir, vicepreședinții PNL Constanța Victor Manea și Baiazid Memiș, și consilierii județeni Eugen Silaghi și Gabriel Monea.

***

Actualul primar al comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, și-a lansat duminică, 27 mai a.c., candidatura pentru un nou mandat la conducerea localității. În fața a numeroși locuitori ai comunei, candidatul PNL la Primăria Valu lui Traian, Florin Mitroi, a declarat: „În anul 2004 am venit cu o platformă. În 2008 am venit cu un alt program electoral. Toate promisiunile din platformele mele au fost îndeplinite. Candidez în continuare la această funcţie grea deoarece știu că 90% dintre locuitori mă susțin”.

La eveniment au participat, alături de primarul Florin Mitroi, președintele PNL Constanța, deputatul Gheorghe Dragomir, senatorul Puiu Hașotti, vicepreședintele PNL Constanța, deputatul Mihai Lupu, vicepreședinții PNL Constanța Sorin Ciutureanu și Baiazid Memiș, și candidatul PNL la Primăria Murfatlar, Ion Vlădoi. Lansarea candidatului PNL la Primăria Valu lui Traian a coincis cu festivitatea de inaugurare a noului stadion al comunei, o bază sportivă complexă şi unică la nivelul judeţului.

***

Președintele PNL Constanța, deputatul Gheorghe Dragomir, alături de numeroși membri ai Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, au participat luni, 28 mai a.c., la evenimentul de lansare a candidatului PNL la Primăria Mihai Viteazu, actualul primar Gheorghe Grameni.  Liberalul candidează la alegerile locale din 10 iunie pentru al patrulea mandat la conducerea Primăriei Mihai Viteazu.

Ialomița

Vineri, 25 mai a.c., la Urziceni, în față a aproximativ 700 simpatizanți PNL, Primarul municipiului, Constantin Sava, și-a lansat candidatura pentru unu nou mandat de primar al municipiului Urziceni. Alături i-au fost candidații PNL pentru funcția de consilieri locali.

***

Sâmbătă, 26 mai a.c., la Valea Măcrișului, în prezența președintelui PNL Ialomița, Ioan Martin, în sala de spectacole a Căminului Cultural din localitate, au fost prezentați candidații PNL pentru funcțiile de primar și consilieri locali

***

Duminică, 27 mai a.c., a continuat seria de lansări a candidaților PNL pentru funcțiile de primari și consilieri locali. Delegația PNL Ialomița, condusă de președintele PNL Ialomița Ioan Martin, având alături pe europarlamentarul Norica Nicolai, s-a întâlnit cu locuitorii comunelor Grindu, Balaciu și orașului Căzănești. În fiecare locație au fost peste 300 de susținători ai candidaților PNL

La Bordușani, în prezența deputatului liberal Cristina Pocora, a primarului municipiului Fetești, Gheorghe Catrinoiu, și a consilierilor PNL din localitățile limitrofe, a avut loc lansarea candidatului PNL la funcția de primar, Dorinel  Cristache.

Brăila

Lideri ai PNL Brăila s-au aflat, în week-endul trecut, în mai multe localităţi din judeţ pentru a susţine candidaţii liberali la primărie.

Astfel, preşedintele PNL Brăila, Cătălin Boboc, preşedintele Organizaţiei Municipale, Alexandru Dănăilă, şi mai mulţi consilieri judeţeni în funcţie, dar şi candidaţi la funcţiile de consilieri judeţeni, au participat la lansările următorilor candidaţi: Mitu Tudor – localitatea Unirea, Gicu Davidescu – localitatea Tichileşti, Cătălin Calu – localitatea Şuţeşti, Bogdan Furfurică – localitatea Traian, Cristian Biţeanu – Surdila Greci şi Florentin Bardaş – Cazasu.

În fiecare dintre comunele amintite, s-au organizat întâlniri electorale cu localnicii, în care a fost prezentată oferta electorală a candidaţilor PNL, dar au şi fost ascultate problemele ridicate de oameni.

„I-am încurajat pe oameni să voteze cu încredere candidaţii PNL la primăriile lor şi să nu se lase păcăliţi de pedeliştii ascunşi acum sub diferite culori sau formaţiuni politice. Oamenii trebuie să ştie că pedeliştii care le-au condus până acum localităţile sunt cei care i-au girat pe Băsescu şi guvernările pedeliste să taie salarii, să fure din pensii, să umilească şi să învrăjbească diferite categorii profesionale”, a declarat liderul PNL Brăila, Cătălin Boboc.

Satu Mare

Duminică, 27 mai a.c., a avut loc pe Stadionul municipal din Satu Mare, meciul dintre Olimpia Satu Mare și Dinamo, organizat de către candidații USL Adrian Ștef – candidat la președinția Consiliului Județean, și Dorel Coica – candidat la Primăria municipiului reședință de județ.

La eveniment au participat peste 9.000 de suporteri care au urmărit meciul amical între câștigătoarea Cupei României, Dinamo București și Olimpia Satu Mare.

Adrian Ștef, candidatul USL la președinția Consiliului Județean a declarat: „Am adus echipa Dinamo la Satu Mare pentru a demonstra că dacă ai puțin respect față de oamenii din acest județ, cu puțină bunăvoință le poți oferi lucruri frumoase. Când îți iubești județul, poți face lucruri frumoase, fără cheltuieli exorbitante.”

***

Candidatul la președinția Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, a participat la lansarea candidatului USL la primăria Sanislau, Maria  Rodica Saitos, în sediul Căminului cultural. La eveniment au fost prezenți peste 250 de localnici. Candidații au ascultat problemele cu care se confruntă cetățenii  legate de infrastructura rutieră și reabilitarea sectorului agricol, precum și stabilitatea locurilor de muncă.

***

Sâmbătă, 26 mai a.c., a avut loc la Filarmonica din Satu Mare,  lansarea candidaților USL  la alegerile locale din 10 iunie, Adrian Ștef, candidat la președinția Consiliului Județean Satu Mare, Dorel Coica, candidat la Primăria municipiului Satu Mare, precum și candidații la primăriile  și consiliile locale ale  localităților sătmărene. La eveniment au participat ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Eduard Hellvig, ministrul Transportului și Infrastructurii, Ovidiu Silaghi,  și europarlamentarul Ioan Mircea Pascu.

Ministrul Eduard Hellvig  a făcut o serie de aprecieri la adresa celor doi candidați ai USL, Adrian Ștef și Dorel Coica, și i-a îndemnat pe cei peste 700  de sătmăreni prezenți la eveniment săƒ voteze Uniunea Social Liberală și pe candidații săi. Eduard Hellvig a mai precizat că semnalul schimbării s-a dat deja odată cu noul guvern al USL: “Acesta este însă doar primul pas pentru eliberarea României de tot ce înseamnăƒ moștenirea pe care PDL o lasă în urmă – corupție, cinism, nepăsare și criză.”

Președintele filialei PNL Satu Mare, Ovidiu Silaghi, a precizat că mai sunt două săptămâni de muncă asiduă în care candidații vor trebui să muncească serios în timpul rămas.

“Guvernul USL reprezintă doar primul pas, schimbarea reală se face la vot. Începeți cu alegerile locale și continuați cu cele parlamentare și prezidențiale”, le-a spus Silaghi celor prezenți.

Candidatul la președinția Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef  a declarat că este convins că toți colegii din echipa USL doresc ca acest județ să devină un pol de dezvoltare economică, socială, un pol de dezvoltare cultural, astfel încât în următorii patru ani, să se vorbească la superlativ despre Satu Mare, nu numai în țară, ci și dincolo de granițe.

“Noul mandat începe sub auspicii favorabile. De această dată, atât eu cât şi echipa de consilieri judeţeni USL nu va mai fi singură. Are în acest moment şi va avea şi din toamnă un guvern USL puternic în spate. Este un avantaj extraordinar pentru noi acest lucru. Pentru că multe din priorităţile guvernului Ponta coincid cu priorităţile pe care le-am expus încă înainte de instalarea sa la Palatul Victoria. Atragerea de noi investiţii pentru crearea de noi locuri de muncă  reprezintă un pas mare spre creşterea nivelului de trai. Infrastructura judeţului, reabilitarea sectorului agricol, sănătatea şi educaţia sunt de asemenea în faţă pe lista de priorităţi. Sunt foarte multe lucruri de făcut pentru a-i aduce acasă pe acei sătmăreni plecați în țări străine.”

***

Candidatul la președintia Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, și miniștrii Ovidiu Silaghi și Eduard Hellvig au participat sâmbătă, 26 mai a.c., la o întâlnire cu oamenii de afaceri din Tășnad. Ministrul Eduard Hellvig a apreciat investițiile făcute până la momentul actual  în ștrandurile de la Tășnad. El a menționat că mai este nevoie de fonduri pentru modernizarea și dezvoltarea băilor, că turismul trebuie tratat și din punct de vedere al investițiilor și nu doar al promovării, cum s-a făcut în ultimii ani.

“Oamenii care investesc în turism trebuie să aibă instrumente pentru ca afacerea lor să devină profitabilă, astfel câștigând bugetul local și bugetul național. Nu cred că Ministerul Turismului trebuie să imprime un anume turism în România, ci trebuie să investească în infrastructura.”

Candidatul USL la Primăria Tășnad, Vasile Mitrașcă, a menționat prioritățile pentru localitate: infrastructura, promovare mai bună a ștrandurilor termale din Tășnad, pentru că românii să nu se mai ducă în Ungaria, pentru beneficiile apelor de acolo.

“Este pentru prima oară când tășnădenii văd doi miniștri le ei în localitate. Avem nevoie, pe lângă cei 140 milioane euro accesați prin fonduri europene pentru ștrandurile termale, și de alți bani pentru a rezolva problema canalizării tășnădenilor”, a afirmat candidatul USL.

***

Candidatul la președintia Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, a participat sâmbătă, 26 mai a.c., împreună cu ministrul Ovidiu Silaghi, la “Festivalul Părului Sălbatic” din Chegea, ediția a cincea. La eveniment au participat 200 de localnici care au menționat problemele cu care se confruntă.

Călărași

În comuna Grădiştea, din judeţul Călăraşi, Uniunea Social Liberală îl susţine pe  Vasile Matei la primăria comunei. Astfel, în data de 25 mai a.c., Vasile Matei, alături de candidații propuşi pentru a fi consilieri locali, şi-a prezentat programul electoral în faţa concetăţenilor din comuna Grădiştea. Cu această ocazie, candidatul USL a declarat că obiectivulmandatului său va fi modernizarea comunei Grădiștea şi atragerea de investitori pentru crearea de noi locuri de muncă.

***

Candidatul liberal Aurel Mocanu se pregăteşte să câștige un nou mandat de primar în comuna Mănăstirea. Vineri, 25 mai a.c., acesta şi-a prezentat echipa de consilieri și obiectivele mandatului său pentru perioada 2012-2016.

Mănăstirea este una dintre cele mai atractive comune din judeţul Călăraşi, aceasta primind în anul 2004 titlul de Sat EUROPEAN. Această distincție a fost oferită ca urmare a participării la Concursul „Satul românesc – sat european”, pentru spiritul de inițiativă al cetățenilor în cadrul Proiectului de Dezvoltare Rurală –  pietruire drumuri în satele Mănăstirea și Sultana și alimentare cu apă în satul Coconi.

***

În comuna Ulmu, candidatul Uniunii Social Liberale, Ion Negoiță, are cele mai mari şanse pentru a câștiga un nou mandat de primar în slujba cetăţenilor din comună. Împreună cu echipa de consilieri locali, candidatul USL şi-a prezentat vineri, 25 mai a.c., realizările mandatului 2008-2012 şi a cerut votul concetăţenilor săi pentru alegerile din 10 iunie 2012.  Alături de candidaţii susţinuţi de Uniunea Social Liberală s-au aflat deputatul liberal Dan Ştefan Motreanu,  candidatul PNL pentru Senat, Liviu Tomoiagă, şi Răducu George Filipescu, candidatul Uniunii Social Liberale pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Călăraşi.

Cu această ocazie, Dan Motreanu a declarat: „Toţi candidaţii USL sunt oameni cu experiență în administrație, care au dovedit performanţă, ştiu cum să facă asta şi de aceea se bucură de toată susţinerea noastră. Suntem încrezători că le veţi acorda voturile dumneavoastră pentru a continua dezvoltarea pentru că USL este cea mai puternică forţă politică din România, iar din iunie Călăraşul va fi un judeţ USL sub un guvern USL”.

La rândul său, Răducu George Filipescu a amintit dificultăţile  prin care a trecut judeţul Călăraşi în perioada 2008-2012. „În ultimii 4 ani, judeţul Călăraşi a fost greu încercat din cauza guvernului Boc, acesta având grijă să dirijeze banii de la buget necesari dezvoltării judeţului nostru către fiefurile portocalii. Şi totuşi, în judeţ au avut loc multe schimbări în bine. Aceasta datorită efortului făcut de echipa Consiliului Judeţean, care a ştiut să facă proiecte bune pentru accesarea fondurilor europene. Cu bani europeni s-au construit drumuri judeţene noi, staţii de tratare a apei potabile, s-au înlocuit şi extins reţele de apă potabilă, s-au construit săli de sport şi de spectacole. Mai sunt însă multe de făcut, iar proiectele începute trebuie continuate”, a afirmat candidatul USL

Vâlcea

Sfârşitul săptămânii încheiate a fost plin de evenimente pentru membrii şi simpatizanţii Uniunii Social Liberale din judeţul Vâlcea. Astfel, tânărul liberal Achim Daniel Băluţă, şi-a lansat sâmbătă, 26 mai a.c., candidatura la Primăria comunei Vaideeni, la Căminul cultural. Candidatul USL și-a prezentat în faţa a peste 300 de susţinători programul electoral.  Tot sâmbătă, 26 mai a.c., în centrul oraşului Horezu, candidatul USL Ilie Hârtat a avut o întâlnire cu peste 900 de simpatizanţi.

Seria lansărilor a continuat şi în oraşul Berbeşti unde actualul primar Vintilă Chelcea si-a anunţat candidatura pentru un nou mandat, sub sigla USL, în aplauzele a peste 400 de concetăţeni.

***

            Duminică, 26 mai a.c., în oraşul Babeni, a treia localitate ca mărime din judeţ după numărul locuitorilor, în parcul central din localitate, liberalul Ion Bîzîc şi-a lansat candidatura la funcţia de primar. Cei prezenţi, peste 1000 de persoane, au fost încântaţi de discursul lui Ion Bîzîc, care a prezentat un program ambiţios pentru localitatea Băbeni.

Altă lansare a avut loc în comuna Mateeşti la complexul Ţărăncuţa, unde candidatul liberal Valerian Alexie şi-a prezentat programul electoral, în faţa  a peste 600 locuitori, pentru următorii patru ani, având sloganul “Mateeştiul îl schimbăm noi toţi!” Week-end-ul s-a încheiat cu lansările candidaţilor liberali Lucian Antonie din comuna Tetoiu şi Aurel Dumitru din comuna Ghioroiu.La toate aceste evenimente au participat şi au luat cuvântul preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, preşedintele PSD Vâlcea, candidatul USL la preşedinţia Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, senatorul Laurenţiu Coca, deputatul Aurel Vlădoiu, alţi lideri judeţeni vâlceni.

Iași

Candidatului USL la Preşedinţia Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniței, s-a întâlnit duminică, 27 mai a.c., cu alegătorii din comuna Andrieşeni, alături de candidatul USL la funcţia de primar al comunei, Ioan Căruntu. „În prezenţa a peste 300 de cetăţeni, am participat la sărbătoarea comunei Andrieşeni şi, împreună cu dl. primar Ioan Căruntu, am avut discuţii foarte constructive cu locuitorii acestei frumoase comune. Există o reală aşteptare în ceea ce priveşte schimbarea care trebuie să se producă la Consiliul Judeţean. USL va câştiga detaşat şi în Andrieşeni pentru că realizările dlui Căruntu din ultimul mandat sunt apreciate de către săteni”, a afirmat Cristian Adomniţei.

***

            Candidatului USL la Preşedinţia Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniței, s-a întâlnit duminică, 27 mai a.c., cu alegătorii din comuna Țigănași, alături de candidatul USL la funcţia de primar al comunei, Iulian Chirilă.  Cu această ocazie, Cristian Adomniței a declarat: „La  Ţigănaşi m-am întâlnit cu 150 de oameni gospodari, foarte receptivi la soluţiile pe care le propun pentru redinamizarea economiei din judeţ. Dl. Iulian CHIRILĂ are o echipă capabilă, cu care va câştiga primăria şi cu care va aduce investiţii importante în comună.”

***

            Duminică, 27 mai a.c., Cristian Adomniței s-a aflat alături de  candidatul USL la funcţia de primar al comunei Victoria, Daniel Crețu. La întâlnirea cu alegătorii din comună, candidatul USL la Președinția Consiliului Județean Iași a declarat: „Daniel Creţu va câştiga primăria comunei Victoria pentru că are soluţii concrete la problemele administrative ale localităţii. USL propune aici un candidat harnic, pus pe treabă, care va avea ca prioritate atragerea fondurilor europene.”

***

            Candidatul USL la Preşedinţia Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniței, s-a întâlnit duminică, 27 mai a.c., cu alegătorii din comuna Holboca, alături de candidatul USL la funcţia de primar al comunei, Gheorghe Ştefurac. „Gheorghe Ştefurac este cea mai bună soluţie pentru comuna Holboca. Cei aproximativ 250 de cetăţeni prezenţi la întâlniri au arătat foarte multă susţinere pentru dl. Ştefurac şi pentru echipa dumnealui de consilieri. De asemenea, m-am bucurat că oamenii de aici ştiu de „activitatea” actualului preşedinte al CJ şi de implicarea lui pentru rezolvarea problemelor administrative din judeţ.”

***

Cristian Adomniței a încheiat ziua de duminică, 27 mai a.c., în comuna Bălțați, alături de locuitorii comunei și de candidatul USL la funcţia de primar al localității, Ovidiu Pricope. „Aproximativ 500 de persoane au participat la evenimentul pe care dl. Ovidiu Pricope l-a organizat cu alegătorii. PNL va scoate aici un scor zdrobitor pentru că avem un candidat vrednic, hotărât şi determinat să continue procesul de modernizare în Bălţaţi”, a afirmat Cristian Adomniţei.

***

Candidatului USL la Preşedinţia Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniței, s-a întâlnit sâmbătă, 26 mai a.c., cu alegătorii din Municipiul Iaşi, în Piaţa Voievozilor, alături de candidaţii USL pentru funcţia de consilier local.

„Întâlnirea cu cetăţenii prezenţi în Piaţa Voievozilor a fost foarte reconfortantă şi de bun augur pentru mine şi moralul echipei mele. Există o reală aşteptare în ceea ce priveşte schimbarea care trebuie să se producă la Consiliul Judeţean după 10 iunie. Oamenii aşteaptă proiecte sănătoase şi viziune pe termen lung. Una din întrebările frecvent puse de către cei cu care m-am întâlnit a făcut referire la problema Aeroportului. Le-am spus ceea ce spun de la începutul campaniei mele: în mandatul meu, Iaşul va avea aeroport modern. Mă motivează cuvintele calde ale oamenilor, însă mă şi responsabilizează pe măsură. Viitorul începe acum! Pe 10 iunie dăm startul schimbării la Consiliul Judeţean”.

***

Sâmbătă, 26 mai a.c., Cristian Adomniței s-a aflat alături de  candidatul USL la funcţia de primar al comunei Movileni, Cristian Rîmbu. La întâlnirea cu alegătorii din comună, candidatul USL la Președinția Consiliului Județean Iași a declarat:  „La Movileni m-am întâlnit cu 150 de oameni gospodari, care mi-au comunicat principalele problemele ale comunităţii de acolo şi am creionat, împreună, soluţii. Mici fermieri, agricultori cu experienţă şi ingineri agronomi m-au onorat cu prezenţa lor. Există resursă umană de mare valoare în satele ieşene. Domnul Rîmbu va fi reconfirmat primar al movilenilor după 10 iunie pentru că, sub administraţia sa, se pot vedea cu ochiul liber schimbările în bine petrecute în comună”.

Prahova

Președintele Liderul PNL, Crin Antonescu, a fost vineri, 25 mai, la Câmpina alături de co-președinții USL Prahova, Mircea Cosma, Mircea Roșca și Laurențiu Rebega pentru a participa la lansarea oficială a candidatului liberal Virgil Guran. Tot vineri, Crin Antonescu a fost prezent la Breaza pentru a-l susține pe Constantin Bălășescu, candidatul liberal pentru primăria orașului.

Crin Antonescu a subliniat în discursul său faptul că reprezentanții PDL refuză    să-și asume culorile și sigla partidului și că alegerile din 10 iunie trebuie să aducă schimbarea pentru localitățile Câmpina și Breaza.

Bistriţa Năsăud

Joi, 24 mai a.c., a avut loc la Miceştii de Câmpie, după slujba religioasă de Ispas şi depunerea coroanei la Monumentul Eroilor, prezentarea programului candidatului liberal Dumitru Bendean, precum şi prezentarea echipei de consilieri, alături de care doreşte să colaboreze pentru a pune în aplicare o serie de noi proiecte. ,,Nu-mi propun să fac minuni, doar lucruri normale şi necesare pentru ca viaţa de zi cu zi a consătenilor mei să fie din ce în ce mai bună. Sunt convins că noua direcţie spre care ne îndreptăm, cu o guvernare în care se va ţine seama de necesităţi şi priorităţi, nu de coloraturi politice, voi putea, în sfârşit, să-mi pun la bătaie energia, nu pentru a lupta cu inechităţi, ci pentru a da o nouă faţă localităţii noastre”, a precizat Dumitru Bendean la începutul discursului său.

București

Candidatul USL la Primăria Sectorului 6, Rareş Mănescu, a  participat luni, 28 mai a.c., la evenimentul de lansare a volumului de poezii „Niciodată Cuvintele“, scris de George Tei. Rareş Mănescu l-a prezenta pe George Tei ca fiind „Poetul Sectorului 6“. „Este normal să avem astfel de acţiuni şi să susţinem cultura. Nu trebuie să ignorăm cultura reală şi cărţile scrise, iar generaţiile viitoare nu trebuie să piardă legatura cu cartea scrisă“, a declarat Rareş Mănescu. Din aceleași motive, toate liceele din sectorul 6 vor beneficia de o donație de carte, fiecare bibliotecă școlară urmând să primească 2 exemplare ale cărții lansate astăzi.

La eveniment a participat şi Ministrul Culturii şi Patrimoniului Național, actorul Mircea Diaconu, care a rememorat în fața celor prezenți rolul pe care l-au avut cărțile scrise în formarea sa ca om. În cadrul discuţiilor care au urmat, Rareş Mănescu a stabilit împreună cu Mircea Diaconu ca în perioada imediat următoare să aibă loc o întâlnire şi cu preoţii care slujesc în bisericile din sectorul 6, pe tema relaţiei dintre administraţia locală şi culte. „Vrem să stabilim o modalitate de colaborare între administraţia locală si culte care să vină în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor“, a adăugat candidatul USL la Primăria Sectorului 6.

Rareş Mănescu este un susţinător al dezvoltării culturii, printre obiectivele programului său de guvernare locală regăsindu-se susținerea dezvoltării activității Centrului Cultural European Sector 6 şi reabilitarea fostului Cinematograf Favorit.

***

Candidatul USL la Primăria Sectorului 6, Rareş Mănescu, alături de echipe formate din zeci de activiştii, a plantat astăzi flori în grădinile mai multor blocuri din Sectorul 6. Răsadurile care nu au fost puse în pământ au fost înmânate preşedinţilor de asociaţii de locatari. Rareş Mănescu a participat la acţiunea „O floare pentru vecinul meu“ pentru a transmite un mesaj cu semnificaţie dublă. În mandatul său de primar, locatarii vor fi sprijiniţi să-şi amenajeze singuri spaţiile verzi de lângă blocuri, iar bugetul Primăriei nu va mai fi angajat în cheltuieli inutile. “De acum încolo, în sectorul 6 veţi mai vedea panseluţe doar în faţa blocurilor şi doar acolo unde cetăţenii cer aşa ceva în mod special. Nu se vor mai da milioane de euro pe panseluţe. Banii publici vor merge acolo unde este mai mare nevoie de ei, nu se vor mai toca pe amenajarea de spaţii verzi de trei ori mai scumpe decât la Paris”, a declarat Rareş Mănescu.

Echipelor au plantat flori în zonele verzi din vecinătatea a aproape 60 de imobile, astfel încât fiecare bloc să aibă în grădină un număr de flori egal cu numărul apartamentelor. Amenajarea spaţiilor verzi este o prioritate în programul de guvernare locală prezentat de Rareş Mănescu, iar acţiunea de astăzi este încă un pas concret pe care candidatul USL îl face pentru a transforma zonele învecinate blocurilor în unele mai verzi şi mai prietenoase.

Neamț

Sâmbătă, 26 mai a.c., în faţa Casei de Cultură din Piatra Neamţ, în prezenţa a peste 2000 de susţinători, a avut loc lansarea candidaţilor USL pentru alegerile locale. La eveniment au participat copreședinții USL, primul-ministru Victor Ponta, preşedintele PNL, Crin Antonescu, preşedintele PC, Daniel Constantin și primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

Cu această ocazie, Dorin Ursărescu, preşedintele filialei PNL Neamţ, a declarat: “Împreună putem face posibil ca ideea de Uniune Social Liberală să nu rămână o formă fără fond, ci să fie o realitate de care toţi românii îşi leagă speranţele în dreptate şi pentru o viaţă normală. Vreau să le mulţumesc tuturor social-democraţilor, liberalilor şi conservatorilor care aţi rămas social-democraţi, liberali şi conservatori, știu că nu a fost uşor. Dacă puterea portocalie a fost ticăloasă şi a făcut atâtea nedreptăţi în toată România, în Neamţ a fost de-a dreptul hidoasă şi cinică. Pentru că aţi rămas alături de culoarea partidelor voastre că felicit şi sunteţi în sufletul nostru. Vreau să le mulţumesc românilor care au stat în pieţe la peste -20 de grade şi au luptat pentru drepturile lor încălcate de o putere care nu dădea doi bani pe români şi drepturile lor. Acei oameni sunt eroi şi au făcut posibil să vorbim la trecut de PDL şi să ne gândim cu speranţă la un nou început şi la viitor.”

La rândul său, Vasile Pruteanu, candidatul USL la preşedinţia Consiliului Judeţean, a afirmat: “La nivelul Consiliului Judeţean am accesat fonduri europene în valoare de peste 200 de milioane de euro care se regăsesc la nivelul judeţului în amenajarea centrelor de asistenţă socială, centrelor pentru educaţie incluzivă, în canalizare şi apă la nivelul majorităţii localităţilor din judeţ. Ne propunem amenajarea a două parcuri industriale, unul la Piatra Neamţ, unul la Roman, trebuie să oferim tinerilor, locuitorilor din Neamţ posibilitatea de a munci. Vom promova în continuare  zona Târgu Neamţ cu Cetatea Neamţ, pe care am reabilitat-o printr-un program european în valoare de 3 milioane de euro, iar în doi ani de la finalizarea proiectului peste 250.000 de turişti au vizitat Târgu Neamţ şi judeţul Neamţ. Vom pune în valoare Cheile Bicazului, staţiunea Durău şi zona Roman – unde vom reconstrui Cetatea Romanului şi vom pune în valoare Arhiepiscopia Romanului. USL reprezintă forţa cea mai puternică la nivel de ţară şi în Neamţ vom învinge pe 10 iunie.”

Copreședintele USL, Crin Antonescu, le-a mulțumit și i-a felicitat pe reprezentanții PNL, PSD și PC “pentru tăria cu care aţi rezistat în unul din cele mai crunte locuri ale mafiei portocalii”. „USL domină toate sondajele de opinie, USL va câştiga zdrobitor aceste alegeri în toată ţara şi alegerile parlamentare. Liberali, Victor Ponta este prim-ministrul vostru. Social-democraţi, miniştrii liberali sunt miniştri voştri pentru că de fapt Victor Ponta, miniştrii  lui, Daniel Constantin, noi toţi lucrăm pentru România. Noi am eliberat Palatul Victoria, dumneavoastră, prin vot, pe 10 iunie, trebuie să eliberaţi Piatra Neamţ şi Neamţul. Mergeţi, aşa cum eu o fac, alături de experienţa, competenţa şi omenia lui Vasile Pruteanu, de tinereţea, dezinvoltura şi energia lui Cătălin Drăguşanu. Aveţi încredere în voi şi nu uitaţi cele trei litere ce ne dau putere acum şi pentru anii următori: USL”, și-a încheiat discursul liderul liberal.

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: